Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– liderul interimar al organizației județene a PDL Vâlcea “ Dorel Jurcan își va depune candidatura, la București, pentru a fi supus opțiunii interne de partid pentru înalta funcție de lider de partid – la conferința de presă a jupânilor cei mari din UNPR, desfășurată în organizarea impecabilă a liderului UNPR din municipiul Rm. Vâlcea “ Gheorghe Udubae, senatorul Miky Mihăilescu a avut o prezență activă, spirituală și luminoasă, dovedind că nu face parte din categoria parveniților – primul-ministru, Emil Boc, l-a acuzat pe Victor Ponta, că i-a mituit pe parlamentarii din arcul guvernamental pentru a vota moțiunea de cenzură, motiv pentru care trebuie să răspundă penal – Știindu-se cât rău ne-au putut face liberalul Emilian Frâncu și a sa slugă credincioasă Ion Nicolae, prin amenda de 3 miliarde lei ce ne-a fost aplicată pentru comiterea unor acte de indisciplină în construcții, la redacție ne-au sosit câteva scrisori prin care ne este atrasă atenția că senatorul Emilian Frâncu își construiește un „palat de cas㠝, pe strada Danil Ionescu, fără a respecta condițiile PV2, P4D și PUG, amplasat pe un teren „dăruit  de renumitul ¦ Becșenescu

– În ultima ediție, vă informăm că vineri, săptămâna ce a trecut, liderul interimar al organizației județene a PDL Vâlcea “ Dorel Jurcan își va depune candidatura, la București, pentru a fi supus opțiunii interne de partid pentru înalta funcție de lider de  partid. După cum chiar dumnealui ne-a spus, încă nu și-a depus oferta de înscriere la concurs și, după toate probabilitățile o va face miercuri, în această săptămână. Numai că s-a modificat schimbarea. Ministrul Iliescu, aflat și el în competiție, cel care și-a manifestat dorința de a prelua conducerea interimară a organizației a căzut în dizgrația liderului național Emil Boc și ¦ s-ar putea să nu se șitie. Văzându-se lupta acerbă dintre „poftitorul  Romulus Bulacu zis Arici “ susținut de prefectul Bebe Sexologul, cauționat de Auraș “ purtătorul de geantă aflat în funcția de „ține frâul  în Prefectură și modestul interimar Dorel Jurcan, exista varianta ca ministrul VAI Iliescu să fie numit, temporar, ca interimar, la conducerea organizației județene. Numai că Emil Boc, singurul care poate dispune numirea amintită, l-a făcut vinovat pe ministrul Iliescu de „eroarea  din Parlament, privind adoptarea proiectului de lege inițiat de parlamentarii opoziției, prin care TVA scade de la 25% la 5% pentru pâine și carne, lapte, ulei și zahăr și o alta prin care pensiile de până la 2.000 lei devin neimpozabile. Așa că ¦ „trei membri de partid s-au dorit „eroi / unul l-a enervat pe Boc/ și-au rămas doar doi”. Dar uite că un zvon cu iz de realitate ne-a parvenit din anturajul ministresei Elena Umeda, cea Udă și Rea. Unul dintre vâlcenii cu trecere la minunăția sa de fată a vizitat-o, ca să-i pună o vorbă bună lui Dorel Jurcan. Și în politică se practică traficul de influență, nu-i așa? Doar că frumoasa blondă cu doi neuroni de sex opus în creier l-a întrebat pe intervievent de nu i se pare mai potrivită ideea cu „primarul cel tânăr , Romeo Rădulescu să fie lider de partid? Degeaba argumente, degeaba documente, că Nuțy nu și nu ¦ Romeo Rădulescu. Bunăvoința și prea-plecăciunea se răsplătesc, nu? Acum, dacă există vreun vâlcean care crede că „tânărul primar râmnicean  nu vrea să ajungă lider de partid sau să candideze, în anul 2012, la Primăria Râmnicului, după cum a spus-o de mai multe ori, este bătut în cap de razele soarelui. Paști, murgule, iarbă? Astfel că, „eventul  a fost refăcut și „hattrick-ul  reconfirmat.

– La conferința de presă a jupânilor cei mari din UNPR, desfășurată în organizarea impecabilă a liderului UNPR din municipiul Rm. Vâlcea “ Gheorghe Udubae, senatorul Miky Mihăilescu a avut o prezență activă, spirituală și luminoasă, dovedind că nu face parte din categoria parveniților, adică a acelora care au uitat de unde au plecat și-i privesc pe toți de sus, dialogând, amical, cu ziariștii locali, chiar și după inspirata și reu șita conferință de presă. De ce „inspirat㠝? Pentru că s-au putut afla multe lucruri noi despre guvernare, despre viața parlamentară și despre multe necunoscute din Râmnicul nostru drag. Astfel, am aflat că soacra senatorului Mihăilescu a locuit în Rm.Vâlcea, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în casa unde acum conviețuiește familia deputatului Sorin Zamfirescu, rămânând, ca și soacra sa, cu nostalgia castanilor din primăverile frumosului nostru burg. „Casa a cumpărat-o un medic  “ ne-a zis senatorul Mihăilescu, „la preț de o Dacia. Așa a vrut soacra mea, cu care, de altfel, eu nu mă prea aflam în prieteșuguri . Glumețul parlamentar a rămas stupefiat, aflând de la noi, că „doctorul  care a cumpărat casa este colegul său de Parlament, deputatul PDL ing. Sorin Zamfirescu, confuzia fiind cu soția dumnealui, care chiar este medic. Bucuros că a aflat un crâmpei din adevărul vânzării-cumpărării și numele proprietarului de după soacra sa, acesta și-a promis “ cu voce tare “ să-l caute pe inginerul proprietar, ca să se cunoască. Alăturat acestui subiect, Miky Șpagă “ cum i se mai spune amical, a declarat: „Județul Vâlcea este cel mai frumos județ din țară. Aveți tot ce vă trebuie, de la frumusețile naturii, până la frumuseți umane. Și ar mai fi ceva. Sunteți tare patrioți și conservatori renumiți. Niciun individ ce vine din altă parte, în politică “ să spunem, nu prinde rădăcini în conducerea organizațiilor și extrem de greu în alte domenii. De aceea, nici nu cred că ministrul Iliescu va veni, de la București, cu numirea în plic. Sau, poate, o veni, dar cine să-l accepte? 

Primul-ministru, Emil Boc, l-a acuzat pe Victor Ponta, că i-a mituit pe parlamentarii din arcul guvernamental pentru a vota moțiunea de cenzură, motiv pentru care trebuie să răspundă penal. În replică, liderul PSD susține că premierul nu are creier nici măcar pentru a citi o declarație de-a sa . Mai mult ca sigur că Victor Ponta nu va fi arestat preventiv, de și se auto-declară corupător, chiar dacă specialistului în drept constituțional, Emil Boc, i s-a părut că sesizează o mită în fraza cel puțin zece indivizi care mi-au strâns mâna la mine în birou și mi-au spus că or să voteze moțiunea aseară și-au primit ceea ce trebuia să primeasc㠝. Premierul a subliniat că această declarație reprezintă un autodenunț penal, iar liderul PSD va trebui să răspundă în fața legii pentru iresponsabilitatea mitei electorale comisă în Parlament.  Ponta a încercat singura carte pe care putea miza: să dea senzația unor parlamentari PDL, mai slabi de înger, că dacă nu votează, alți trădători  o s-o facă și ei rămân cu buza umflată. Din păcate, n-a reu șit și e normal așa: nu poți să joci la cacealma când adversarul îți vede cărțile, sau, mai precis, le ascultă la cască.

– Întrebare pentru demnitarii vâlceni: Ce parlamentar român se va arunca de la balcon, ca să apere autonomia universităților, subiect care îi interesează pe circa 500 de rectori și 800 de decani? Punem pariu că nimeni nu șitie câți decani și rectori are țara ¦ Încotro, Educație?

– Poate că românii au frisoane când îl aud pe șieful șiefilor premierului Boc, Jeffrey Franks, declarându-se îngrijorat  de ipoteza că legea va obliga Guvernul ca, de la 1 ianuarie, să aducă din nou salariile la nivelul anterior tăierii cu 25%. Pe asta ar trebui să se certe parlamentarii! Știți cum e să discuți, acum, dacă grădinița se termină la 5 sau la 6 ani? Ca și cum, după ce Băsescu a stabilit că bărbații se pensionează la 64 și femeile la 60 de ani, te întrebi la ce vârstă pot ie și la pensie românii care și-au făcut schimbare de sex.

– Știindu-se cât rău ne-au putut face liberalul Emilian Frâncu și a sa slugă credincioasă Ion Nicolae, prin amenda de 3 miliarde lei ce ne-a fost aplicată pentru comiterea unor acte de indisciplină în construcții, la redacție ne-au sosit câteva scrisori prin care ne este atrasă atenția că senatorul Emilian Frâncu își construiește un „palat de cas㠝, pe strada Danil Ionescu, fără a respecta condițiile PUZ, PUD și PUG, amplasat pe un teren „dăruit  de renumitul ¦ Becșenescu. Chiar daca nu suntem în bune relații cu Frâncu, nu ne face deloc plăcere să citim astfel de intoxicări și le sugerăm anonimilor „scriitori  să nu ne ia de fraieri, că șitim bine ce face Frâncu și cum își face casa. Îl monitorizăm, permanent, până la ușa unde merge și regele pe jos. Așa că le spunem răspândacilor că tot ce construiește parlamentul vâlcean este legal, are toate aprobările de construire și că terenul unde- și amplasează reședința „principiar㠝 este moștenire de la părinții săi, intelectuali avuți și serio și ai societății vâlcene. Ne-ar fi făcut plăcere să-l prindem pe liberal cu spatele gol, având o armă de temut pentru vindecarea spondilozei ce-l macină, dar de data asta ¦ NU! Omul este corect și nu are de ce să fie supus oprobriului public.

– Pataliputra