Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– tot mai mulți sunt cititorii care ne solicită să dăm publicității adresa penitenciarului din Tr. Severin, locația unde se află, până în vara anului viitor, fostul nostru primar Mircia Gutău – săptămâna trecută, în parcarea din centrul municipiului Rm. Vâlcea, de la Mall “ spațiul din fața Complexului Comercial Sârguința “ mai multe autoturisme de lux, aparținând conaționalilor noștri ce spun că sunt persecutați și discriminați, au blocat intrarea-ie șirea locației, șioferii bolizilor ridiculizându-i pe aceia care s-au simțit umiliți, batjocoriți și insultați de tuciurii, pentru că le-au cerut să deblocheze culoarul de trecere – vești proaste pentru polițiști: vin disponibilizările – Crin face pe tânărul. El e din generația lui Geoană și cred că este deja îmbătrânit pentru politica din România – din punct de vedere tehnic și natural România este de nota zece însă latura sa uman㠝 lasă de dorit –

– Tot mai mulți sunt cititorii care ne solicită să dăm publicității adresa penitenciarului din Tr. Severin, locația unde se află, până în vara anului viitor, fostul nostru primar Mircia Gutău. Cu toții vor să-i ureze cele cuvenite, celui aflat în nefericire, pentru ca el să simtă că nu a fost uitat și că dragostea pentru ceea ce a făcut în municipiul Rm. Vâlcea în timpul administrației sale nu se pierde niciodată. Pentru ca prietenul râmnicenilor și al ziariștilor serio și din județ să fie permanent în contact cu evenimentele ce se vor petrece în viitor, patru redacții de presă l-au abonat pe Mircia Gutău la publicațiile lor, astfel că, periodic, presa care contează în județ, va ajunge și în mâinile sale. Adresa unde i se poate scrie este: Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, str. Carol Davila nr. 5, județul Mehedinți.

– Săptămâna trecută, în parcarea din centrul municipiului Rm. Vâlcea, de la Mall “ spațiul din fața Complexului Comercial Sârguința “ mai multe autoturisme de lux, aparținând conaționalilor noștri ce spun că sunt persecutați și discriminați, au blocat intrarea-ie șirea locației, șioferii bolizilor ridiculizându-i pe aceia care s-au simțit umiliți, batjocoriți și insultați de tuciurii, pentru că le-au cerut să deblocheze culoarul de trecere. Scandalul ce s-a iscat nu a putut beneficia de intervenția organelor de ordine, pentru că situația s-a inflamat simțitor, iar polițiștii comunitari prezenți “ inițial “ în parcare, s-au făcut nevăzuți. După mai bine de 30 de minute de când s-a cerut intervenția Poliției, la spartul târgului, au apărut și responsabilii cu liniștea și ordinea publică municipală. La vederea acestora, conaționalii au spart „blocada , plecând, care încotro, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Semnalăm opiniei publice prezența zilnică a țiganilor în această parcare, totodată, sfătuindu-i pe cutezanții râmniceni să evite parcarea aceasta, după cum se va putea vedea că, în curând, ne vom evita și orașul, din cauza acestor indisciplinați social. Domnilor conducători administrativi, toleranță-toleranță, dar ce ne facem cu indivizii ăștia care nu plătesc taxe și impozite, la fel ca noi, în Rm. Vâlcea și mai și beneficiază de ajutor social de la bugetul statului, încurcându-ne existența? În ziua și la locul la care facem referire, doar o mică scânteie a lipsit ca să nu ne înregistrăm cu un eveniment reprobabil. Unde sunt apărătorii drepturilor acestor minoritari ce ne reclamă de rasism, liderii lor politici care se plâng pe la ale străinătăților porți și poliția țigănească? În curând, vom ajunge, la noia acasă,  minoritari, cu existență majoritară!

– Vești proaste pentru polițiști: vin disponibilizările. În România, numărului angajaților în MAI este cu 25% mai mare față de media europeană. La 100.000 locuitori, există 500 de lucrători, ceea ce necesită măsuri speciale pentru reducerea cheltuielilor bugetare la nivelul MAI. Pentru realizarea reducerii de personal, al căror raport de serviciu sau de muncă urmează a înceta, se va ține seama de implicarea în fapte cu caracter penal, analiza antecedentelor disciplinare, comportamentul necorespunzător, cerințelor de etică și deontologie profesională, pregătirea necesară ocupării postului, experiența profesională și evaluarea activității profesionale individuale.

– Gușă: Crin face pe tânărul. El e din generația lui Geoană și cred că este deja îmbătrânit pentru politica din România. Cred că doar părul mai sugerează tinerețea lui. Culmea este că el are șianse tocmai pentru că electoratul român activ din punct de vedere politic s-a tabloidizat și nu mai caută esența, ci doar spectacolul. Persoana publică Crin Antonescu este perfect adaptabilă post-modernismului care domină nu doar viața publică românească, dar și viața publică mondială. Formele fără fond care sunt caracteristice unei părți din manifestarea post-modernismului sunt ingurgitabile de către populație. Ele se adaptează foarte bine sistemului politic din statele cu un bloc administrativ puternic. În al treilea rând, sunt fatale statele cu un bloc administrativ slab cum este România. Iar ca o concluzie, cu toată simpatia mea față de Crin Antonescu, cred că ar fi o calamitate de președinte. No comment!

– Tragicomic: SC PSD-PNL SRL angajează persoane bolnave mintal pentru funcția de cascador kamikazde, condiții avantajoase, fără carte de muncă, compatibil cu locul de muncă actual, orar flexibil, salariu numai în euro – direct din contul lui Vântu, asigurare medicală, instruire și înmormântare gratuită, în caz de eșec la aterizare. Trimite-ți CV-ul – cu datele personale plus copie buletin cu dungă ro șie – la sediul (i)Realitatea TV și Antena 3.

– Din punct de vedere tehnic și natural România este de nota zece însă latura sa uman㠝 lasă de dorit. În fauna politică există un mare deficit de caracter și educație, dar nici societatea nu atinge decât rareori stacheta civilizației urbane! De curând, ministrul de Externe al României i-a cerut fostului prim-ministru liberal Tăriceanu să facă loby pe lângă guvernul liberal olandez ca să nu ne fie puse piedici în admiterea în spațiul Schengen. Tăriceanu a găsit că este inoportun să facă acest gest pentru nația română, afirmând că, astfel, ascunde gunoiul sub preș și a refuzat să pună o vorbă bună, în favoarea României până la urmă, la colegii lui olandezi. Dar acela și moral Tăriceanu, în vremea când era președintele PNL, a susținut, în baza unui acord ticălos, încheiat prin strângerea mâinilor pe sub masă, un Guvern PSD minoritar, ostil României și românilor, și mai mult chiar, dușman de doctrina politică față de liberali. De aceea nu prea pricepem standardele de moralitate ale Tăriceanului motorinat. Păi, dacă e vorba de un interes național, mai facem ifose? Îi acuzăm pe ceilalți de corupție și de gunoi vârât sub preș, dar gunoiul nostru nu îl vedem, de corupție suntem străini precum Remeș, Păcuraru, Cancescu, și câți or mai fi ¦ ăia sunt marțieni, nu peneliști. Vedem cât îi doare pe peneliști și pe pesediști de interesul național. Ce treabă are Tăriceanu cu Schengenul când, lui și lui Chiul Antonescu, stăpânul Păturiciu le-a trasat sarcina ca alături de hoarda ro șie a lui Ilici, să integreze România în CSI? Gunoiul e de fapt Tăriceanu. Patriciu are covoare multe și groase, așa că Tăriceanu are unde să se ascundă. Ponta se duce la Bruxelles și se roagă de ăia să nu bage România în Schengen. Tăriceanu refuză să sprijine România pentru a intra în Schengen… Și, desigur, Băsescu e ăla rău și negru . Tăriceanu a băgat și el gunoiul sub preș. A intervenit pentru Patriciu ca să-l scape de justiție. Vezi bilețelul roz și intervenția pe lângă Băsescu ca să-l lase procurorii în pace. Liberalii sunt trădători. Așa au fost de-a lungul întregii sale istorii de partid liberal. Este lăudabil că domnul fost prim ministru, nu dorește să ascundă „gunoiul sub preș , dar până acum ce-a făcut în Parlamentul, în Guvernul României, în Partidul din care face parte?

– Pataliputra