În vara lui 1902, un tânăr italian e arestat pentru vagabondaj la Lausanne. Are la gât un medalion cu chipul lui Karl Marx. Se numeşte Benito Mussolini, provine dintr-o familie cu o situaţie confortabilă. Dar e socialist, are ambiţii mari. Îmbrăţişează voluntar traiul de vagabond: îşi clădeşte legenda de fiu al poporului, greu încercat. În Elveţia o cunoaşte pe Angelica Balabanovna, prietenă a lui Lenin, aleasă de el să-i reprezinte interesele, elogiată apoi în „Pravda”. Îndrumat cu atenţie de Angelica, Mussolini aprofundează marxism-leninismul. Scrie la mai multe publicaţii socialiste. Face agitaţie şi sabotaje. E arestat şi eliberat sub presiunea populară. Primit cu braţele deschise de socialiştii italieni, e numit director al ziarului partidului socialist. La un banchet dat de socialişti în onoarea lui, i se spune pentru prima oară „Il Duce”. De către Pietro Nenni (Premiul Stalin pentru Pace, ministru de externe în anii ’60). Interesant, nu dreapta l-a botezat „Il Duce”, simbol al fascismului, ci stânga, dacă putem fi de acord că socialiştii sunt de stânga (cred că am putea). După ce intră în conflict cu conducerea partidului, Mussolini e expulzat. Pleacă, spunând: „sunt şi rămân socialist”. Se ţine de cuvânt. Creează mişcarea fascistă, de orientare socialist – naţionalistă (spre deosebire de internaţionalismul sovietic, caracterizat prin naţionalism rusesc, rusificarea populaţiilor cucerite, proclamarea superiorităţii ştiinţei, artei şi culturii ruseşti). După ce ajunge la putere, Mussolini construieşte socialismul în Italia, în aclamaţii populare. Urmează control draconic asupra economiei, vaste programe sociale. Declară Italia „naţiune proletară” (inspiraţie pentru Mao, care, parcă, n-a fost de dreapta) şi creează o dictatură tentaculară, sufocantă, criminală. Rămâne un adversar înfocat al comunismului, refuzând tutela Moscovei de pe poziţii socialist-naţionaliste (şi social-democraţii de azi se declară adversari înfocaţi ai comunismului). Declanşează războaie coloniale (spre deosebire de războaiele de eliberare, care au creat URSS şi imperiul său colonial, zis lagărul socialist) intră în Axa Roma-Berlin-Tokio. Îşi duce ţara la dezastru. E împuşcat în 1945, când încerca să fugă în Elveţia. A fost de stânga sau de dreapta?
PS – Deşi nu suportă comparaţie cu Mussolini, aceeaşi întrebare o va pune istoria şi când i se va rescrie biografia (adevărată) a Avocatului poporului de acum Victor Ciorbea. Un oportunist şi un biciclist politic. Cea falsificată, s-a scris doar de câţiva ani!