• În urma negocierii cu premierul Ponta, lui Tăriceanu i s-a dat undă verde să schimbe prefecţii liberali din toată ţara • Pe surse am aflat că unul dintre parlamentarii vâlceni s-a întâlnit în restaurantul Mariot, din Bucureşti, la un pahar de vorbe, cu renumitul combinator național Viorel Hrebenciuc • Se caută asistent pentru un medic ginecolog • Trădiceanu este un om fără scrupule care a făcut ungurilor cadou moştenirea Gojdu şi care este băgat până în gât numai în afaceri oneroase
• În urma negocierii cu premierul Ponta, lui Tăriceanu i s-a dat undă verde să schimbe prefecţii liberali din toată ţara, după cum vor mușchii lui. Ca urmare, în perioada următoare, prefecţii liberali aflaţi încă în funcţie vor fi contactaţi de persoane apropiate acestuia, făcându-le propunerea de trădare. Cine nu se raliază propunerii primite va fi schimbat, „planificatorii” şantajului mizând pe minimum 10 prefecţi trădători. La Vâlcea, prefectul Mircea Nadolu, prefect liberal, serios şi devotat doctrinei brătienilor, nu a fost contactat încă, dar se ştie, de pe acum, refuzul său. Politicianul vâlcean nici nu concepe trădarea, afirmând în cercul său de prieteni că şi pesediştii ştiu zicala care spune că „Iubesc trădarea, dar detest pe trădători” şi că, după alăturarea la gruparea Tăriceanu, nu vor mai fi băgați în seamă. Prefecţii trădători vor pierde de două ori: şi ca oameni politici, dar şi ca membri ai societăţii civile din care provin. Aşadar, Victor Ponta a ieşit la „cumpărături” de liberali pe bani publici. Plăteşte bine, cu posturi în administraţia publică … iar noi rămânem tot ca proștii…
• Pe surse am aflat că unul dintre parlamentarii vâlceni s-a întâlnit în restaurantul Mariot, din Bucureşti, la un pahar de vorbe, cu renumitul combinator național Viorel Hrebenciuc – omul care batjocorește democrația națională şi indigestul uneperist Eugen Nicolicea, detestatul invitat al televiziunilor bucureștene. „Agapa” politică a urmărit testarea adevărului viitorului politic al lui Victor Ponta, politician impus, prin media, mascat, drept candidat al PSD la prezidenţiale. Candidează au ba, Victor Ponta la prezidenţiale? Combinatorul şef Hrebenciuc şi-a informat companionii (și chiar nu băuse nici un pahar!) că liderul lor nu va candida, dintr-un sigur motiv. El are 40 de ani, şi presupunând că va sta în dealul Cotrocenilor 10 ani (două legislaturi), la vârsta de 50 de ani, ieşit ruginit din „cuşcă”, nu va mai fi bun de nimic. Şi de ce să nu recunoaştem, sfârşitul lui a început de pe acum. DNA-ul se apropie şi de el cu paşi repezi. De ce oamenii lui din Parlament nu şi-au dat aprobarea pentru anchetarea fostului ministru Chiţoiu? Ordonanţa care emis pentru favorizarea unui amploaiat din gaşca ASF, de cine este semnată şi trimisă la Monitorul Oficial?
• Imediat după ce impresarul Gică Popescu a fost încarcerat în penitenciarul Rahova, oficialii echipei din Calafat au anunţat că strâng semnături pentru o cerere de graţiere a fostului internaţional român. Apoi, mari personalităţi ale sportului, începând cu Gică Hagi şi Ilie Năstase, s-au alăturat acestui demers, solicitându-i preşedintelui Băsescu graţierea lui Popescu. Cei de care se interesează procurorii, sunt cei care fură şi au beneficii lunare de mii şi zeci de mii de euro, iar dacă sunt băgaţi la puşcărie… trebuie să semnăm pentru ca ei să fie eliberaţi? Dar când au furat, au împărţit cu noi? Şeful statului a lăsat să se înţeleagă că nu ia în considerare o eventuală graţiere a lui Gică Popescu sau Gigi Becali, subliniind că nu a graţiat niciun deţinut în al doilea mandat de preşedinte. Era şi timpul să se termine odată mascarada asta cu Gică Popescu și Becali-be-he-he!
• Se caută asistent pentru un medic ginecolog. Un bărbat interesat de ofertă, o întreabă pe tânăra de la ghişeu în ce constă postul şi dacă îi poate da ceva amănunte. – Da, trebuie să ajutaţi doamnele să se dezbrace de haine, apoi de lenjeria intimă, să le ajutaţi să se întindă şi să le spălaţi cu grijă zonele intime, apoi să le daţi cu spumă de ras şi să le bărbieriţi de părul pubian, apoi să le ungeţi cu diferite creme şi să le masaţi astfel ca ele să fie pregătite pentru examinarea medicului. Pentru început salariul lunar este de 2.000 lei cu perspective serioase de creştere în funcţie de rezultate. Dar trebuie să mergeţi la Ploieşti. – O, dar de ce? Acolo este postul? – Nu, postul e în Bucureşti, acolo e capătul cozii!
• Trădiceanu este un om fără scrupule care a făcut ungurilor cadou moştenirea Gojdu şi care este băgat până în gât numai în afaceri oneroase. Locul lui nu e la Senat ci în puşcărie, alături de Năstase, clanul Becali şi celorlalţi de teapa lor. Nemernicul care a părăsit partidul la greu, nu merită nici măcar să faci pipi „pă” el. Comportamentul trădătorului nu ar trebui comentat. Mulţi oameni au murit pentru o idee dar acest oportunist a trădat un întreg partid, pentru nişte avantaje personale de moment. Nu ştiu ce pedeapsă divină sau pământeană ar merita un asemenea monstru, dar sunt convins că nicio pedeapsă nu ar fi suficientă unui asemenea comportament. Toţi, şi cei din dreapta, şi cei din stânga, caută să muşte cât mai mult dintr-un PNL aflat în degringoladă. Desigur că Tăriceanu a fost pus acolo cu un scop de către PSD, sprijinit de actualii aliaţi. Scopul este ca Tăriceanu, de pe această poziţie, totuşi, importantă, să reuşească să facă acel nou partid liberal, obligatoriu colaborator cu PSD, care să reîntregească USL. Visul lui Ponta, oricât ar părea de ciudat (dar nu este ciudat deloc, dimpotrivă), este de a salva şi a se reveni la denumirea de USL. Chiar dacă nu ne vine să credem, Ponta este suficient de inteligent şi a înţeles că populaţia preferă mai mult socialismul cu L în coadă decât fără. Este cam aceeaşi manevră cu L-ul din coada fostului PD, pus tot cu ajutorul unui evadat, Teodor Stolojan.
• Dumitru Furdui, actorul fugit din România care în anii ’80 s-a spânzurat într-un hotel din Paris, se pare că a fost spânzurat mai degrabă. După cunoaşterea pe viu a occidentului, acesta declarase că artă ca în socialism nu o să se mai facă niciodată şi intenţiona să se întoarcă în România, ceea ce ar fi fost o victorie pentru Ceauşescu şi o grea lovitură dată acelor forţe care doreau discreditarea regimului. Numai că se dăduse deja ordinul de omorârea lui, s-au grăbit şi l-au… sinucis. Poporul nu ştie acest adevăr!
Dumitru Furdui a murit in 1998, iar dupa 1990 a jucat in urmatoarele filme (in Franta):
Aux yeux du monde – r. Eric Rochant, 1991 (Le père de Juliette/Tatăl Juliettei)
Rue du Bac – r. Gabriel Aghion, 1991
IP5: L’ile aux pachydermes – r. Jean Jacques Beineix, 1992 (Inkeeper/Hangiu)
Mina Tannenbaum – r. Martine Dugowson, 1994 (Henri)
La rançon du chien – r. Peter Kassovitz, 1996 (Le père/Tatăl)