Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

150 de spartani pedelişti merg la mitingul de la Cluj-Napoca

Pe 22 martie, la Cluj-Napoca, Partidul Democrat Liberal va organiza un miting de amploare împotriva actualei guvernări a României. De la Vâlcea vor pleca aproximativ 150 de „spartani”, gata să strige împotriva premierului Victor Ponta şi a rivalilor de la PSD. „Va fi un miting de mare amploare, vor fi prezenţi peste 20.000 de membri PDL. Este drept că este la numai o zi distanţă de congresul PMP dar nu are legătură cu ei. Mă repet, cei de la Mişcarea Populară trebuie să ne fie aliaţi nu duşmani.”, spune deputatul Romeo Rădulescu. „Oamenii şi-au schimbat atitudinea faţă de noi. Acum doi ani se întâmpla să ne mai înjure pe stradă, să mai strige la noi. Acum, când am făcut marşul prin Râmnicu Vâlcea pentru a depune la Prefectură Cartea minciunilor USL, mulţi vâlceni ne-au oprit şi ne-au spus că am avut dreptate, că USL va distruge România şi nu va face nimic bun”, a completat consilierul local, Cosmin Constantinescu.