Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Renumitul Mircea Badea, cel care pune În gura presei  minciunile anteniste, a spus în emisiunea sa nocturnă că pe el nu-l apără Justiția – PPDD se transformă din ce în ce mai mult într-un SRL – Ponta: Noi ne ocupăm de pâine, președintele se ocupă de circ  – Organizația de Tineret a PSD Vâlcea are nevoie de mai mult ajutor din partea seniorilor ajun și în funcții de conducere – Cu astfel de oameni, ca Ungureanu “ fost prefect și parlamentar, pu și în funcție arbitrar, nu trebuie să mai mire pe nimeni că se ajunge la blocaje instituționale

– Renumitul Mircea Badea, cel care pune În gura presei  minciunile anteniste, a spus în emisiunea sa nocturnă că pe el nu-l apără Justiția. I-e frică să nu o încaseze și el. De aceea, vrea și el suspendarea șiefului statului. Așa, șiii? Este bine să-i amintim acestui gândac că Justiția apără oamenii cinstiți de cei necinstiți, chiar dacă suntem siguri că șitie și el acest lucru. Trebuie să-i spunem că guriștii  de la antena 3 (intenționat scris cu literă mică!) sunt plătiți din bani necinstiți, chiar dacă suntem siguri că șitiu și ei acest lucru și, pentru câteva mii de euro pe lună, vând și țara, că pe ei nu-i interesează cum trăiește poporul. Important este să trăiască ei bine. Suspendarea unui președinte a devenit mai facilă decât trimiterea în instanță a celor mai mari corupți ai țării. Treaba nu este în regulă. Nimeni nu a fost inspirat să le adreseze – lui Ponta, Voiculescu et co – cea mai importantă întrebare: Care ar fi motivele suspendării, care sunt articolele din constituție GRAV încălcate de președintele Băsescu? . Dan Voiculescu, autorul sugerării celei de a treia suspendări, comite cea mai mare eroare a vieții sale, crezând că prin suspendarea președintelui ar putea obține și suspendarea Justiției. Și în acest caz, este sub orice critică prestația lui Victor Ponta care îl susține. Are declarații de băiat frustrat după ce s-a dezbrăcat de față cu alții în vestiar. Nu așa trebuie să arate un prim-ministru, nu așa trebuie să arate un politician serios. Ne este greu să credem că o să înțeleagă Victor Ponta vreodată de ce anume este nevoie ca să devină un politician respectat de toată lumea (atenție, respectat, nu neapărat votat, e o mare diferență).

– PPDD se transformă din ce în ce mai mult într-un SRL. Mai multe surse ne-au confirmat că Simona Alice Man, singura femeie lider al unui partid politic parlamentar din țara noastră vrea să ajungă europarlamentar. Numai că doamnei îi va fi greu să găsească în teritoriu oameni care să o ajute în campanie dacă continuă excluderile din partid ale celor care s-au săturat să fie exploatați de liderii lor impu și. La Buzău, Partidul Poporului nu mai are parlamentari. Un deputat a plecat la PC, iar un senator a fost exclus fără drept de apărare pentru că s-a certat cu liderul județean al organizației. PPDD este un partid ciudat în care filialele județene nu sunt conduse de parlamentari, așa cum ar fi normal. În Vâlcea, doi consilieri locali, unul din Bujoreni și altul din Popești au fost recent exclu și din partid printr-o decizie sosită direct de la conducerea centrală. Motivul eliminării celor doi este acela că oamenii au vrut, pe bună dreptate, să afle ce se întâmplă de fapt cu banii strân și din cotizațiile lor lună de lună. Le dăm noi răspunsul ¦ păi la contul din Vâlcea are acces președintele interimar Eugen Mihalache, prin intermediul coanei Marinela Simoiu. O dată pe lună, domnul Mihalache, care se laudă că e director la Parlament, dar care, de fapt, nu este decât consilier al unui senator PPDD, vine în Vâlcea și ridică banii strân și din cotizațiile membrilor. Nu excludem să facă la fel și cu banii pepedediștilor din Argeș pentru că și acolo Mihalache este lider interimar. Cui duce el banii, la București? Ghici ciupercă cine este?

– Ponta: Noi ne ocupăm de pâine, președintele se ocupă de circ . Ponta, noi, românii, vom mânca pâine mai ieftină? Niciodată un producător nu va ieftini pâinea, laptele sau carnea. Din contră, din toamnă, pâinea – și sigur și alte produse – se va scumpi, din cauza creșterii prețurilor la curent și gaze. Cică se urmărește stoparea evaziunii – atâta rău! “ dar evaziunea se mută la alcool. Toată agitația asta cu pâinea a fost creată ca să se mai umfle niște prețuri – bine că mi-am luat iaht și elicopter anul trecut! – și să se mai introducă niște taxe și impozite ca să aibă Ponta cu ce-i întreține pe trântorii din parlament și din guvern. Haideți, uslamiști, treceți să ne jigniți ¦

– Organizația de Tineret a PSD Vâlcea are nevoie de mai mult ajutor din partea seniorilor ajun și în funcții de conducere. Tinerii pesediști nu au reu șit nici să obțină locuri de muncă și nici să fie ajutați în acțiunile lor. Din acest punct de vedere, liberalii fiind mai „descurcăreți .

– La alegerile de la municipiul Rm. Vâlcea ale pedeliștilor, din 27 iulie, fostul prefect și deputat Ungureanu a ținut un discurs în care, printre altele, l-a felicitat pe colegiul său Romulus Bulacu pentru că ¦ „Nu șitiu cum ai reu șit să stai atâția ani în cloaca aia de la Consiliul Județean. Ai reu șit să stai lângă tovarășul Cîlea,  întrupare a răului. Mie mi se face rău și un minut când stau lângă un astfel de om . Un discurs mârlănesc. Cu astfel de oameni, ca Ungureanu “ fost prefect și parlamentar, pu și în funcție arbitrar, nu trebuie să mai mire pe nimeni că se ajunge la blocaje instituționale. Un prefect care nu vrea să colaboreze cu un Consiliu Județean condus de o persoană pe care nu o suportă nu poate ajuta niciodată instituțional comunitățile locale. Atenție, domnule Nadolu!

Spre Frâncu, la „MITITICA 

Prea puternica reptilă,

Azi, veni ca vai de ea:

Speriată, ˜ntr-o lentilă,

Și-a intrat la DNA.

*

Și-a ie șit, topit, Varanul,

Fiindcă și-a pierdut curajul,

Și-a recunoscut, sărmanul,

C-a inițiat șiantajul.

*

Și procesele se adună

Și-l împing, ca și cu I.C.A.,

Precum norii de furtună,

Spre Frâncu, la ,,MITITICA .

– Pataliputra