Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ana Maria Pătru intră în conducerea Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale

De la 14 octombrie, vâlceanca Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, este membru al Comitetului Executiv Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB). O delegaţie a Autorităţii Electorale Permanente, condusă de Ana Maria Pătru, a participat, în perioada 14-17 octombrie 2013, la Incheon, Republica Coreea, la Reuniunea Inaugurală a Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB) şi la cea de-a 6-a Conferinţă GEO (Global Elections Organization). „Ziua de azi nu reprezintă doar Reuniunea Inaugurală a unei alte asociaţii internaţionale, ci un moment istoric care, sperăm noi, va marca viitorul tuturor statelor membre şi non-membre, în mod special pe cel al tinerelor democraţii”, a declarat preşedintele AEP, Ana Maria Pătru, în discursul susţinut în cadrul Reuniunii Inaugurale a A-WEB. România face parte, alături de Republica Coreea, Republica Dominicană, India şi Africa de Sud, din primul Comitet Executiv al A-WEB, constituit din reprezentanţii principalelor organizaţii electorale regionale. „Autoritatea Electorală Permanentă este orientată spre împărtăşirea experienţelor şi acordarea de expertiză, printr-o implicare activă la nivel european şi internaţional”, a afirmat Ana Maria Pătru, preşedintele AEP, în discursul de la Reuniunea Inaugurală a A-WEB. De asemenea, la Incheon, Republica Coreea, Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, a participat şi în cadrul târgului expoziţional organizat cu ocazia celor două evenimente, fiind prezentate aplicaţiile informatice ale Registrului Electoral şi ale Proiectului pilot privind prevenirea votului multiplu, proiect derulat de AEP cu ocazia alegerilor parlamentare parţiale din anul 2010.

Următoarea Conferinţă a GEO, la Bucureşti

În cadrul lucrărilor GEO delegaţia României a primit aprecierea participanţilor pentru proiectele importante prezentate pe care AEP le derulează în acest moment în România. În cadrul dezbaterilor, domnul Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al AEP, a susţinut o prezentare cu titlul „National Electoral Register of Romania – Development and Role”. De asemenea, domnul Cristian-Alexandru Leahu, director al Direcţiei legislaţie, legătura cu Parlamentul şi contecios electoral din cadrul AEP, a avut o intervenţie cu tema „Developing Electoral Integrity Action Plans”. Totodată, conferinţa GEO a marcat un moment important pe planul relaţiilor excelente pe care România le are prin intermediul AEP cu profesioniştii din domeniul electoral la nivel global, mulţi dintre aceştia apreciind favorabil ideea iniţiată de reprezentanţii delegaţiei din Mexic ca următoarea conferinţă GEO să aibă loc la Bucureşti în 2015. Din delegaţia AEP au mai făcut parte: domnul vicepreşedinte Marian Muhuleţ, domnul Iulian Alexandru Ivan, directorul Direcţiei control electoral, instruire şi coordonarea activităţii în teritoriu, domnul Cristian Alexandru Leahu, directorul Direcţiei legislaţie, legătura cu Parlamentul şi contecios electoral, doamna Cătălina Moraru – consilier şi domnul Andrei Victor Dimitriu – consilier.