Acasă Pataliputra Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Conform convingerii premierului Victor Ponta, Laszlo Tokes și Monica Macovei sunt de 20 de ani reprezentanții intereselor străine îndreptate împotriva României – Primarul din Prundeni înregistrează succese peste succese – După cum se arată, Rusia și-a intensificat eforturile de a- și spori influența în Europa de Est – În contextul contemporan, ru și joacă șiah cu… americanii – Procesomana Maria Bușe are luni, 4 martie a.c., un nou prilej de a se da în stambă pe holurile Tribunalului Vâlcea – Creșterea sălbatică a prețurilor la utilități, dar și la alimente scoate din minți populația – Tineretul liberal din Vâlcea vrea să organizeze niște alegeri după modelul Congresului de la București – Cea mai profitabilă afacere pare a fi cea cu medicamente

      – Conform convingerii premierului Victor Ponta, Laszlo Tokes și Monica Macovei sunt de 20 de ani reprezentanții intereselor străine îndreptate împotriva României. Da, așa este. Avem informații certe că femeia asta, Macovei, a făcut numai rău țării. Ea l-a instigat pe Năstase să vândă Petromul pe nimic, ea l-a sfătuit pe încarceratul de lux  de la Jilava să semneze cu Bechtel pe 30 milioane de dolari/km de autostradă, ea a vândut, într-o noapte (după ce a pierdut la cărți) Romtelecomul, ea a devalizat (după o noapte de beție) Bancorexul și tot ea a inventat-o pe mătușa Tamara (nume cu rezonanță KGB-istă). Tot pe surse, șitim că ea e agenta SRI, Mossad, KGB, CIA, MI5 și 0215. Sincer, nu șitim cât o să mai tolereze USL adunătura asta de dușmani ai poporului. La canal cu ei, tovară și! Să facem o Românie mai bună, nu în 4 ani de mandat, ci în 3 ani și jumătate!

      – Primarul din Prundeni înregistrează succese peste succese și după mai multe succese alte noi succese. De curând, un scriitor afirmat din România de azi i-a dedicat lui Horia Horăscu o sonetă interesantă, care redă viața comunei Prundeni, dar și faptul că edilul a muncit necontenit pentru a moderniza localitatea și a o aduce la standarde înalte. Soneta se intitulează „Cântec de la Prundeni alesului Ion Horia Horăscu  și este extrem de elocventă: „Nu zic, a fost el, boier Geo, în Manhattan cu trăsura/ și-o fi făcut ceva avere pe Cartea Oltului jucând, dar până chiar și el a intrat la apă azi o țâră, când miracolul de la Prundeni întrece oricărui reportaj măsura./ Căci dacă nu-l descoperi, încă nu ți-ai văzut propria țară/ de și-i la o aruncătură de chiot de Drăgășani “ altminteri, pe la noi distanțele se socotesc în gologani defuncți/ Păstorul lor de-acolo le făcu satul un mic paradis de care jungla mea urbană nu are parte nici în vis/ Și de și ouăle de aur sunt destinate consumului local / iată-le puișorii răspândiți în întreg teatrul național: / că de când hora se horește în bătătură la Prundeni / nu mai au căutare astăzi vechile bancuri cu olteni! . Ați înțeles… ceva?

      – După cum se arată, Rusia și-a intensificat eforturile de a- și spori influența în Europa de Est, declanșând subtil un proces de re-sovietizare, adică să își recapete zonele de influență pierdute în 1989. Episodul suspendării președintelui Traian Băsescu este parte a războiului geostrategic dintre Statele Unite ale Americii și Germania pe de o parte și Rusia pe cealaltă parte. Miza: România și Moldova. De curând, s-au întețit atacurile și asupra șiefului SRI, George Maior. Acesta, într-un interviu aspru dat ziarului „România liber㠝, a tras un semnal de alarmă, abundând în amănunte interesante. Referitor la perioada interimatului prezidențial al lui Crin Antonescu, șieful SRI a declarat: „A existat, din punctul de vedere al Serviciului, o preocupare a unor state partenere în legătură cu stabilitatea Serviciului, având în vedere aportul său masiv la securitatea euro-atlantică.  Deci, o spune tranșant șieful SRI: când Antonescu era la Palatul Cotroceni s-a încercat un atac la SRI și la alianța euro-atlantică (s-a scos și steagul NATO aflat lângă pupitrul unde se susțin declarațiile de presă ale președintelui). În strategia de informații se spune că e bine să lansezi niște semnale și apoi să te bazezi pe spiritul de observație al analiștilor să priceapă care sunt țintele. Adică cele care reacționează brutal, simțindu-se vizate. Două atacuri-replică au venit imediat. Antena 3 și Vocea Rusiei, o veche alianță mediatică și nu numai, au atacat dur SRI. Vocea Rusiei l-a atacat la baionetă pe George Maior. Fraza de final nu e întâmplătoare: „Sofia a fost prima rândunică a primăverii europene, rămâne de văzut când vor înflori ghioceii de la București.  Adică băieți: Urmați voi! Cine pricepe bine, cine nu! E un avertisment clar pentru cine are urechi să audă. Și avertismentul nu e doar pe undele postului de radio guvernamental de la Moscova. Mechel (concern rusesc condus de unul din oligarhii Rusiei, Igor Zyuzin) și-a vândut afacerile din România lăsând o bombă socială. Dar e doar partea văzută a aisbergului. Fiți atenți la detalii. Diavolul stă în detalii!

      – În contextul contemporan, ru și joacă șiah cu… americanii. De când România a acceptat scutul antirachetă, Rusia a început ofensiva. Prima mișcare a fost plasarea unei unități de geniști în Serbia. Au speculat aversiunea sârbilor față de bombardamentele NATO, la Belgrad. Și până la urmă, sârbii tot slavi sunt. România este o insulă dacică într-un ocean slav. Ungurii fac și pe dracul în patru ca să iasă din rahat. Pe ru și, nu i-a interesat ce fac slavii lor… un telefon și i-a liniștit. Cu România, este altceva. Trebuie pusă sub control, pot avea surprize. Și, atunci, se folosesc de… filoru și. Plus poporul, tembelizat de comuniști și acum de usl. Dacă vechii comuniști români erau deschi și la minte, lăsau oamenii să circule spre vest, să lucreze, să aducă bani în țară, să construiască case noi. În acest mod, lumea se emancipa și se rezolvau și problemele sociale. Dar le-a fost frică să nu  piardă puterea. Acum au USL… Nu vă mai agitați de pomană, că românul standard, care a votat USL până a făcut scurtă la mână, nu șitie nici unde-i Moscova, nici ce e ăla South Stream și nici de unde până unde Putin nu e prieten la cataramă cu Hillary Clinton, așa cum a văzut el la televizor. Să-mi fie cu iertare, dar nația care a inventat celebrul Noi muncim, noi nu gândim!  nu merită altceva. Românii au două probleme majore. Pricep greu și uită repede. Și de aceea, vor repeta istoria cu ru și. Dacă li s-au vindecat rănile ei vor să le redeschidă, pentru ca apoi să- și pună cenușă în cap, spunând că și ministrul comunist Postelnicu: Am fost un dobitoc! 

      – Procesomana Maria Bușe are luni, 4 martie a.c., un nou prilej de a se da în stambă pe holurile Tribunalului Vâlcea. Unele guri rele susțin că matracuca se laudă că a aranjat deja verdictul procesului prin care încearcă să anuleze niște acte de cumpărare vânzare perfect legale. Despre subiect vom detalia săptămâna viitoare pentru că vom fi și noi prezenți luni la Tribunal.

      – Tineretul liberal din Vâlcea vrea să organizeze niște alegeri după modelul Congresului de la București. Pentru binele democrației sperăm ca nu toți tinerii politicieni din România să creadă că alegerile cu un singur candidat și cu o listă impusă de acesta reprezintă metoda cea mai bună pentru a ajunge la putere.

      – Cea mai profitabilă afacere pare a fi cea cu medicamente. În Ostroveni, acum câțiva ani, una din arterele principale ale cartierului “ Bulevardul Tineretului – devenise un paradis al băncilor. Peste tot erau bănci (nu exista bancă din Vâlcea care să nu aibă punct de lucru deschis pe această stradă), case de schimb valutar și oficii ale firmelor care se ocupau cu transferul de sume de bani de la un client la altul. Acum, strada este plină de farmacii. Au răsărit ca ciupercile după ploaie și toate au reclame, vitrine încărcate cu oferte, promoții, reduceri, carduri de fidelitate etc. Bulevardul e plin de farmacii și case de amanet. În ultimele dintre ele populația își va pierde curând aurul care îl mai are. În primele își va consuma puținele venituri înnebunită și de boli reale, dar și de recomandările unei clase de medici care cred că oricărui pacient trebuie să îi dea o rețetă pentru a- și justifica activitatea și veniturile.

– Pataliputra

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.