Acasă Politică A-nviat Frâncu!

A-nviat Frâncu!

Cu toate că a fost sfătuit de minţile luminate de prin PNL să nu mai apară în faţa presei, imputându-i-se că are un dialog tensionat cu jurnaliştii şi nu reuşeşte deloc să gestioneze relaţia cu aceştia, Emilian Frâncu pare să nu ţină cont de aceste sugestii, decizând să reia şirul întâlnirilor cu ziariştii.

Redactorii publicaţiei noastre au aflat, cu ceva vreme în urmă, că senatorului i s-ar fi spus de la centru că nu mai are rost să facă conferinţe, motivând că articolele care apar în jurnalele locale sunt, aproape în totalitate, negative la adresa sa, semn că liberalul este zero la capitolul popularitate. Mai mult, se aude, şefii săi de la Bucureşti se căiesc amarnic că l-au aruncat în lupta pentru Primăria Râmnicului pe Emilian Frâncu, mai ales că politicianul nu stă deloc bine în sondajele de opinie.

Deşi au încercat să facă mutări pe tabla de şah, mai marii liberali de la Bucureşti au realizat că este destul de târziu pentru a schimba eroul războiului, mai ales că în PNL, la Vâlcea, nici nu prea există un înlocuitor pentru senator, lipsa de carde spunându-şi cuvântul.

Revenind la povestea conferinţelor de presă ale lui Frâncu, trebuie spus că este un act de mare curaj din partea acestuia, să-şi dorească, după atâta vreme, reîntâlnirea cu ziariştii, mai ales că are, slavă Domnului, experienţa unor încercări de relaţionare cu ziariştii profund eşuate. Nu credem că situaţia se va schimba nici acum, mai ales că va afişa eterna sa mină de superioritate, va minţi cu aceeaşi uşurinţă, şi va face binecunoscutele sale crize de personalitate, atunci când vine vorba de vreun atac politic din partea adversarului.

 O.C.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.