Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 07 Septembrie 2015

• Surse apropiate „dumnezeului” liberal vâlcean Cristian Buican ne-au dezvăluit parcursul viitor programat de acesta în politicul naţional • Muftiul Murat Iusuf a vorbit despre situaţia celei mai mari moschei din Europa creştină ce urmează a fi construită la Bucureşti • Şi pentru că opţiunile viitorului pentru Cristian Buican nu mai vizează şefia Consiliului Judeţean, s-a născut întrebarea cine este candidatul liberal pentru această funcţie • Liber(al)ul profesionist Cristi Iliescu i se confesează unui pseudo-ziarist poreclit „Cling-cling”, punând la cale defăimarea CET-ului

• Surse apropiate „dumnezeului” liberal vâlcean Cristian Buican ne-au dezvăluit parcursul viitor programat de acesta în politicul naţional. Cuprins de megalomania puterii, el nu-şi mai doreşte preşedinţia Consiliului Judeţean, în alegerile viitoare, ci se conservă şi-şi face capital (chiar şi la propriu) electoral în PNL (județean și naţional), ţinta vizată fiind funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Funcţie bănoasă, plină de putere, relaţii şi desfătătoare oportunităţi. Desigur, asta este o dorinţă, că în ceea ce priveşte „putinţa”… mai la vale. Posedat de multiplele războaie duse cu fraţii săi intru masonerie, „fratele Buican” e pe cracă. Şi la Masoni se procedează la excluderi, mai ales că a şi primit un cartonaş galben pentru demiterea din AGA de la CET a venerabilului Petre Grigore, șeful lui masonic. Iar pentru acest act – aproape inexplicabil – l-a montat pe fostul venerabil Gheorghe Păsat (acum interimar la conducerea Consiliului Judeţean) să pună schimbarea pe ordinea de zi a şedinţei CJ de sancţionare, dar l-a şi forţat pe „fratele” Prală să vină la şedinţa în care s-a hotărât demiterea şefului lor masonic. Dacă Prală nu venea la şedinţă (era internat în spital!), nu se realiza cvorumul şi Buican rămânea cu onoarea nereparată. După cum se observă, la masonii vâlceni au început „mâncătoriile” şi lupta între fraţi. Buican a generat-o! Păi, asta este, dacă orice pasăre aflată pe gard a fost primită în Ordin şi nu există voinţa de a se face curăţenie în lojă? S-au făcut şi se fac de râs chiar şi masonii!

• Muftiul Murat Iusuf a vorbit despre situaţia celei mai mari moschei din Europa creştină ce urmează a fi construită la Bucureşti. Deşi proiectul a scandalizat opinia publică, liderul musulmanilor din România merge mai departe cu tupeul. Vrea finanţare de la statul român, dacă nu va primi din Turcia. Nu mai puţin de 1 milion de euro. Terenul alocat deja proiectului valorează aproximativ 4 milioane de euro. Să solicite finanţări în ţara lui de origine. Voievozii noştri au luptat să nu fim transformaţi în pasalac şi noi să călcăm pe jertfa lor?

• Şi pentru că opţiunile viitorului pentru Cristian Buican nu mai vizează şefia Consiliului Judeţean, s-a născut întrebarea cine este candidatul liberal pentru această funcţie. Vrăjeala cu sondajul în care acela care va lua procentul cel mai mare de sufragii electorale va fi nominalizat să candideze, nu mai ţine. Fostul primar Mircia Gutău s-a prins că Buican nici dacă îşi schimbă părul nu poate fi serios şi, de aceea, nu va mai candida la liberali. Presupusul candidat supus sondajului anunţat nu va lua mai mult de 20% din voturile celor supuşi competiţiei. Ca atare, pentru a nu pierde și Primăria Râmnicului, Buican îl va împinge în faţă pe Romulus Bulacu (fost PDL) – actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta, după două legislaturi la CJ – în calitate de vicepreşedinte, a învăţat cu ce se mănâncă activitatea de administraţie publică şi, evident, îl va incomoda pe Buican în „speranţele” sale. Deci, şi aici va fi război. Oare de ce pe unde calcă Buican nici iarba nu mai creşte şi treburile politice şi administrative care sunt limpezi devin tulburi?

• Din serialul “Băsescu e de vină”. Na, că se duse şi Oprescu pentru luare de mită. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii DNA, după ce edilul a fost prins în flagrant în timp ce lua mită în valoare de 25.000 de euro. O apucătură mai veche de pe vremea când era medic. Când o să înceapă să dea Sorinel pe goarnă despre “colegii” lui furăcioşi din politic, se va umple “sala de urgenţe” de la subsolul Poliţiei Capitalei. Aşadar, Sorin Oprescu, primarul care a dat lumii şi posterităţii celebra sintagmă: “De când s-au inventat banii, mulţumirile sunt inutile…”, a fost reţinut pentru un “ciot” de şpagă de 25 000 de euro. Potrivit unor surse, operațiunea prin care a fost prins nu a fost flagrantul. Primarul s-ar fi întâlnit la vila sa din Ciolpani cu un om de afaceri, denunţător în dosar. Acesta i-a dat 25.000 de euro, o parte din mita pretinsă de edil. Ulterior, Oprescu a plecat de acasă cu maşina proprie, iar poliţiştii şi procurorii DNA l-au oprit în trafic. Asupra sa au fost găsiţi banii inscripţionaţi în prealabil. Avocatul primarului susține că banii nu erau mită, ci erau împrumutați de la un prieten pentru ca să-și poată plăti impozitele pe proprietăți. Oprescu, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, două terenuri intravilane, în Ciolpani şi în Predeal, o vilă şi un apartament, precum şi obiecte de artă, de cult şi bijuterii în valoare de 91.000 de euro, iar în conturi are aproximativ 156.000 de lei şi 33.000 de euro.

• Liber(al)ul profesionist Cristi Iliescu i se confesează unui pseudo-ziarist poreclit „Cling-cling”, punând la cale defăimarea CET-ului. Schimbul de sms-uri dintre ei dovedeşte că Iliescu – deşi este salariat la CET – lucrează împotriva celor care îi dau salariu, acţionând mascat. Atât el cât şi „Cling-onianul” cu pretenţii de ziarist, ne citesc articolele de pe net (le constatăm electronic prezenţa) şi asta nu poate decât să ne bucure. Că poate învaţă şi ei cum se face presă de succes, nu bârfe şi can-can-uri. De-abia de acum ne vom ocupa de Cristi Iliescu – pe care-l suspectăm de acţiuni ilegale asupra site-ului nostru de pe net – şi îl întrebăm dacă în calitatea sa de consilier judeţean are contracte de publicitate cu primăriile din judeţ sau alte firme ale statului? Ştie el de ce, pentru că datorită refuzului de a i se accepta oferta la CET – Govora, luptă acum împotriva societăţii comerciale care îi asigură salariul. Dar mai sunt şi altele… Urmăriţi-ne!

• În urma unei glume pe care preşedintele Consiliului judeţean, liberalul Gheorghe Păsat nu a înţeles-o, dar a sifonat-o, o parte a ziariştilor locali, cunoscuţi ca „urechişti” cu ștate vechi, au lansat acuzaţia că societatea comercială de furnizarea căldurii şi aburului în municipiul Rm. Vâlcea ar fi plătit suma de 700 milioane RON pentru publicarea unor anunţuri ziarelor „Curierul de Vâlcea”, „Arena”, „Viaţa Vâlcii”, Ziarul de Vâlcea şi „Vocea Vâlcii”. Nimic mai neadevărat şi semnatarii intoxicărilor, başca redactorii şefi şi publicaţiile pe care e conduc se vor întâlni cu cei pe care iau calomniat în sălile de judecată. Cunoscătorii au ajuns la o concluzie pertinentă: acei ziarişti care de-a lungul timpului s-au dovedit mercenari, superficiali, mincinoşi şi au fost daţi afară de la mai toate ziarele judeţene, continuă să mintă şi să calomnieze. Nu s-au învățat minte. Dar timpul le va rezolva pe toate!