Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Alegerea titlului Mișcarea Populară pentru proaspătul partid înregistrat oficial ni se pare foarte proastă – Afacerea Ro șia Montană a început cu o minciună – Avocatul vâlcean Veronel Rădulescu, practicant al profesiei de apărător al justițiabililor în București, este parte într-un proces de retragerea cetățeniei unui român de naționalitate chineză, apărându-l pe acesta – Surse din anturajul lui Emilian Frâncu afirmă că soția acestuia, doctorița Droseta Frâncu, exercită presiuni și insistă ca tovarășul său de viață să- și dea demisia din funcția de primar – Nici acum nu s-au liniștit apele la Inspectoratul Școlar Vâlcea – Răzvan Theodorescu, sluga umilă a lui Ion Iliescu, reînvie mitul bolșevic al „legionarilor și bagă tema „extremismului la înaintare

– Alegerea titlului Mișcarea Populară pentru proaspătul partid înregistrat oficial ni se pare foarte proastă, din cauza implicațiilor pe care le are termenul „Mișcarea  în istoria noastră nu prea îndepărtată. Suspectez că este vorba de ignoranță, nu de simpatii ascunse cu Mișcarea Legionară. Oricum, amintesc pentru cine citește că acela care nu învață istoria, riscă să o repete, Doamne ferește!

– Afacerea Ro șia Montană a început cu o minciună. Pe 5 septembrie 1995, Regia Autonomă a Cuprului Deva, firmă deținută de statul român și denumită în prezent Minvest SA, a anunțat în ziarul Adevărul că este în căutarea unui partener străin pentru a exploata sterilele cu conținut de metale prețioase din iazurile de decantare de la Ro șia Montană. Firma statului dădea chiar un termen de 30 de zile pentru ca firmele interesate să depună ofertele la sediul regiei. Numai că în proiectul contractului de societate care a dus la înființarea firmei mixte (Euro Gold Resources care în prezent se numește Ro șia Montană Gold Corporation “ n.a.) ce încearcă acum să exploateze aurul de la Ro șia este menționat că firma Gabriel Resources, partenerul străin de la Ro șia, a câștigat licitația având ca obiect procesarea iazurilor aurifere pe data de 4 septembrie 1995, adică cu o zi înainte să fie făcut anunțul din Adevărul.

– Avocatul vâlcean Veronel Rădulescu, practicant al profesiei de apărător al justițiabililor în București, este parte într-un proces de retragerea cetățeniei unui român de naționalitate chineză, apărându-l pe acesta. Este cel de al doilea caz de expulzare întâmplat până cum la noi, după Revoluție, ceea ce suscită curiozitate și interes. Numai că mediatizarea procesului nu se poate face, din păcate. Deoarece conjudețeanul nostru se judecă cu Serviciul Român de Informații, el trebuie să aibă certificat ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat) și Veronel Rădulescu îl are. Dar nu poate vorbi despre proces. Așadar, datorită protecției informațiilor clasificate, nu am putut audia șiedința publică de marți, 17 septembrie 2013, de la Tribunalul București, unde ne-am aflat pentru procesul primarului Râmnicului și nici nu am putut primi informații despre această cauză interesantă. Secretul profesional și caracterul clasificat al informației sunt bine protejate de avocatul Rădulescu.

– Surse din anturajul lui Emilian Frâncu afirmă că soția acestuia, doctorița Droseta Frâncu, exercită presiuni și insistă ca tovarășul său de viață să- și dea demisia din funcția de primar. Tot mai mulți sunt râmnicenii care agreează această idee și, în mai toate mediile locale, se vorbește despre primarul proaspăt eliberat că a dovedit mult tupeu prin revenirea în biroul de la primărie. Sigur, tot la capitolul tupeu poate intra și declarația acestuia prin care spunea că eliberarea sa condiționată este o etapă dintr-un „meci  cu 3 seturi până își va dovedi nevinovăția. Având în vedere cele ce i s-au întâmplat fostului primar Solomon, când în „etapa a treia  a pierdut suspendarea și a fost condamnat, nu mai e mult până departe și pentru el. Deci demisia devine firească.

– Nici acum nu s-au liniștit apele la Inspectoratul Școlar Vâlcea. După scandalul penal ce a zguduit învățământul și după demiterea vechii conduceri, se spera ca lucrurile să reintre în normal la ISJ, dar nu a fost așa. Zvonurile, bârfele și îmbârligăturile sunt la ordinea zilei în Inspectorat, iar ministrul Educației s-a arătat îngrijorat de situație. Singurul inspector care oferă stabilitate acolo este inspectorul de personal Silviu Statie, în spatele căruia cad majoritatea problemelor instituției. Acesta s-a săturat însă de „cuibul de viespi  din Inspectorat, care nu face altceva decât să arunce săgeți otrăvitoare în presă. Astfel că, zilele trecute, într-un moment de tensiune, Statie a amenințat că- și dă demisia. Sigur, la scurt timp, el a revenit asupra decizie. Ar fi fost și păcat ca Inspectoratul să piardă un profesionist, din cauza unor personaje obscure care nu își văd de treaba lor.

– De ce este cozonacul de gen masculin iar pâinea feminin? R: Pentru că primul are cojones! Prin extrapolare, înțeleg acum de ce România este tot de genul feminin. PS: Ponta & Co. nu reprezintă o excepție. Ei săracii nu sunt curajo și. Ei sunt doar limitați la mansardă.

– Răzvan Theodorescu, sluga umilă a lui Ion Iliescu, reînvie mitul bolșevic al „legionarilor și bagă tema „extremismului la înaintare, ca în iunie 1990, pentru a instrumenta și justifica o eventuală reacție în forță la adresa protestatarilor împotriva amicilor lui Iliescu de la Gold Corporation. La o emisiune tv recentă, academicianul de serviciu al cârpei kaghebiste, Răzvan Theodorescu, a început să fluture „steagurile verzi invocându-l pe Corneliu Zelea Codreanu.

– Bietul Ponta! El, ca în fabula lui Topârceanu:

Când pleca odată la război un om

I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:

– Du-te la bătaie, pentru țară mori

Și-ți va da nevasta un copil din flori. 

Omul,

Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,

Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat

Condamnat la moarte și executat.

Morala: Cine crede tot ce-i spui

Este vai de capul lui.

  – Pataliputra