Fostul președinte al Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, a decedat marți, în urma unei boli necruțătoare, lăsând în urmă o moștenire de valori și principii. Mesajul transmis de familia Pop reflectă durerea profundă cauzată de pierderea sa:
„Anunțăm cu durere în suflet că astăzi, iubitul nostru Dănuț Pop, aflat în Franța, a trecut la cele veșnice. Pentru noi, familia, a fost un soț și un tată iubitor, bunic de curând, învățător și prieten. Dar și mult mai mult decât atât.”
Familia a subliniat că Dănuț Pop a fost un om care a refuzat să urască, chiar și în fața provocărilor, și un optimist neobosit, care a crezut în puterea umană de a se schimba. A militat constant pentru binele comunității, oferind ajutor celor din jur și având o dragoste profundă pentru Maramureșul natal și România.
„A luptat cu toate puterile pentru a-și apăra crezul și a refuzat să cedeze în fața fricii sau a presiunilor. A fost un om de onoare, care și-a respectat întotdeauna cuvântul dat, iar pentru el cuvântul compromis nu a existat”, au adăugat cei dragi.
Dănuț Pop va fi amintit nu doar ca un lider politic, ci și ca un om dedicat valorilor umanității, generozității și respectului. Comunitatea și întreaga țară își vor aduce aminte de contribuțiile sale și de impactul pozitiv pe care l-a avut asupra celor din jur.
Lasă un comentariu