Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 24 august 2017

• Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a încercat să dea o mare țeapă angajaților de la baza de agrement din Râmnicu Vâlcea! • Vestea că primăria va organiza un spectacol în zona centrală din Râmnicu Vâlcea, după finalizarea lucrărilor, nu a fost primită cu ochi buni de locuitorii din zonă. • Știrea săptămânii a fost fără îndoială incendiul de la groapa de gunoi din Măldărești, unde chiar și ministrul Mediului, viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu a fost prezent săptămâna aceasta pentru a lua măsuri. • Mişcarea #Rezist, devine tot mai neinteresantă pentru vâlceni. • Ministrul Educaţiei şi-a bătut propriul record de bâlbe: a făcut 3 greşeli în 9 secunde!

• Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a încercat să dea o mare țeapă angajaților de la baza de agrement din Râmnicu Vâlcea! În timp ce se relaxa în ștrandul recent modernizat de primărie, acesta s-a gândit că ar fi bine să facă rost de niște bani şi să vedeți ce i-a trecut prin minte: a luat două cioburi care le-ar fi găsit în bazin, asta deși în zonă nu ar fi fost multe persoane și apa era chiar limpede, și s-a dus glonț la ambulanță spunând că s-a tăiat la picior. Bărbatul apoi a mers la administratorul bazei cerând în primă fază 50 de lei, drept despăgubiri. Când a văzut că administratorul ștrandului a refuzat, omul a cerut 4.000 de lei. Refuzat elegant și de data aceasta, bărbatul a trecut la amenințări că se duce la televiziune, lucru pe care l-a și făcut. Numai că televiziunea și-a făcut datoria și a cercetat cazul chiar la fața locului și s-a dovedit clar că bărbatul a încercat să păcălească angajații de la ștrand. Așa că aviz amatorilor!

• Vestea că primăria va organiza un spectacol în zona centrală din Râmnicu Vâlcea după finalizarea lucrărilor nu a fost primită cu ochi buni de locuitorii din zonă. Unii oameni spun că abia așteaptă să se termine calvarul din jurul locuințelor lor, după mai bine de 2 ani și jumătate de lucrări. Într-un timp, locatarii au avut de suferit din cauza disconfortul provocat atât din fața cât și din spatele blocului, având în vedere că s-a modernizat și Piața Centrală. Când au auzit că la sfârșitul lunii septembrie va fi totul gata, oamenii au răsuflat ușurați, chiar dacă unii nu cred acest lucru în totalitate. Însă, când au aflat că mai vine și un concert, oamenii au rămas uimiți. Până la urmă, au înghițit în sec…numai să se termine calvarul…

• Știrea săptămânii a fost fără îndoială incendiul de la groapa de gunoi din Măldărești, unde chiar și ministrul Mediului, viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu a fost prezent săptămâna aceasta pentru a lua măsuri. Deși oficialul guvernului a spus într-o conferință de presă că a văzut totul la fața locului, șocând pe toată lumea cu declarația că se poate trăi în fumul toxic și că persoanele din zonă nu trebuie să fie evacuate, aceasta a vorbit foarte puțin cu oamenii din zonă. Aceasta nu a spus nimic nici când a aflat că unii oameni au mers la spital, unii făcând acest lucru chiar și în timpul vizitei ministăresei la Măldărești. A mai spus că o anchetă este în desfășurare și că va lua măsuri drastice și cu fosta conducere județeană a Gărzii de Mediu, dar și cu alte instituții din subordine aflate acum sub cercetări interne.

• Mişcarea #Rezist, devine tot mai neinteresantă pentru vâlceni. Ştim cu toţii că mai multe manifestaţii au avut loc duminică seară în Capitală şi mai multe oraşe din ţară, iniţiatorii precizând că protestele vizează ultimele decizii ale Executivului, privind „politizarea justiţiei”, „Pilonul II de pensii” şi „supraacciza la carburanţi”. În Vâlcea, în schimb, a fost un singur protestatar în stradă.

• Ministrul Educaţiei şi-a bătut propriul record de bâlbe: a făcut 3 greşeli în 9 secunde! Să fii ministru al Educaţiei şi să nu stăpâneşti nici măcar normele gramaticale elementare, pe care orice elev şi le însuşeşte în primii patru ani de şcoală, asta înseamnă să fii de tot râsul! Să îl tolerăm în fruntea unui astfel de minister, ca o glumă proastă, asta înseamnă să ne merităm soarta.

Un discurs, nouă secunde, trei greşeli!
,,programele trebuiesc” – corect: trebuie;
,,planurile-cadru va fi modificat” – corect: planurile-cadru vor fi modificate; ,
,va fi modificat și planul, și programul” – corect: vor fi modificate și planul, și programul;

Să mai adăugăm la toate acestea informaţia că domnul ministru cel agramat este doctorand al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în domeniul Ordine publică și securitate națională! Parcă acolo se dădea examen de admitere și la limba română!