Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 25 august 2014

• Nu cred că se mai îndoieşte cineva că în România se manifestă dictatura privitorilor de antena 3, a asistaţilor sociali, a nostalgicilor, a pensionarilor Secu şi ai Miliţiei, a dogarilor… • Unii zic că guvernul străin despre care Năstase pretinde că i-ar fi făcut oferte ar fi cel din Burkina-Faso • Elena Udrea merge pe urmele lui Vadim Tudor • Aflat la Tulcea cu activul PSD, Victor Ponta a anunţat că începând din 2016 românii cu centrale termice de apartament urmează să plătească o taxă de poluare • A devenit de neînţeles atitudinea candidatului la preşedinţia României Victor Ponta faţă de preşedintele Traian Băsescu

• Nu cred că se mai îndoieşte cineva că în România se manifestă dictatura privitorilor de antena 3, a asistaţilor sociali, a nostalgicilor, a pensionarilor Secu şi ai Miliţiei, a dogarilor… 7 luni din 54, atât a „executat” ipochimenul Năstase. Cum mama naibii de au înţeles „organili” din puşcărie că „domnu’ Năstase” e un element care e gata îndreptat şi pocăit, plin de merite, cu activităţi care iute i-au scăzut din pedeapsă – nu ştim. Ştim însă că puşcăriile ţin de Ministerul Justiţiei, de Cazanciuc, ruda lui Ponta, iar comisiile astea de evaluare sunt exact la fel ca şi experţii care sunt înregimentaţi tot pe lângă Minister. Păi, dacă pe Haissam alţi experţi l-au îmbolnăvit de cancer şi i-au făcut referat ca musai să fie eliberat şi tratat la liber iaca, se revine la vechile obiceiuri. 10 ani de încercări de aducere a Justiţiei pe drumul cel bun s-au dus. Gata, pauza s-a terminat, înapoi la butoiul cu dejecţii. Viitor de aur ţara are!

• Bombiţele eliberării lui Năstase: – În semn de respect faţă de deţinutul Adrian Năstase, Direcţia Penitenciarelor a decis să retragă zeghea cu numărul N0049, purtată de acesta pe parcursul încarcerării sale. Niciun alt deţinut nu va avea dreptul să mai poarte acest tricou, pentru că Năstase a fost unic. – „Am dus-o bine cu Năstase”, zic, acum, deţinuţii colegi de-ai lui de celulă. „Mânca numai lucruri fine. Dacă ne vine în cameră Voiculescu, care mănâncă numai varză cu cârnaţi şi fasole, suntem terminaţi. Parcă pedeapsa cu moartea era interzisă în România, noi ce-am făcut de ne bagă la camera de gazare?” – Auzind că Năstase a primit oferte de la un guvern străin, Ponta a declarat: „L-am fi angajat la Palatul Victoria, dar e supracalificat, nu ne permitem. Păi, noi furăm cu milioanele, el fură cu miliardele, ce-am putea să-i dăm?” – Fostul premier a afirmat, la ieşire, că încercările din ultimii ani l-au întărit. Din surse sigure vă putem spune că viaţa alături de Năstase i-a întărit şi mai tare pe colegii de celulă foarte potenţi – Se pare că Adelu n-a spus că doreşte o „lege a graţierii”, ci dimpotrivă, o „lege a gratierii”, adică băgarea după gratii a cât mai multor indivizi: „E frustrant să stai în celulă doi ani cu aceiaşi oameni, te plictiseşti de ei până la urmă şi simţi şi tu nevoia să mai schimbi partenerii de dialog” – La Jilava, Năstase a suferit multe nopţi de insomnie, până când a găsit un remediu excelent: „Medicul închisorii m-a sfătuit să număr oile, dar fiindcă n-aveam oi, eu am numărat ouăle, că din astea aveam. Vreau să vă spun că de câte ori ajungeam la al cincizecilea coleg de cameră, adormeam ca un prunc!” – Năstase şi-a lăsat barbă din necesitate: „De când m-am zgâriat ultima oară cu aparatul de ras la gâtuţ, de au crezut fraierii că am vrut să mă sinucid cu pistolul, am dezvoltat o fobie faţă de lame. O să risc să mă bărbieresc doar dacă instanţa mă mai trimite o dată după gratii”.

• Unii zic că guvernul străin despre care Năstase pretinde că i-ar fi făcut oferte ar fi cel din Burkina-Faso. Oficialii burkinezi ar fi declarat: „Noi suntem o ţară foarte săracă, aproape mai săracă decât România. Dar dacă în România, domnul Năstase a putut să fure un miliard, e clar că banii ăştia i-a găsit el undeva. Dacă-i găseşte şi în Burkina şi ne dă şi nouă măcar o sută de euro, să ne cumpărăm orez, suntem mulţumiţi, îl punem premier pe viaţă”. Alţii afirmă că guvernul respectiv ar fi cel din Botswana, întrucât reprezentanţii acestei ţări africane ar fi admis unele discuţii: „I-am oferit domnului Năstase un salariu foarte mare, în dolari, dar nici n-a vrut să audă, cică are deja o grămadă acasă. În schimb ne-a implorat să-i dăm în bancnota noastră naţională, ne-a spus că din asta n-o să mai vadă deloc, acum, c-a ieşit de la puşcărie!”

• Elena Udrea merge pe urmele lui Vadim Tudor. Şi el a încercat, „săracul”, timp de 20 de ani, să devină Preşedintele României, având în spate un partiduleţ de 5%. Elena Udrea, cu partiduleţul ei de 6%, ar putea deveni preşedintă a României, dar nu acum, ci peste aproximativ 40 de ani. Aş râde cu lacrimi ca să aibă la prezidenţiale mai puţine voturi ca Diaconescu. Credeţi că nu se poate asta ? S-a mai făcut ea de râs şi la legislativele de anul trecut, când n-a fost în stare să-şi câştige nici colegiul din Roman. Oricum, e circ în PMP şi dacă Bulă ar exista, sigur ar fi un destoinic pemepist.

• Aflat la Tulcea cu activul PSD, Victor Ponta a anunţat că începând din 2016 românii cu centrale termice de apartament urmează să plătească o taxă de poluare, scuzându-se penibil că taxa este impusă de UE. Asta este independenţa energetică cu care ne tot minte premierul? Ponta – mincinosul face distincţie între gazele de la aragaz şi cele care intră în centrala termică, în privinţa poluării, deşi se arde acelaşi gaz, dovedind că, de fapt, statului îi este ciudă că nu ne mai fură cu centralele de cartier. Păi, gazele de aragaz şi cele care intră în centrala termică, poluează la fel. Deci, oricine arde gazul, poluează, dar gazul metan din butelii nu prea poluează având o ardere curată fără noxe deosebite. Bucătarii stau bine mersi lângă aragaz, fără mască de gaze. Păi, nu ne punem noi, mai bine, filtru catalitic la evacuare, decât să-i plătim lui Ponta noua taxă? Pensionari, nu mai fiţi masochişti. Ponta va arde la buzunar şi voi tot pe el îl preferaţi.

• A devenit de neînţeles atitudinea candidatului la preşedinţia României Victor Ponta faţă de preşedintele Traian Băsescu. Deşi acesta nu candidează la un nou mandate, Ponta numai în el trage, enervându-l şi stârnindu-l spre gesturi şi fapte cugetate care-i vor prinde rău celui care dă cu băţul printre uluci. Pentru că asta face Ponta! Şi, drept urmare, preşedintele va ieşi la atac în campania prezidenţială. El va lansat un atac deosebit de dur la adresa premierului despre care spune că ar urma să dezvăluie lucruri ascunse. „Sunt în ultimele patru luni de mandat şi, la câte mizerii am îndurat, nu mai am de ce să menajez pe cineva. Nu mai tac pentru că eu nu sunt în campania electorală. Pe unii dintre ei îi vor dezbrăca public, pentru că sunt candidaţi deja anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Cetăţenii trebuie să ştie despre orice candidat tot ce-i important. Nu vorbesc de relaţia de familie. În familie, la rudele lor nu mă bag, dar când ai aparţinut de unele instituţii şi nu-ţi treci în CV şi vrei să fii preşedinte, n-ai ce să faci”, a spus preşedintele Traian Băsescu. Ghici ciupercă ce-i şi cine-i? • Pataliputra