Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 1 septembrie 2016

• Circul declanşat în interiorul organizaţiilor politice judeţene pentru ocuparea unui loc eligibil pe listele pentru parlamentare, îi amuză pe toţi cei care i-au cunoştinţă de cele ce se întâmplă. • După instalarea în funcţie, noul prefect al judeţului – Radu Renga se dovedeşte a fi cel mai bun prefect de până acum pe care l-am avut. • În politicul mare se manifestă acum o lipsă de maturitate în comportarea unor politicieni, evidenţiindu-se un fenomen nou, fenomenul PRU. • Dovezile de tâmpenie ale presei noastre minunate nu mă mai enervează, nici amuză, ci au ajuns să mă plictisească. • Mare disperare după bănuți trebuie să fie la antena 3 dacă au ajuns să difuzeze pe față emisiuni de capă și șpagă în care fac publicitate unei firme de bodyguarzi.

• Circul declanşat în interiorul organizaţiilor politice judeţene pentru ocuparea unui loc eligibil pe listele pentru parlamentare, îi amuză pe toţi cei care i-au cunoştinţă de cele ce se întâmplă. Zavera cea mai mare se produce, însă, la liberali unde, pentru Camera Deputaţilor, candidează 5 pofticioşi de Parlament iar la Senat doar 3. Răposatul regizor râmnicean Goange Marinescu (fie-i existența uşoară, acolo unde se află!), fiind la o şuetă cu mai mulţi bărbaţi lăudăroşi care-şi prezentau succesele sexuale avute de-a lungul anilor, a lansat maxima că, atunci când bărbaţii îşi demască ţiitoarele, ajung la concluzia că „România e o mică ţară de cumnaţi”. Aproape toți “trecuseră” pe acolo. Mai apoi, după Lovitura de stat, oricare individ care-şi face firmă, îşi şi trântește o carte de vizită în care el se auto-definește ca fiind director. Asta a condus la parafraza că „România va ajunge o mică ţară de directori”. Acum, văzând cele ce se întâmplă la liberali, tragem concluzia că la PNL Vâlcea se va ajunge la o mică organizaţie de parlamentari, pentru că toți vor în înaltul for legislativ. Renumitul peremisto-liberal Victor Stănculescu, îmbârligătorul şef al acestei organizaţii, vrea la Senat şi candidează, şi pe locul I şi pe locul ÎI, pe listă, la Senat. Pe locul doi râvnit de el (pentru că locul I va fi ocupat cu siguranță de Adrănel Cotescu!), Stănculescu îl concurează pe tovarăşul său de vânătoare (şi nu numai!), primarul Alexandru Dediu al comunei Păuşeşti-Măglaşi, promotorul unei idei geniale pentru lansarea turismului monahal din comunele de sub munte ale judeţului nostru. După cum se poate constata, candidatul Dediu – care are o mare experienţă în administraţia publică atât de necesară activităţii de parlamentar – este de departe mai bun decât Victor Stănculescu care nu se poate lăuda cu nimic notabil în afară de declanşarea scandalului de la CET.

• După instalarea în funcţie, noul prefect al judeţului – Radu Renga se dovedeşte a fi cel mai bun prefect de până acum pe care l-am avut. I-am monitorizat activitatea publică, i-am urmărit conferinţele de presă şi am analizat comunicatele de presă emise sub semnătura sa şi am ajuns la această concluzie. Nu suntem deloc subiectivi în aprecierea concluzionată, pentru că, dacă vă reamintiţi, am fost cei mai aprigi critici ai săi, în perioadele trecute. Acum, după ce am făcut un bilanţ temporar, putem spune că… este altceva. Felicitări!

• În politicul mare se manifestă acum o lipsă de maturitate în comportarea unor politicieni, evidenţiindu-se un fenomen nou, fenomenul PRU. În cadrul Partidului România Unită, care îl are drept simbol pe Vlad Ţepeş se înscriu politicieni de la alte partide cu discurs xenofob şi anti-european, comiţând provocări la adresa statului de drept şi a democraţiei liberale, ce nu foloseşte nimănui. De tot râsul este faptul că mulţi pesedişti (parlamentari sau nu) condamnaţi au trecut la partidul „care trage toţi hoţii în ţeapă”, sfidând electoratul care-i va vota. Să votezi pentru parlament hoţii dovediţi înscrişi în partidul cu „ţepele lui Vodă” drept simbol este un mare tupeu şi o mare pierdere. Ţuţea, cel care spunea că suntem un popor de idioţi, devine tot mai actual. Hoţul cel mare, pentru care a fost pregătit acest partid, l-am vizat aici pe Victor Ponta zis Ali Baba, încă nu şi-a oficializat înscrierea. Dar şi-a trimis înainte pe cei „40 de hoţi”, în frunte cu „securistul” Ghiţă…

• Dovezile de tâmpenie ale presei noastre minunate nu mă mai enervează, nici amuză, ci au ajuns să mă plictisească. Într-o seară am văzut o fază la emisiunea lui Gâdea care este mult prea tare. Deci subiectul este cum guvernul tehnocrat a ales să dea 11 milioane de euro pentru „Cuminţenia Pământului”, dar nu e în stare să renoveze casa din Hobita în care a copilărit Brâncuşi. Şi se bagă un reportaj cu emoţie şi filing naţional despre minunata casă, în realitate câteva bârne din lemn, fără acoperiş, fără pereţi, deci nimic. Şi vedem în reportaj şi o „tanti Ioana” din sat care arată printre ruine, unde era camera copilului Brâncuşi, unde stăteau părinţii, în sfârşit, chestii emoţionante. Să plângă lumea în faţa televizorului şi să înjure guvernul tehnocrat că nu bagă bani să refacă ruina, dar aruncă 11 milioane pe Cuminţenia pământului. În fine, aţi înţeles ideea. Şi după ce se termina reportajul, urmează lovitura finală: Gândea ne anunţă că urmează o intervenţie în direct cu o strănepoata de-a artistului. „Ce spuneţi doamnă, unde credeţi că ar fi trebuit Guvernul să dea bani, pentru renovarea casei lui Brâncuşi sau pentru Cuminţenia pământului?” întreabă Gândea, cu aerul triumfător al celui care se pregăteşte să dea lovitura de graţie. Şi vine răspunsul strănepoatei: „Ştiu că o să vă supăraţi pe mine, dar aia nu este casa lui Brâncuşi. Casa lui Brâncuşi nu mai există, a ars într-un incendiu. Casa pe care aţi prezentat-o era a unei rude a lui Brâncuşi!”.

• Mare disperare după bănuți trebuie să fie la antena 3 dacă au ajuns să difuzeze pe față emisiuni de capă și șpagă în care fac publicitate unei firme de bodyguarzi. Mâine, poimâine, o să facă interviuri cu fetele de pe centură care au rămas neplătite după un contact cu vreun tirist. Evident, Băsescu fiind de vină.