Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Unii cunoscuți ai primarului arestat Emilian Frâncu consideră că tinerii liberalii care făceau afaceri grase în oraș, câștigând sume importante din care nu îi dădeau nimic lui, deoarece considerau că-l ajutaseră în campania electorală, l-au determinat pe primar să greșească – Ați observat cum orice critică adusă lui Ponta de ziariști trebuie musai să-l conțină și pe Băsescu, un pic, pe acolo, pe undeva, fie că are legătură sau nu cu subiectul? – Conducerile unităților sanitare din Vâlcea ar trebui să ia măsuri pentru dispariția câinilor comunitari din curțile acestor unități – E așa o mare aglomerație pe dreapta  și atâtea ambiții și ifose deșarte încât stânga  e complet liberă și stângacii  au prins viteză și vor face jocurile! – Liderul județean al unui partid de buzunar din Vâlcea câștigă sume importante făcând afaceri cu terenuri pe care le cumpăra ieftin și le vinde scump – Personaje sinistre din PNÅ¢CD sunt scoase acum de la naftalină “ Victor Ciorbea și Vasile Lupu

– Unii cunoscuți ai primarului arestat Emilian Frâncu consideră că tinerii liberalii care făceau afaceri grase în oraș, câștigând sume importante din care nu îi dădeau nimic lui, deoarece considerau că-l ajutaseră în campania electorală, l-au determinat pe primar să greșească. ,,Pur și simplu, omul vedea că toată lumea din jurul lui face bani, numai el stă pe loc, pe o leafă înjumătățită, față de cât avea la Senat ¦ Vrăjeală. Nimic nu este adevărat, pentru că totul era cenzurat de primar. Nu-i scăpa nimic, nu ierta nimic! Și dacă junii gălbiori au făcut afaceri cu primăria, ce-i rău? Cine poate, oase roade! De nu erau tinerii liberali, erau tinerii ro și pesediști sau culorile de aiurea și tot era cineva. Lăsați-l, domnilor, în pace, pe Frâncu, că și așa va avea viață grea mulți ani, de aici înainte, la Jilava ¦ – Ați observat cum orice critică adusă lui Ponta de ziariști trebuie musai să-l conțină și pe Băsescu, un pic, pe acolo, pe undeva, fie că are legătură sau nu cu subiectul? Un fel de contrapondere. Astfel ziaristul își asigură așa-zisa detașare deontologic㠝, mulțumește pe toată lumea, a mai scris și el un articol, și-a mai luat leafa… Exact strategia lui Ponta. E deștept, dă-l în umbra noastră, aruncă perdele de fum, petarde, nici nu contează dacă prind sau nu, mereu se găsesc ziariștii de duzină să reproducă din petarda lui, dacă nu să și comenteze și astfel capitalul de îndoială prinde. Ziariști tâmpiți și cu coloană vertebrală alterată. Nu putem uita cum CTP se insinua printre secvențele de desene animate, în efortul susținut de a-l combate pe toate posturile tv din grila de programe, pe Traian Băsescu, pentru vina de a fi președintele României, taman când banda anarhistă USL în frunte cu Ponta și Antonescu, anarhiști după modelul mixt Guevarra, Rotten brigate, Mao sau Fidel, întorceau țara cu zeci de ani în urmă, cam ca și mineriadele intelectualilor din mine. Avem nevoie să ne trezim și să recunoaștem că batjocorind principiile, morala, ne autodistrugem prezentul, trăind decalat istoric de restul lumii… hai… fie, civilizate. – Conducerile unităților sanitare din Vâlcea ar trebui să ia măsuri pentru dispariția câinilor comunitari din curțile acestor unități. Mai multe surse ne-au confirmat că acești câini sunt hrăniți de personalul spitalelor (inclusiv paznicii care au interes ca noaptea să poată dormi iar câinii să-i avertizeze dacă intră cineva în curte). Nu este normal ca în curțile instituțiilor publice (școli, licee, agenții, primării, spitale, dispensare etc.) să mișune câini comunitari. Suntem siguri că la solicitarea directorilor, primăria va trimite personal calificat în prinderea și sterilizarea animalelor. – E așa o mare aglomerație pe dreapta  și atâtea ambiții și ifose deșarte încât stânga  e complet liberă și stângacii  au prins viteză și vor face jocurile! Nu uitați minoritățile, independenții, verzii și naționaliștii. Și, evident, nu uitați UDMR-ul, care poate face (cum a mai făcut) balance of power . Votanții români sunt o categorie numeric limitată și această fărâmițare a dreptei  nu-i bună deloc. Sunt mulți lideri regionali , prea multe partide care se revendică de dreapta și prea multe orgolii și ambiții personale! Opoziția de dreapta  nu are, încă, un lider național  și asta se vede cu ochiul liber. Paradoxal, dar credem că Băsescu a gre șit atunci când a abandonat PDL-ul și greșește și acum când sprijină PMP-ul lui Eugen Tomac, un român de pretutindeni și de nicăieri. Opoziția de dreapta nu este unită, nu are ideologie, nu are program politic și economico-social și nu are un lider capabil să unifice această dreapta. Å¢ine-ți minte asta! – Liderul județean al unui partid de buzunar din Vâlcea câștigă sume importante făcând afaceri cu terenuri pe care le cumpăra ieftin și le vinde scump. Omul este un parvenit, un oportunist fără pereche și fără șicoală. Dar cu mari pretenții de boier având manichiuristă, șiofer și valet. De și, oficial, nu are niciun venit legal, „uit㠝 să- și plătească, cu lunile, utilitățile la asociațiile de proprietari pe unde deține apartamente. Dacă sunteți curio și să-l aflați pe acest politician caraghios, mergeți pe la ¦. și vedeți cine are manechiura făcută si unghiile lăcuite. Acela este! – Personaje sinistre din PNÅ¢CD sunt scoase acum de la naftalină “ Victor Ciorbea și Vasile Lupu. Îmi amintesc, cu câtă nesimțire Ciorbea (șantaliu cum este) afirma: „Dacă românii vor reformă, o să aibă „reformă pe pâine” . Acum, Căcărău, face acela și lucru, ne dă „Constituție pe pâine . Pentru binele României și al românilor, acești mârlani din politica românească, ar trebui îmbarcați într-un autocar și trimi și în Muntenegru. Cu bilet numai de dus și du și să fie. Nimeni nu o să-i plângă și nici doliu național nu trebuie. Uite, dacă ești țărănist, o să-ți spun de ce nu-mi plac ai tăi: istoria de înainte de ˜89 și după ˜89 spune că marele Maniu, la formarea guvernului Sănătescu, s-a ascuns ca să vadă cine câștigă și, pentru că marele țărănist nu era acolo să dea oameni pentru guvern, au fost primiți Lucrețiu Pătrășcanu și Bodnăraș. Deci Maniu este unul din vinovații urcării comuniștilor la putere. Se zice că era ascuns într-o garsonieră cu șieful liberalilor, de altfel. La acești eroi le era frică de ru și. Coposu, un vajnic urmaș, a fost în închisoare și a rezistat. Nu i-a mai fost frică de nimic. Restul, au trădat democrația. – Cățelul emigrant   Pe șiosea, l-am văzut, hăituit de ma șini, A fugit spre-a uita sărăcia din sat, Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini Și-i vacarm, de te poți sătura de urlat. * Cei bogați s-au oprit să mănânce-n păduri Și mâncau elegant cu tacâmul frumos, L-au văzut și pe el, i-au privit ochii puri Și i-au dat generos niște pâine și-un os. * Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc, L-a lovit cineva ce grăbea către scop, Carnea lui de bărbat a simțit că ia foc Și s-a tras din șiosea plin de sânge și șichiop. * Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic, Ar mușca disperat porțiuni de șiosea, Dac-ar șiti unde e satul lui trist și mic Ar pleca spre-un cioban ce-l mințea și-l bătea. * Trepied aberant, de cățel emigrant, Și lătrat pervertit la șiosele cu fum Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant Și-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum. * Pe șiosea sunt, acum, câini mai ageri și noi, Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop, Numai el, neaflând nici un drum înapoi, A ajuns trei perechi de mănu și într-un shop. * Dacă, totu și, va fi vreun lătrat pe pământ Pentru câini viața-n veci va fi aspră și grea, Câine șichiop eu te plâng că spinarea ți-au frânt Dar de ce ai fugit să cerșești pe șiosea? – Pataliputra