– Ziariștii din presa județeană au fost obișnuiți să primească răspunsuri ambigue de la autoritățile statului – Încep iar să se reactiveze partidele de buzunar care au hibernat aproape patru ani – Angajații DADP, direcție din cadrul Primăriei Râmnicului, au intrat în alertă maximă – Un duel verbal care s-a transformat în strigăte și jigniri a avut loc sâmbătă, la Realitatea TV, între Aurelian Pavelescu și Victor Ciorbea – Micul partid condus din umbră de Dan Voiculescu încearcă să facă un joc politic mare – Primarul municipiului Rm. Vâlcea este un om destoinic și se preocupă de tot ce mișcă în oraș, dar se pare că, din comoditate, află tot ce se mai întâmplă, la nivel de bârfe, prin intermediul Internetului – Fostul premier Adrian Năstase a declarat că, dacă PSD era la putere, autostrada Transilvania, de care s-a ocupat compania Bechtel, ar fi fost gata anul viitor
– Ziariștii din presa județeană au fost obișnuiți să primească răspunsuri ambigue de la autoritățile statului, însă unul mai searbăd, mai sec și care să nu spună nimic, cum am primit noi de la Jandarmeria Vâlcea, nu credeam să citim vreodată. Cazul este unul simplu: oficial, le-am cerut celor de la jandarmerie un punct de vedere oficial vizavi de implicarea jandarmilor în numirea preotului-cămătar Ion Predescu la biserica „Cuvioasa Parascheva . Sincer, răspunsul dumnealor ne-a consternat, de-a dreptul. Îl redăm integral, însă reiterăm rugămintea de a ni se răspunde corect și cinstit la o întrebare simplă: Ce căutau militarii jandarmi în interiorul bisericii, dacă așa cum susțin reprezentanții instituției lor, singura lor atribuție este aceea de a patrula, pe străzi, în zona bisericii? A fost cumva vreun scandal, vreo încălcare a liniștii și ordinii publice, ÎN CURTEA ȘI INCINTA BISERICII, de au intervenit jandarmii? La această întrebare așteptăm răspuns, cu informarea privind măsurile aplicate legal abuzivilor militari și nu prin comunicate veștejite, nesemnificative, mătră șite neonorant de comandanți. O fi dat-o și Jandarmeria în civilie?
Către,  Redacția  ziarului „VOCEA VĂLCII”
În urma apariției în data de 15.09.2011, în pagina 2 a publicației dumneavoastră a unui material în cadrul rubricii ,,De la lume adunate care face referire la implicarea jandarmilor în numirea unui preot de către Arhiepiscopie la biserica ,,Cuvioasa Parascheva , pentru corecta informare a cetățenilor vă comunicăm faptul că cele prezentate nu reflectă realitatea. Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea nu a avut la acea dată efective angrenate în evenimentul prezentat de publicația dumneavoastră. Zona unde este amplasată biserica ,,Cuvioasa Parascheva fiind dispusă în centrul municipiului este inclusă în itinerariile de patrulare ale poliției și jandarmeriei în scopul asigurării ordinii și siguranței publice a cetățenilor municipiului Rm.Vâlcea. În spiritul unei corecte și oportune informări a opiniei publice de către publicația dumneavoastră, asigurăm cetățenii că Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea își îndeplinește toate misiunile în sprijinul și în litera legii .
Iată fuga de răspundere și cocolo șirea adevărului!
– Încep iar să se reactiveze partidele de buzunar care au hibernat aproape patru ani. Se apropie alegerile, deh și se împart bani la șimecherii politici. Toți liderii de partid, fie că sunt de la partidele mari, mici sau de buzunar, promit electorilor Marea cu Sarea. Și nimeni nu îi trage la răspundere pentru minciunile transmise în planul public. Nu dau socoteală nimănui. În Rusia, după ™91, au apărut câteva sute (citiți bine… sute) de partide și partidulețe care se întreceau în promisiuni. Că nu puteau să le și facă, asta e altă problemă, care a fost rezolvată în liniște de Troica Prezidențială a lui Elțîn. Cum? Băgând o lege prin care un partid ce promite și nu reușește să realizeze obiectivele fixate, să fie sancționat prin condamnarea conducătorilor la ani de închisoare. Se dădea o mică marjă de manevră, atunci când nu depindea de factori controlabili. Astfel din câteva sute, astăzi au rămas doar șiapte, opt partide care se feresc să promită luna de pe cer. Să se dea o lege în acest sens și vom rămâne uimiți cum promisiunile se vor estompa! – Angajații DADP, direcție din cadrul Primăriei Râmnicului, au intrat în alertă maximă. Reîntoarcerea fostului primar Mircia Gutău i-a scos din amorțeală și din lenea cronică în care s-au scăldat în lipsa acestuia. A doua zi, după venirea fostului edil, angajații lui Rădulescu trebăluiau de zor prin oraș nu cumva să-i găsească Gutău stând sau cu sectorul nearanjat ¦ Trecătorii uimiți de hărnicia ADP-iștilor i-au întrebat ce i-a apucat, dacă nu s-au îmbolnăvit cumva, de vreun virus ¦ Răspunsul i-a bulversat ¦ „Păi ce, nu șitiți că s-a întors primarul ¦ Dacă ne prinde că stăm degeaba, ne-am ars ¦ Așa am înțeles și noi de ce curățenia orașului lăsa de dorit, pe toate străzile. Probabil că și primarul Romeo Rădulescu aștepta acela și lucru, reîntoarcerea fostului primar, singurul capabil să se impună în fața angajaților primăriei. – Un duel verbal care s-a transformat în strigate și jigniri a avut loc sâmbătă, la Realitatea TV, între Aurelian Pavelescu și Victor Ciorbea. Spectacol penibil, oferit de două personaje comice. Dacă lângă ei mai adăugam un alt șief de partid, de data aceasta un procuror – Ponta, avem imaginea corectă a justiției din România. Pentru că, nu-i așa, unul e procuror și doi sunt avocați. Toți, cei trei, sunt intoleranți, se comportă dictatorial, probabil nefăcând diferența dintre politică și justiție. Ei simt că fac parte din a patra putere în stat (care nu se subordonează nimănui) și se cred inamovibili și în politică. Ciorbea este un cioban care vrea să se impună prin puterea răcnetelor, iar Pavelescu este un măscărici care nu are absolut nimic cu PNÅ¢. Amândoi fac deliciul televiziunilor mogulilor, au intrat în corul uslaș, de unde trag cu toate armele în PDL și, în acela și timp, se consideră anticomuniști. Iar acești indivizi reprezintă clasa politică tânără și de aceea stau atât de bine cu credibilitatea în sondaje. – Micul partid condus din umbră de Dan Voiculescu încearcă să facă un joc politic mare. Daniel Constantin, președintele PC, a anunțat că Popescu Piedone, primarul sectorului 4, a fost nominalizat candidat la primăria Capitalei. Nu ar fi o idee rea ca Piedone să candideze la Primăria Capitalei. Dar ¦ parcă mai ieri îl lăudau pe Oprescu. Astăzi cel mai bun e umflatul care a luat permis de conducere, la toate categoriile, într-o singură zi, la Pitești. Desigur, a fost cetățeanul acelui loc, pentru o săptămână (ha, ha, ha). De haha să-i fie! Intervenind în scandal, Mircea Geoană a spus că pretenția lui Sorin Oprescu ca sigla USL să nu fie însemnul său electoral este o prostie , dându-i dreptate lui Crin Antonescu în acest sens. Uite cine vorbește: Geoană, cel cunoscut mai bine ca soțul Mihaelei, dragostea mea! Sau pentru unii, președintele de o noapte al României, iar pentru restul, este soțul doamnei președinte a Crucii Ro și Române. În loc să-i mulțumească lui Sorin Oprescu pentru că a renunțat la candidatura pentru șiefia Crucii Ro și, așa, ca să aibă și familia Geoană un președinte, prostănacul ce face? Îl atacă pe Sorin Oprescu! Întărâtă-i Drace! – Primarul municipiului Rm. Vâlcea este un om destoinic și se preocupă de tot ce mișcă în oraș, dar se pare că, din comoditate, află tot ce se mai întâmplă, la nivel de bârfe, prin intermediul Internetului. Multe lucruri amuzante se spun despre colaborarea sa internaută cu râmniceni și râmnicence (chiar și cu subalterne!), dar nu poți astupa gura târgului cu povești de adormit copii. Neștiind despre marea sa sursă de informare, gurile rele cred că edilul toacă zilnic frunză la câini, fiind văzut, mai tot timpul, pe messenger, în fața laptop-ului, ori de pe telefonul său mobil performant. Toată funcționărimea din primărie râde de el, de modul original de petrecere a timpului datorat administrației publice. Dar nu-i așa! Șeful e șief și în fața desktopului și, cine râde la urmă, râde mai bine. Poate, într-un final, o să afle și dumnealui gospodarul orașului, de la vreun partener de pe messenger, că avem străzi jalnice în municipiul pe care vremelnic îl conduce, iar printre blocurile din Cartierul Ostroveni sunt alei unde poți cu ușurință să-ți rupi picioarele și suspensiile la ma șini. Nu ne dorim asta, dar, în curând, pe domnul primar îl vor ajunge blestemele femeilor care și-au rupt tocurile în minunatele sale pavele, și, Doamne ferește!, i se strică laptop-ul sau îi moare la intrare când își bagă ID-ul și parola în calculator, rămânând fără informații. Ar fi păcat să aibă reclamații și la acest capitol ¦ – Fostul premier Adrian Năstase a declarat că, dacă PSD era la putere, autostrada Transilvania, de care s-a ocupat compania Bechtel, ar fi fost gata anul viitor. I-auzi brâul! Da ™ ce i-a ținut, chiar fiind în opoziție, să nu colaboreze și să insiste ca să se termine construcția ei, că doar interesul este național, al tuturor. Vorbe goale. Cât au fost la putere a intrat avuția României în buzunare private: agricultura aproape a dispărut, s-a desființat cea mai mare parte a obiectivelor industriale, s-au împărțit proprietăți, s-a pus mâna pe Justiție și s-au scos legi șichioape, care să permită orice cui trebuie , s-a instalat corupția și ea s-a organizat, la vârf, în stil mafiot ¦ și multe altele. În câteva cuvinte, răul a cuprins România și și-a înfipt rădăcinile adânc, iar tentaculele s-au întins peste tot. Cât a fost la putere Iliescu și PSD-ul, Năstase și ai lui au devenit puternici, din ce în ce mai puternici, iar românii din ce în ce mai slabi, mai fragili, mai lipsiți de repere și de încredere. Cât a fost la putere, Năstase a făcut rău, mult rău României, atâta rău că vor trebui câteva generații ca țara să- și revină spre normalitate. – Pataliputra
Lasă un comentariu