Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna vâlceană pe scurt

– Cică liberalii din Vâlcea, cei 20-30 de manifestanți fervenți la Ceas, sunt foarte supărați pe liderul PSD Vâlcea Ion Cîlea că nu le trimite oameni pentru a-i ajuta să- și sporească numărul – Sâmbătă seara, la kilometrul zero al municipiului capitală de județ “ Rm. Vâlcea, vreo 20 de gărgăuni , cu vârste cuprinse între 19-23 de ani, mimau un fel de protest comic împotriva guvernului Boc și a președintelui Traian Băsescu – Dacă lumea politicii vâlcene îl uitase pe liberalul Jean Decuseară, iată că acesta nu se dă dus și poluează, din nou, viața publică, contaminând-o cu concluzii provocatoare, mincinoase și pestilențioase – Fosta noastră colegă de presă (de la „Săptămâna vâlcean㠝, „Viața Vâlcii  și „Etalon ) Ioana Popescu a ajuns lider de sindicat al salariaților Hotelului Parâng, din Băile Olănești – Europarlamentarul PSD Rovana intoxică și străinătatea cu Plumb – Unul dintre cititorii ziarului nostru, contaminat de o eczemă supărătoare, s-a prezentat la Spitalul de Urgență din municipiul Rm. Vâlcea, apelând la serviciile medicale oferite de un renumit dermatolog autohton

– Cică liberalii din Vâlcea, cei 20-30 de manifestanți fervenți la Ceas, sunt foarte supărați pe liderul PSD Vâlcea Ion Cîlea că nu le trimite oameni pentru a-i ajuta să- și sporească numărul. Să treacă și ei peste cifra 30. Băieții de la PNL sunt convin și că acțiunea lor ar arăta altfel, dacă i-ar avea alături pe colegii lor de alianță. Pesediștii spun, însă, că nu șitiau că sunt doriți de liberali, acțiunea fiind organizată exclusiv de liderii PNL Vâlcea. Ion Cîlea a declarat că și-ar fi sfătuit colegii de partid să participe, dacă liderii PNL i-ar fi cerut acest lucru. Dar nu i-au cerut. Liberalii au vrut să manifeste singuri, în speranța obținerii unui capital politic, dar soarta a fost crudă cu ei: colegii de partid nu au marșat la acest plan, preferând să vadă manifestațiile de la televizor, iar pesedeii lui Ion Matei și-au văzut de ale lor. Așa se face că din 50 de liberali mititei au rămas maximum 30. Un adevărat dezastru organizatoric care arată foarte clar forța PNL în Râmnic și în teritoriu. Pesedeii lui Ion Matei nu vor participa nici morți la un miting organizat sub steagul senatorului liberal  Emilian Frîncu, cum nici senatorul nu vrea să-i mediatizeze gratis pe oamenii lui Cîlea, ci doar contra cost ¦ că tot sunt în alianță. Rudă, rudă ¦ dar imaginea e pe bani.

– Sâmbătă seara, la kilometrul zero al municipiului capitală de județ “ Rm. Vâlcea, vreo 20 de bărzăuni , cu vârste cuprinse între 19-23 de ani, mimau un fel de protest comic împotriva guvernului Boc și a președintelui Traian Băsescu. Deplasați la fața locului, am constatat că majoritatea dintre ei sunt cunoscuți ca „muște fără cap , proveniți de la „Casa de copii orfani , masă de manevră a politicienilor PSD și PNL. Surse din anturajul  acestora ne-au declarat că la originea convocării lor „la Ceas  stă pesedistul Fane Leța, dar și omul de afaceri liberal Nițu “ Damila care le-ar fi dat tuturor „foloase” ca mâncare, dar și materiale de construcție (rigips, ciment, var etc.), gratis, „muștelor  care au primit garsoniere de la Primăria pedelistă a Râmnicului. Tot acelea și surse ne-au spus că pesediștii le dau pseudo-demonstranților, în înțelegere cu peremistul Nuică și în cârciuma acestuia, câte doi mici și o bere de căciulă , ca să strige împotriva Puterii și să determine nemulțumiri printre trecători. Iată, după cum vedeți, spontaneitatea mitingiștilor vâlceni!

– Dacă lumea politicii vâlcene îl uitase pe liberalul Jean Decuseară, iată că acesta nu se dă dus și poluează, din nou, viața publică, contaminând-o cu concluzii provocatoare, mincinoase și pestilențioase. Astfel, mai zilele trecute, în unul din ziarele aflate pe cale de dispariție, venerabilul penelist “ arogându- și calitatea de „președinte de onoare  al PNL Vâlcea, s-a dat la guvernul Boc și la președintele Băsescu, preluând marota lui Crin Adormescu și laitmotivul amețiților din anturajul acestuia: „Jos Băsescu . Mai întâi, Jean Decuseară trebuie să renunțe la titulatura de recomandare, pentru că în statutul organizației liberale nu există „președinte de onoare , titulatura cu care se maimuțărește fiindu-i oferită “ hours concurs și, pentru amăgire, la pierderea funcției de președinte plin “ de șimecherul manipulator de fraieri Emilian Frâncu, atunci care l-a învins pe Decuseară. În declarația dată la ziar, fanfaronul pensionar îi plânge pe cei săraci, de pe poziția celui care are o pensie magnifică, dacă nu cumva primește două pensii plătite din munca acelor pe care-i compătimește pentru sărăcie (pensie de serviciu și pensie de parlamentar). A auzit cineva ca domnul Jean Decuseară să fi dat unor oameni sărmani ceva ajutoare materiale sau produse alimentare? De aceea, prietenii îi spun „Decuseară scoțianul , iar de acum Decuseara fanfaronul . Stai, coane, acasă, că afara-i frig și-ți atacă gerul oasele de-ți agravezi reuma!

– L-ați văzut pe militarul ăla prezentat ca erou la Antena 3. Locotenentul. Ăla e un erou? Un om care cere nici mai mult, nici mai puțin decât o lovitură de stat militară poate fi considerat un erou? Sau măcar un om în toate mințile? Unul care se cere într-un consiliu militar care ar lua conducerea țării e un erou? Unde trăim, fratele meu? Asta e Revoluție?

– Fosta noastră colegă de presă (de la „Săptămâna vâlcean㠝, „Viața Vâlcii  și „Etalon ) Ioana Popescu a ajuns lider de sindicat al salariaților Hotelului Parâng, din Băile Olănești. Nu șitim dacă această „promovare  este o sinecură obținută datorită faptului că tatăl său Aurel Popescu este liderul organizației județene a Confederației Cartel ALFA, dar existența ei în reprezentarea și apărarea intereselor celor aproximativ 40 de membri de sindicat poate fi benefică. Se aude că tatăl său, acum în vârstă de peste 70 de ani, va preda șitacheta cuiva. Cui, oare, că funcțiile sindicale au devenit „de familie , iar liderii au ajuns șiefi pe viață? Și pentru că suntem la subiectul „sindicate , încercăm să verificăm informația care spune că liderul CNSLR-Frăția “ Constantin Pârvu își primește simbria lunară de peste 30 milioane lei de la frații Cristescu “ foștii patroni demolatori ai Uzinelor Sodice Govora. Poate ne ajută cineva să lămurim bârfa asta, asigurându-i confidențialitatea.

– Europarlamentarul PSD Rovana intoxică și străinătatea cu Plumb. La Seminarul internațional Influența organizațiilor de lucrători în implementarea strategiei Europa 2020 , ea a declarat că România are, în realitate, un milion de șiomeri și că Guvernul nu calculează corect numărul acestora. Să nu-ți vină să crezi. Dialogul social  nu ține de foame și nu creează locuri de muncă? Mai ales ăla practicat de PSD cu Jos  orice vine de la putere, chiar dacă-i bun, vorba lu ™ Copilu ™ Ponta. Nu vă e ru șine să plângeți pe umărul șiomerilor făcuți de voi, când ați dat fabrici funcționale și potențial profitabile la fier vechi, în vremea lu ™ nea Nicu Văcăroiu, Petru Românul și Adrian Multecase? Când ați distrus agricultura țării, de s-au dus țăranii noștri la cules de căpșuni în Spania? De parcă șitiți voi ce e aia ru șine! La ciolan să ajungeți, inclusiv prin minciună și manipulare… Nu pot să uit maniera grobiană, disprețuitoare, în care doamna (de) Plumb își construia discursul pe vremea guvernării Năstase. Cred că plecarea sa la Strasbourg a fost binevenită pentru toată lumea. În aceste condiții, ar face bine să- și vadă de treburi pe acolo, să-i lase pe alții să comenteze aici. Bravo Rovana! Te duce mintea, după cum se arată, dar nu face abuz de cap, să nu te surmenezi. Ca să stai tu în bancă la Bruxelles ca o mută, nu trebuie să ai creier. Sigur, asta!

– Unul dintre cititorii ziarului nostru, contaminat de o eczemă supărătoare, s-a prezentat la Spitalul de Urgență din municipiul Rm. Vâlcea, apelând la serviciile medicale oferite de un renumit dermatolog autohton. După consult, medicul i-a cerut pacientului examinat cartea de identitate, trecând seria și numărul acesteia într-un tabel, dar și CNP-ul inserat pe plasticul folosit pentru legitimare, punându-l, apoi, să semneze într-o rubrică a tabelului. Nelămurit de cele ce i se întâmplă, cititorul nostru a întrebat dacă nu cumva i se eliberează vreo rețetă pentru tratarea bolii identificate, că tot a fost pus să semneze pe hârtie și i s-au luat datele personale de pe CI. Vesel, medicul i-a explicat omului că tocmai a fost înscris într-un nou partid, partid care nu este contaminat de comunism și comuniști. „Ce mai puteam face?  “ ne-a zis cititorul, „că am devenit pacientul său și membru al unui partid despre care nu șitiu nimic, nici măcar cum se numește. Nu șitiu dacă această înscriere forțată îmi va crea greutăți și, de aceea, v-am anunțat pe dumneavoastră, ca să-mi fiți martori la viitorul meu necombatant care, sigur, va deranja.  Ia de înțelegeți disperarea unora care vor putere. Scopul scuză mijloacele. Menționăm că nu putem deconspira numele renumitului medic dermatolog și nici numele pacientului înșelat în credința sa politică, dar suntem convin și că asistentele și colegii medicului, citind șitirea asta, înțeleg despre ce este vorba sau despre cine se vorbește în denunț. Și, poate, îl vor atenționa pe medic că greșește enorm amestecând partidul  său și politicul în munca sa recunoscută. Vom reveni.

– USL-ul nu și-a convins nici propriul electorat că alegerile anticipate sunt o soluția bună pentru România. Doar 12 % dintre români sunt de acord cu propunerea USL-ului. Este relevant că Uniunea nu este o opțiune pentru România, fapt dovedit clar când Ludovic Orban a încercat de mai  multe ori să se alăture oamenilor din Piața Universității și a fost huidut de fiecare dată.

– Pataliputra