Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 18 Decembrie 2014

• Scandalul pentru ocuparea funcţiei de conducere şi coordonare a activităţii de la Consiliul Judeţean nu-şi are înţelegere • Pentru una dintre cele mai penibile fiinţe care s-a abătut asupra existenţei noastre cotidiene, acest Mr. Muc, zis şi Piticul Penal, vin vremuri grele • Noul guvern Ponta a fost validat • Cel mai cunoscut parlamentar din Olt, găina cufurită Cristiana Anghel, un binecunoscut produs de marketing politic al Casei de producţie Varanul, s-a dus cu taxiul la manifestaţia de la Cotroceni • Victor Ponta a semnat actele de predare a puterii

• Scandalul pentru ocuparea funcţiei de conducere şi coordonare a activităţii de la Consiliul Judeţean nu-şi are înţelegere. Liberalii vor să-şi arate muşchii şi să simtă că pot conduce judeţul, deşi au făcut-o şi până acum. Disputa pentru postul vacantat prin săvârşirea pe cale naturală a preşedintelui Ion Cîlea este, de fapt, o luptă personală a liderului liberal Cristian Buican cu vicepreşedintele CJ – LIBERAL – Bogdan Pistol, dorindu-şi cu ardoarea funcţia de preşedinte CJ în anul 2016. Nimeni nu se mai îndoieşte de asta şi nici măcar „sforarul” Buican nu o poate nega. Nu va avea ce să profeseze după ce iese din Parlament, neavând nici un grad de profesor (meseria lui de bază) și nici o altă calificare decât lucrător cu gura. Nici până acum nu s-a putut alege mai marele CJ şi şedinţa de joi anunţă mari surprize. Pe surse se aude că vicepreşedintele PSD – Dumitru Persu va fi schimbat şi în locul său liberalii vor să-l impună pe Adam Jinaru – omul mafiei pădurilor (cu multiple reclamaţii la DNA), tovarăşul de vânătoare al lui Cristian Buican şi al câtorva prieteni politici. O soluţie extremă pentru punerea la punct a acestei imbecile situaţii poate fi absenţa consilierilor judeţeni de la PSD de la şedinţă, ceea ce va duce la declanşarea de alegeri anticipate. Însă, numai dorinţa domnului Dumitru Persu de a se rezolva problema care poate crea mari probleme populaţiei judeţului nostru, va face ca liberalii să învingă. Aceleaşi surse ne-au declarat că Romulus Bulacu (PDL) – co-preşedinte al PNL ar fi bătut palma înţelegerii cu Mircia Gutău pentru ca doi consilieri dintre cei pe care-i controlează – Grigore şi Filip – să voteze cu omul liberalilor. Dar pe fondul acestui scandal, au plecat două reclamaţii la DNA, fiind vizaţi doi consilieri judeţeni PNL şi liderul Cristian Buican. Începutul de-abia s-a făcut şi urmează dansul la procuratură. Nu s-ar zice că nu şi-au căutat-o.

• Pentru una dintre cele mai penibile fiinţe care s-a abătut asupra existenţei noastre cotidiene, acest Mr. Muc, zis şi Piticul Penal, vin vremuri grele. Karma care îl făcea să se laude flegmatic faţă de apropiaţi: Bă, pe mine mă doare în c..r de viitorul ţării ăsteia de că…t, eu îmi fac în trei ani 8 milioane (n.r. de euro) şi vă spun pa!, l-a cam părăsit. Dat afară din funcţia de ministru, apoi din cea de purtător de cuvânt şi, în sfârşit, chiar şi din partid, mica obrăznicătură Dan Şova a fugit la Londra. Un pic schelălăind. Pentru că după ce a rămas fără protecţie şi-a cam luat vreo patru-cinci şuturi în funduleţ. Zvonurile spun că n-ar mai vrea să se întoarcă. Dar procurorii DNA au luat deja act de intenţia sa. Aşa că îl vor lăsa să-şi lingă rănile, de sărbători, lângă Vasilica, apoi îl vor chema înapoi. După percheziţiile de săptămâna trecută, au multe să-şi spună. Apropo, porecla de Mr. Muc i-a fost pusă de Zgonea. Dovadă că şi imbecilii au umor, câteodată…

• Noul guvern Ponta a fost validat. El ar trebui să înceapă treaba imediat, deşi prea multe nu se aşteaptă de la nişte diletanţi. Miniştri numiţi de PSD sunt cu toţii parlamentari, adică dintre aceia în care poporul prea nu are încredere. Şeful statului a spus că i-ar fi refuzat numirea lui Liviu Pop, noul ministru pentru Dialog Social, dacă n-ar fi fost obligat de CCR să accepte toate numirile aprobate de Parlament. Pop a fost acuzat că a contribuit prin distrugerea unor instituţii ale educaţiei la un fals în interes public, cu referire la plagiatul lui Ponta privind teza de doctorat pentru obţinerea titlului de doctor în Drept. Totuşi, lui Pop nu i-a fost uşor până a ajuns la validare. Audierea lui în comisie a fost marcată de o dispută între deputatul PNL Cristina Pocora şi senatorul PSD de Vâlcea Laurenţiu Coca. „Văd că veniţi cu citate. La dumneavoastră, doamnă Pocora, s-a terminat cerneala când să vă numească (…) Să lăsaţi colegii domnului ministru de la Senat, pentru că dânşii ştiu mult mai mult despre activitatea dânsului”, a spus Coca, nemulţumit de întrebările Cristinei Pocora. „Să vă fie ruşine stimate coleg că aveţi o asemenea abordare faţă de colegi. Asta arată abordarea PSD, văd că n-aţi scăpat de vechile metehne. Să vă fie ruşine”, a replicat Pocora, care l-a făcut „nesimţit” pe Laurenţiu Coca. „Auziţi, oare cine vorbeşte urât acum? (…) Vedeţi că jigniţi de data asta”, i-a reproşat senatorul PSD. „V-am catalogat comportamentul dvs. (…) Stimate coleg, aţi venit aici la audierea unui ministru, nu să faceţi aprecieri despre întrebările noastre. Nu e calitatea dvs. să apreciaţi prestaţia noastră în această comisie”, i-a reproşat Pocora. „V-aţi enervat rău de tot şi nu ştiu de ce. Din cauza cernelii?”, a spus Coca. Fără comentarii.

• Cel mai cunoscut parlamentar din Olt, găina cufurită Cristiana Anghel, un binecunoscut produs de marketing politic al Casei de producţie Varanul, s-a dus cu taxiul la manifestaţia de la Cotroceni. Şi, după ce a dirijat o flatulaţie pe ascuns, s-a pus pe declaraţii. „Nu ştiu ce voi face, e posibil orice. E posibil, cum zic unii, să mă leg şi de gardul Parlamentului cu lanţuri. Dar oricum, de tăcut nu pot să tac. Şi nu pentru faptul că este domnul Voiculescu”, a spus această macaroană scăpată-n WC. Ea a mai precizat şi că intenţionează să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, „care a tăcut ca un peşte”. Şi bineînţeles că n-a uitat să spună, la final, că procesul lui Dan Voiculescu este „cel mai mare abuz din România”.

• Victor Ponta a semnat actele de predare a puterii. Numai că, brusc, peste noapte, a schimbat planurile, dând peste cap toate înţelegerile şi stârnind agitaţie în toate mediile. Inclusiv în propriul partid. Ce s-a întâmplat? Persoane bine informate şi, mai ales, bine poziţionate în structurile de informaţii, foste şi actuale, l-au convins, cu argumente solide, că zarurile nu au fost aruncate. Şi că forţarea plecării lui din fruntea PSD face parte dintr-un scenariu. Apariţia în spaţiul public a lui Crin Antonescu nu este străină de acest scenariu.