Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 21 ianuarie 2016

• Cazul noului Ciomu – „Ciomu de la Vâlcea, cel care l-a tăiat cu bisturiul la gât pe colegul său chirurg Emil Bărbulescu, a scârbit Râmnicul şi, acum, majoritatea locuitorilor lui cer ca agresorul medic Constantin Ploscaru să fie eliminat din rândul adepţilor lui Esculap • În incinta unui bar din Ostroveni, aproape zilnic se întâlnesc câţiva preoţi tineri, sub „conducerea” preotului inspector social misionar PC Silviu Burluş • Scandalul de la Biserica din Goranu, pus la cale de „complotiştii” menţionaţi în ziarul „Indiscret de Oltenia”, nu s-a finalizat • Deputatul liberal Cristian Buican şi-a dat arama pe faţă

• Cazul noului Ciomu – „Ciomu de la Vâlcea, cel care l-a tăiat cu bisturiul la gât pe colegul său chirurg Emil Bărbulescu, a scârbit Râmnicul şi, acum, majoritatea locuitorilor lui cer ca agresorul medic Constantin Ploscaru să fie eliminat din rândul adepţilor lui Esculap. Să te foloseşti de bisturiu ca armă de răzbunare, nu s-a mai pomenit, încă, în medicina românească! Au trecut câteva zile de la abominabilul gest şi lumea oraşului nu s-a vindecat de sperietură. Acest individ poate avea oricând o criză de furie şi, bolnavul aflat pe masa de operaţie, poate fi lipsit de vreun organ, ba, chiar şi de viaţă. Cu îngrijorare, se aşteaptă finalul anchetei şi trimiterea doctorului Ploscaru în judecată. Deocamdată, stă, bine mersi, acasă, în arest la domiciliu. Un sondaj succint, ne arată că oamenii care au fost intervievaţi au credinţa că dacă într-un astfel de caz autorul era oricine şi nu medicul Ploscaru, sancţiunea era arestul in beciul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi nu acasă, la căldură, la televizor, cu mâncare de regim şi delicatese. Și astfel, dacă tot se reface acasă, doctorul Ploscaru vrea să organizeze o conferinţă de presă pentru a îmbălsăma opinia publică cu minciunile lui, să justifice de ce l-a tăiat la gât pe confratele său de breaslă. Deşi a anunţat partea presei care i-a luat apărarea despre ideea sa, până la urmă a renunţat. Avocata sa l-a împiedicat să devină ridicol. De unde se poate concluziona că în astfel de cazuri şi avocaţii sunt buni de ceva. Cât priveşte sancţiunea penală ce o va primi, noi avem convingerea că „înţelegerile” ce vor surveni, îl vor duce la pensie, obţinând o pedeapsă cu suspendare. Apoi, după asta, să te ţii reclamații și conferinţe de presă”.

• În incinta unui bar din Ostroveni, aproape zilnic se întâlnesc câţiva preoţi tineri, sub „conducerea” preotului inspector social misionar PC Silviu Burluş, de la Arhiepiscopia Râmnicului. Multiple sunt subiectele abordate de ei la cafea, şi despre conţinutul lor află toţi aceia care se găsesc în incintă, rămânând perplecşi de cele ce aud. Printre subiectele abordate s-a aflat şi articolul publicat de ziarul nostru sub titlul „Un afront adus IPS Varsanufie şi Bisericii vâlcene”, articol prin care l-am criticat pe tatăl preotului inspector menţionat. Întrebat de companioni de ce nu s-a mai scris nimic despre tatăl său, vorbăreţul şi lăudărosul junior a afirmat că semnatarul articolului a fost cumpărat şi, astfel, s-a pus batista pe ţambal. Total neadevărat. Nimeni nu poate spune că l-a cumpărat pe ziaristul semnatar şi despre el se ştie că adevărul şi curajul îi sunt emblemă, dar este adevărat şi că nu duce lipsă de detractori calomniatori. Dacă subiectul nu a mai fost urmat de continuare, este pentru că a intervenit IPS Varsanufie menţionând că a luat cunoştinţă de cele semnalate şi că, din cele criticate, va avea de suferit doar Biserica vâlceană şi aşa tulburată de un grup de preoţi care „complotează” împotriva ei și a sa. Despre clevetelile şi calomniile proferate, a fost informat tatăl tânărului preot, dar acesta a combătut – fără argumente – ideea că juniorul ar fi spus aşa ceva. Numai că există destule mărturii iar gura lumii este slobodă. Şi pentru că s-a ajuns la această situaţie, ne anunţăm cititorii că vom continua critica greşiţilor din Arhiepiscopia Râmnicului, pentru că oamenii ăştia nu au nici un Dumnezeu şi printre cei pe care îi bârfesc se află şi Mitropolitul de Oltenia – IPS Irineu, pe care zic ei că se sprijină.

• Scandalul de la Biserica din Goranu, pus la cale de „complotiştii” menţionaţi în ziarul „Indiscret de Oltenia”, nu s-a finalizat. Grupul de preoţi care i se opun IPS Varsanufie, stârnind răzmeriţa enoriaşilor din parohia Goranu, au reuşit, până la urmă, să-l alunge pe trimisul ierarhului, preotul consilier Gheorghe Mateescu, în speranţa că „favoritul” lor, PC Irinel Cojocaru va fi „reîntronat”. Numai că nu s-a întâmplat aşa, măsura dictată fiind aceea ca liturghiile să fie ţinute de preotul Nicolae Moga – consilier administrativ bisericesc. Asta se va întâmpla până la terminarea anchetei întreprinse de Poliţie, vizând atitudinea huliganică a unor enoriaşi care l-au huiduit, ameninţat şi îmbrâncit pe trimisul preot Mateescu, unul dintre cei mai demni, serioşi şi pregătiţi preoţi teritoriali. Noutatea în acest caz este că poliţiştii au intrat în posesia listing-urilor convorbirilor telefonice ale enoriaşilor scandalagii şi ale preoţilor presupuşi a sta în spatele scandalului şi descâlcirea ghemului acţiunii huliganice nu va mai dura mult. Le transmitem „complotiştilor” să-şi pună cenuşă în cap şi să se autodemaşte, cerându-i iertare Înaltului Varsanufie, dacă nu vor să fie înmormântaţi (când le va veni sorocul) în haine civile şi nu în cele preoţeşti.

• Surse din rândul preoţilor vâlceni ne-au transmis telefonic că PC Nicolae State-Burluş – preot în jurul căruia gravitează acuzaţii (nefondate?) de încercare de destabilizarea ordinii şi liniştii din Arhiepiscopia Râmnicului şi denigrarea Înaltului Ierarh, a fost schimbat din calitatea de preot paroh la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Râureni – Vâlcea, pentru deficienţe financiare. Poate şi din această cauză i s-a declanşat pofta denigrării şi sabotării ierarhilor vâlceni, după cum spun unii.

• Deputatul liberal Cristian Buican şi-a dat arama pe faţă. Nu de puţine ori el a fost acuzat de presa locală că se interpune în relaţiile contractuale ale mass-media cu instituţiile de stat şi firmele patronate de liberali de-ai săi, condiţionând relaţionarea. Evident, el a negat asta, dar nimeni nu l-a crezut. Directorii sau patronii cu sânge în instalaţii au recunoscut presiunile făcute de liderul liberal judeţean pentru favorizarea unor ziare sau dezangajarea altora. Acest lucru ne-a dat de gândit. Oare, Buican să nu ştie că un contract presupune acordul ambelor părţi semnatare şi că serviciile de media trebuie plătite? Cum să ceri unei societăţi comerciale cu acţionar majoritar de stat să nu-şi promoveze activitatea sau să nu informeze populaţia asupra unor stări negative sau pozitive în desfăşurarea activităților sale oferită consumatorilor? Dar uite că se poate! Considerând că ziarele sunt mai toate legate de mediul politic şi că, uneori, mesajele sale ajung distorsionat la marele public, Buican vrea „îndreptarea păcătoşilor”. Şi cum? Prin lipsirea de finanţare. Este singurul politician care gândeşte aşa şi rău face. Comite un atac la libertatea presei. Dacă el a ajuns la această concluzie, îl rugăm să se uite dimineaţa în oglindă şi să-l întrebe pe cel pe care-l vede oglindit, de ce s-a ajuns aici? Era o vreme când ziarele nu-i distorsionau mesajele şi toată lumea pupa Piaţa Independenţei. Dar, încet, încet, şi-a pierdut prietenii şi susţinerea. La liberali, este un blestem: toţi conducătorii – de granzi ce se cred – ajung precum Emilian Frâncu, adică, singuri pe lume, fără prieteni sau credibilitate. Atenţie, domnule Buican!