Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

Varanul Voiculescu a luat 5 ani. De pușcărie. Cu executare. Sunt foarte nemulțumit! – După cum ne și așteptam, marele primar penelist de Șirineasa “ Dan Săraru zis „Don Săraru liberalu ™” și-a dat demisia din Biroul Politic Teritorial al organizației județene liberale – Imposibil, nu e cinstit, nu e omenesc, protestez – Individul care semnează on-line cu pseudonimul Sorin  ne-a cerut să-i publicăm mesajul de mai jos, ca răspuns la un articol relativ vechi, intitulat Numere de înmatriculare bizare pe străzile Râmnicului  – Vicepremierul Gabriel Oprea apare într-un filmuleț făcut în mai 1996, în compania liderilor minierilor Miron Cozma – Proaspăt venit din exilul de la Rahova, primarul liberal Emilian Frâncu s-a și internat în Clinica de la Călimănești a renumitului cardiolog dr. Dumitrescu

– Varanul Voiculescu a luat 5 ani. De pușcărie. Cu executare. Sunt foarte nemulțumit! La un prejudiciu de 60 de milioane de dolari sau de euro, că n-am reținut exact, e foarte, foarte puțin. Cine din noi nu ar face fluierând 5 ani de închisoare, când șitie că 7 generații pot trăi după el, pe banii ăștia. Dacă se comportă bine și a depă șit vârsta de 60 de ani, face 1/3 din pedeapsă și scapă cu mai puțin de 2 ani. Decizia nu este, însă, definitivă și poate fi atacată în apel, lucru pe care avocații l-au făcut deja. Așa că, până la soluția finală, un fular pentru varan, vă rugăm, domnule ministru Cazanciuc. De asemenea, insistăm ca ministrul justiției să aibă o ma șină de salvare specială, prin preajma locuinței lui. Iar doctorul Brădișteanu să fie pregătit cu o sală de operație. Doar nu o fi varanul mai laș decât Adrian Năstase. Și uite așa, antenele vor fi postul meu preferat, pentru o perioadă de timp neprecizat. Doamne, ce-mi va plăcea să văd cum se jelesc ratonii ăia murdari morali de la antene: Gâdea, Ciuvică, Ursu, Badea și alți clienți. O să înnebunesc de plăcereeeeeee ¦ mai e o speranță pentru țară ¦ hahaha.

– După cum ne și așteptam, marele primar penelist de Șirineasa “ Dan Săraru zis „Don Săraru liberalu ™” și-a dat demisia din Biroul Politic Teritorial al organizației județene liberale. Anterior, vă anunțasem că omul este deznădăjduit, pentru că nu a obținut voturile necesare ca să ajungă unul din mulții vicepreședinți ai organizației vâlcene, rămânându-i doar șiansa ca tovară și lui de dinaintea sa pe lista campionilor  să- și dea demisia sau să renunțe la funcție. Ca și atunci, o spunem și astăzi, că-i căciula prea mare pentru Săraru, în funcția râvnită și că mingicăriile politice făcute la un pahar de vorbă cu meșterul Poenaru pe fânul proaspăt cosit dintr-o curte a cartierului Goranu “ Rm. Vâlcea, sunt fantasme politice fără murdăritul cearceafului. Ce politică? Tot mai bine e pe tușă și tot mai bune sunt chiolhanurile din grădina lui Ciofacă. Așa că lui Don Săraru liberalu ™ n-are de ce-i părea rău. De-abia de se va putea ține și el mai bine de treburile primăriei, că și așa, la anul viitor, va fi dat afară și din acea funcție, dar de data asta nu o fac colegii politici ci „colegii” de la ANI. Orice șiușă sau mingicărie mai fac Ponta și Căcărău, cu privire la incompatibilitatea primarilor judecați în instanțe, el tot sub influența vechii legi se află și aia spune: auuuut, băiete! În Șirineasa s-au și pus șiampaniile la rece și se încălzesc alamurile ¦

– Individul care semnează on-line cu pseudonimul Sorin  ne-a cerut să-i publicăm mesajul de mai jos, ca răspuns la un articol relativ vechi, intitulat Numere de înmatriculare „bizare” pe străzile Râmnicului  (http://www.voceavalcii.ro/wp-admin/post.php?post=33193&action=edit). Îi facem pe plac, acestuia, supunându-i panseul critic înțelegerii cititorilor. Redactorii Vocea Vâlcii au identificat „singurele” două astfel de ma șini din oraș care nu au fost cumpărate pentru a epata. „Bizar” este faptul că nu mai avem cu ce să umplem pagini de ziar și trebuie să caracterizăm în stilul propriu românesc de ce își cumpără unii ma șini sau de ce le înmatriculează cu numere preferențiale.  Surprinzător este faptul că nu dorim să ne schimbăm mentalitatea în bine și ne menținem pe aceea și linie de invidie, articole stupide, caracterizări ale unor persoane pe care nici măcar nu le cunoaștem în loc să ne vedem de lungul nasului. Așa cum spune Dl subcomisar, aceste două ma șini au fost oprite în trafic și verificate de nenumărate ori pe parcursul acestei veri și are dreptate că sunt perfect legale. Totu și aș avea câteva întrebări domnilor reporteri: Ați căutat mult în oraș până să găsiți subiectul acestui articol? Credeți că puteați face un articol cu problemele din țară și din oraș? Veți putea vreodată să vă controlați limbajul în articolele dumneavoastră? Ați întrebat proprietarii acestor ma șini dacă vă aprobă publicarea acestui articol și a pozelor? Știți că încălcați dreptul cetățeanului la intimitate și puteți cauza daune semnificante prin publicarea acestor articole? Dacă nu aveți răspunsul, vă sfătuiesc să accesați Google Street View să vedeți cum se publică fotografiile autoturismelor acolo. Din nefericire ne credem în Europa dar suntem mult în urma ei . No comment!

– Proaspăt venit din exilul de la Rahova, primarul liberal Emilian Frâncu s-a și internat în Clinica de la Călimănești a renumitului cardiolog dr. Dumitrescu. Sincer, omul avea nevoie de un control serios, pentru că la Rahova, cu tratamentele medicale e o problemă. Poți să și mori cu ochii pe medicamentele aduse de familie, că dacă nu ți le trece pe listă medicul penitenciarului la posologie, moartea te privește de după perdea. Așa că este chiar foarte bine ce face primarul, dar nu este bine că iar i-a băgat în Primărie pe Șindilaru “ care a mutilat orașul cu marcajele lui psihedelice și pe Boban “ cel mai tare și mai mare liberal în viață, cărător de genți, bidinele și pensionari prin birourile primăriei, viitor candidat la declarații date procurorilor DNA. Vine și pentru el ignatul politic! Șezi ghine, Bobane, că în curând vei afla cine te vrea. Dacă pe timpul șiederii lui vremelnice în ghearele DNA, Frâncu avea acasă mulți susținători, acum, de când s-a întors, numărul lor a scăzut simțitor. Și irecuperabil. Chestiunea aceea pe care vor să o întreprindă o parte a ziariștilor locali – referendumul de demitere “ e o prostie. Nu- și are rostul și nici nu se poate face. Totul trebuie să fie, însă, la îndemâna lui Emilian Frâncu și a conștiinței sale. Cazul primarului Solomon ar trebui să-i dea de gândit. Dumnezeu nu bate cu parul, ci, mai nou, cu completul de judecată.

– Pataliputra