Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aglomeraţie liberală la realegerea deputatului Cristian Buican

ALEGERI. Liberalii vor invada la finele săptămânii Sala Polivalentă, din Râmnic. Aproape 1.500 de membri îl vor realege pe deputatul Cristian Buican, preşedinte judeţean de partid, vrând-nevrând, pentru că acesta nu are contracandidat. Va fi o bătălie aprigă, însă, pe locurile din Biroul Permanent Teritorial. Locurile de vice-preşedinţi sunt limitate, nu ca la PSD, se va vota secret, cu buletine pregătite din timp, pentru că doar până vineri se pot depune candidaturi. Prezenţa liderului naţional Crin Antonescu la întrunire nu a fost confirmată. Noi suntem convinși că „El maximo” nu va participa la conferință, pentru a evita întrebările presei legate de cazul  primarului arestat Emilian Frâncu.

Pentru cei care nu cunosc istoria PNL local, reamintim că Emilian Frâncu a ajuns preşedinte al organizaţiei judeţene după o luptă acerbă împotriva avocatului Petre Ungureanu, care ulterior a plecat şi a ajuns deputat şi prefect PDL. În acea perioadă, Petre Ungureanu era susţinut de omul de afaceri Nicolae Sofianu. La preşedinţie, a vrut să candideze şi Cristian Buican. Acesta îşi făcuse şi el o echipă, dar în ultima clipă a renunţat şi a trecut cu toţi oamenii săi din nordul judeţului de partea lui Frâncu. Puţini sunt cei care ştiu că a fost o negociere dură, iar Emilian Frâncu i-a promis atunci tânărului profesor de matematică, importat de la ţărănişti, că peste 4 ani el nu va mai candida şi-l va susţine pe acesta pentru a ajunge lider judeţean. Frâncu, însă, a uitat de promisiune şi a candidat. Iar a fost o luptă acerbă, desfăşurată tot la Polivalenta din Râmnic. Taberele erau echilibrate, dar lupii tineri au câştigat, l-au impus pe Buican şi, cu excepţia lui Vali Monceanu, i-au scos din Birou toţi oamenii de încredere a lui Frâncu. De altfel, acum, doar Frâncu ar mai fi putut să-l bată pe Buican. Probabil nu ar fi candidat la județ, sperând în realegerea sa ca preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea. La conferinţa judeţeană de acum, din 23 iunie, organizaţia municipală va fi singura care nu va avea preşedintele prezent. Nu i se va da o permisie din Penitenciarul Rahova unde este cazat vremelnic. Liberalii au acum o structură puternică: 42 de primari, o mulţime de viceprimari, consilieri municipali şi judeţeni, parlamentari. Dar Biroul lor este prea mic pentru a satisface toate cerinţele. Nici Buican nu-i poate mulţumi pe toţi, aşa că, probabil, alegerile vor fi în mare parte nearanjate, lăsate la liber, cu locuri aranjate doar pentru fini şi rude apropiate. Liberalii vor trimite invitaţii la toată presa dar şi la toate organizaţiile politice care au filială în judeţul nostru (inclusiv la partidele neparlamentare). Vor fi discursuri lungi. Şedinţa va fi condusă de oameni de la Centru, apropiaţi ai deputatului Buican. Nu se exclude prezenţa unor miniştri şi secretari de stat. Rămâne de văzut dacă PSD va trimite pe cineva la acest eveniment şi dacă acel cineva va fi preşedintele Ion Cîlea. Reamintim că în urmă cu puţin timp, la conferinţa judeţeană a PSD nu a participat nici un liberal sau conservator.

RADU DUMITRESCU