Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 21 iunie 2018

• Scandalul de la ALDE Vâlcea capătă conotaţii hilare • Nici liberalii vâlceni nu au astâmpăr deşi temperaturile de afară te îmbie la o atitudine cordială şi prietenoasă • ”Liviu Dragnea a încercat să își facă blatul pentru a nu fi condamnat pe data de 21. Dacă blatul nu va funcționa, atunci să ne pregătim pentru ceea ce este mai rău • O poveste cu Mircea Badea și Oreste Teodorescu, spusă de jurnalistul Dan Andronic

• Scandalul de la ALDE Vâlcea capătă conotaţii hilare. Disputa dintre preşedintele Lovin şi cei doi, Buşu şi Grigorescu, nu a reuşit să fie tranşată în forul decizional al partidului pentru că Dumitru Lovin s-a enervat şi a părăsit sala. Biroul Politic Teritorial al ALDE Vâlcea s-a întrunit sâmbătă, 16 iunie 2018, ocazie cu care deputatul Lovin a dorit să introducă pe ordinea de zi a şedinţei excluderea din partid a lui Remus Grigorescu şi Adrian Buşu. Dumitru Lovin este decis să meargă până la capăt şi sursele noastre din interiorul ALDE ne-au spus că acesta chiar şi-a înaintat demisia la Bucureşti, preşedintelui Tăriceanu. Lovin este nervos pe cei doi că aceştia doar mimează munca politică în teritoriu. Acum, cei trei se bat în pile la Bucureşti. Ale cui or fi mai tari? Stăm pe recepţie şi o să vă informăm.

• Nici liberalii vâlceni nu au astâmpăr deşi temperaturile de afară te îmbie la o atitudine cordială şi prietenoasă. În loc să ia piscinele cu asalt sau să plece în concediu la mare, liberalii se ţin de şedinţe şi sunt decişi să facă opoziţie la modul serios. În seara de dinaintea şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea de joi, 21 iunie 2018, liberalii s-au întâlnit în şedinţă pentru a decide cum vor vota în şedinţă, mai ales în ceea ce priveşte darea în administrarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, a unor spaţii care aparţin domeniului public al judeţului Vâlcea. Deja propunerea a mai picat la vot şi în şedinţa din luna ianuarie 2018, pentru că este nevoie de 2 treimi din voturile consilierilor judeţeni şi astfel este nevoie şi de voturile liberalilor. Voturi, pe care, din sursele noastre nu le vor acorda nici în şedinţa din 21 iunie. La şedinţa BPJ, liberalii au decis, după 2 ore de dezbateri intense, să voteze împotrivă. În rândurile de mai jos, prezentăm apelul celor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea către aleşii judeţeni.

„Vă rog să primiţi prezentul înscris ca pe un ultim apel la raţiune şi la condescendenţă şi să susţineţi, prin votul dumneavoastră, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, din data de 21 iunie a.c., atribuirea spaţiilor necesare desfăşurării activităţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.
În prezent, Centrul îşi desfăşoară activitatea în nişte spaţii pe care nu vi le mai descriem aici, dar pe care le puteţi viziona în fotografiile anexate.
Spaţiile pe care le solicităm nu sunt pentru şefi sau personalul TESA, ele sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii unor oameni care fac muncă de documentare, arhivare, cercetare şi creaţie, de cultură populară tradiţională în judeţul Vâlcea.
De asemenea, în aceste spaţii vom depozita arhiva Centrului, arhivă de peste 50 de ani, care nu poate fi cuantificată în cifre, lei, euro sau alte valute. Spaţiile în care stăm acum nu sunt autorizate pentru desfăşurarea niciunei alte activităţi şi, de altfel, şi din această pricină ni s-a cerut să-l evacuăm.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea nu are culoare politică, iar prin votul dumneavoastră, la 50 de ani de activitate al acestuia, aveţi libertatea de a alege cum vreţi să rămâneţi în istoria acestei instituţii.
Noi vă mulţumim şi aşteptăm cu interes şi încredere decizia dumneavoastră”, se arată în apelul celor de la C.J.C.P.C.T. Vâlcea.

• ”Liviu Dragnea a încercat să își facă blatul pentru a nu fi condamnat pe data de 21. Dacă blatul nu va funcționa, atunci să ne pregătim pentru ceea ce este mai rău. Va schimba legile prin OUG, îl vor suspenda pe Iohannis, va arunca țara în aer, dacă va fi condamnat.”
dacă mai există vreo urmă de sănătate mintală şi de patriotism în SRI şi SIE, atunci Dragnea va fi condamnat şi nici nu va face toate cele inşirate de Ponta…. fiindcă argumentul lui Ponta, om crescut de sistem şi specializat în blaturi cu el, e de o parşivenie ieftină: Dragnea nu va fi condamnat fiindcă, văz-doamne, nu vrea nimeni să arunce ţara în aer…. sictir!… ţara, acea parte din ţară care gîndeşte şi care s-a săturat de mizerie, vrea condamnarea lui Dragnea, curăţarea sau dizolvarea PSD şi reîntoarcerea la normalitatea democraţiei europene… iar sistemul ar face bine să ţină cont de asta, fiindcă se apropie iute ziua în care oamenii se vor trezi şi vor intelege ca România a ajuns în halul ăsta de cancerizată numai şi numai din cauza vechilor şi noilor securişti…

• O poveste cu Mircea Badea și Oreste Teodorescu, spusă de jurnalistul Dan Andronic. „Prin 2004, când conduceam Realitatea TV, Mircea Badea și Oreste aveau un proiect cu Silviu Prigoană. Plecaseră din TV (cred că de la Antena 3) și făceau o revistă (parcă).
Îl știam demult pe Mircea, de la Tele 7, sora lui lucra la Realitatea, așa că într-o zi l-am chemat și i-am propus să facă un talk-show politic. Singur.
I-am spus că este cel mai bun potențial realizator de talk-show, că are mână liberă, etc.
M-a refuzat. Pentru că vroia să lucreze împreună cu Oreste. Doar cu Oreste. Eu mi-am menținut oferta de 1 la 1, el a refuzat în continuare. A preferat să stea fără serviciu pentru prietenul lui.
Acum, după 14 ani au început să se jignească urât. Nu aș spune că sunt mirat, am avut și eu situații de tipul ăsta, dar sunt puțin contrariat.
Așa că am vrut să vă împărtășesc această întâmplare, la care mă gândesc de ceva vreme, fără să trag vreo concluzie”.