Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 02 februarie 2015

• La sfârşitul săptămânii trecute, pe site-ul unui ziar vâlcean, cititorii au fost informaţi că fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea • La iniţiativa unor patroni de presă nemulţumiţi de faptul că publicaţii print sau online primesc publicitate din judeţul nostru fără a avea mulţi cititori sau accesări pe Internet, a început monitorizarea zilnică • În cotidianul online Jurnal.ro a apărut informaţia că Alexandru Faur, persoana care i-a redat somnul Elenei Udrea, preluând creditul acesteia de la BRD Societe Generale de peste trei milioane de euro, este de negăsit în ultima perioadă

• La sfârşitul săptămânii trecute, pe site-ul unui ziar vâlcean, cititorii au fost informaţi că fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, liberalul Bogdan Pistol ar fi depus o plângere penală împotriva liderului judeţean PNL – Cristian Buican, pentru că acesta ar fi dirijat – dictatorial – schimbarea lui din funcţie. Evident, totul este o minciună, menită să-l discrediteze pe Bogdan Pistol în faţa superiorilor săi de la Bucureşti, în lumina şedinţei Consiliului Naţional al PNL care a avut loc sâmbătă, 31 ianuarie. După cum îl ştim pe autorul intoxicării, minciuna a avut loc „la comandă”, numai că nu a putut „exploda”. Chiar în dimineaţa zilei Consiliului Naţional, la prima oră, a fost publicată dezminţirea şi ziarul emitent s-a ales cu ruşinea şi oprobriul branşei profesionale.

• La iniţiativa unor patroni de presă nemulţumiţi de faptul că publicaţii print sau online primesc publicitate din judeţul nostru fără a avea mulţi cititori sau accesări pe Internet, a început monitorizarea zilnică, la tipografii sau pe trafic.ro, astfel încât impostorii să nu mai consume publicitate fără justificare. Toate instituţiile sau societăţile comerciale din județ dornice de publicitate şi servicii media, sunt invitate să solicite agenţilor care le vizitează sediul, în vederea încheierii unui contract de publicitate, dovada tipăririi ziarului, numărul de exemplare, iar publicaţiile online să prezinte numărul total de vizitatori unici, din ce judeţe sunt accesați şi câţi vizitatori sunt din Rm. Vâlcea. Aceasta este nevoie pentru că un comunicat de presă sau un anunţ important al beneficiarului trebuie să se adreseze mai multor cititori/vizitatori din Vâlcea. Un clasament întocmit în ultimele 10 zile, situează pe primul loc ziarul Vocea Vâlcii (1000 de exemplare tipărite, între 11.458 de vizitatori unici/zi şi 6.390 – cu 1.965 cititori localizaţi în judeţ zilnic, din care: 1.750 în Rm. Vâlcea – duminică la ora 18:30), Ziarul de Vâlcea, locul doi şi Viaţa Vâlcii pe locul trei. O menţiune specială pentru „Criterii naţionale”, ziar online care se laudă cu cei mai mulţi cititori pe Internet. Iată situaţia acestui ziar: tipărirea lui se face sporadic şi în exemplare nedefinite oficial, între 5.297 vizitatori unici online şi 1.228 din care: 112 vizitatori unici localizaţi în judeţul Vâlcea şi în Rm. Vâlcea – 57 – duminică ora 18:30. Acestea sunt rezultatele incomplete ale monitorizării începută la 23.01.2015, vizând ultimele 10 zile, până la 1.02.2015. Monitorizarea continuă şi studiul obţinut (comentat cu obiectivitate) va fi trimis tuturor beneficiarilor de publicitate din judeţ, dar şi editat în numere consecutive ale publicaţiilor care au îmbrăţişat ideea. Ne menţinem în aceeaşi stare de modestie şi nu ne lăudăm, aşa cum o face „Criterii naţionale”, spunând deabia acum că suntem cei mai buni – da suntem cei mai buni! – asta este realitatea şi o vom dovedi, în curând, când vom fi acceptaţi la Google News – program prezentator de ştiri gratuite, care urmăreşte atent mai mult de 4.500 de surse de ştiri din întreaga lume. Demersurile noastre sunt avansate iar monitorizarea la care am fost supuşi ne îndreptăţeşte să fim optimişti. Precizăm că sub această monitorizare nu se pot face „măgării” (cum o fac doi confraţi de-ai noştri din judeţ!) prin accesarea unor programe care le creşte artificial numărul vizitatorilor unei zile.

• În cotidianul online Jurnal.ro a apărut informaţia că Alexandru Faur, persoana care i-a redat somnul Elenei Udrea, preluând creditul acesteia de la BRD Societe Generale de peste trei milioane de euro, este de negăsit în ultima perioadă. Procurorii DNA suspectează că prin această tranzacţie Elena Udrea a intrat în circuitul financiar prin care mita de la Microsoft a fost albită, mai ales pentru că, un an mai târziu, deşi preluase datoria în contul unui teren, Faur a notat în cartea funciară a imobilului promisiunea că va vinde terenul tot Elenei Udrea. Nu puţini sunt aceia care au crezut sau cred că Alexandru Faur este unul şi acelaşi cu DAN FAUR, constructorul pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului, patronul firmei ACOMIN, din Deva. Nici poveste! Pentru a lămuri lucrurile, l-am sunat pe mobil pe Dan Faur şi am obţinut această declaraţie: „Nu am nici o legătură cu Elena Udrea sau cu Alexandru Faur. Nici măcar nu sunt rudă cu acesta iar între noi este o mare diferenţă de vârstă. El are vreo 30 de ani, pe când eu am o jumătate de secol. Mă deranjează asocierea cu el, dar ce pot face? Am ripostat mediatic însă se continuă confuzia. Am alte treburi mai importante acum, cu salvarea firmelor de la dispariţie şi evitarea insolvenţei, nu să mă războiesc cu aceia care nu pun mâna pe mouse să verifice pe Google. Ştiţi bine ce am păţit cu banii investiţi în construcţia Sky Resort Transalpina, până mi-am „repatriat” investiţia. Nici acum nu suntem în deplinătate cu recuperarea banilor şi asta ne creează probleme. În rest, să auzim şi de bine!”

• Ştiaţi că generalul cu trei stele Florian Coldea şi chestorul cu 4 stele Petre Tobă sunt cumnaţi? S-au sprijinit reciproc de la bun început. Amândoi îi sunt datori vânduţi preşedintelui în mandatul căruia au realizat totul.

• A cam trecut neobservat un porumbel scăpat de Elena Umeda în interviul dat celor de la HotNews. Până la alegeri, şi ea şi cârlanul Ponta, se jurau că nu mai sunt prieteni de mulţi ani de zile iar acum vine şi ne spune că acum nici doi ani îi făcea vizite nocturne coabitacului! Cred că-i îngrozit mitocanul de ce-o să „vomite” asta dacă o mai „excită” un pic procurorii DNA.

• Într-o farmacie, intră un tânăr, plin de el, care arată farmacistei mâna dreaptă ridicată în sus, cu degetele răsfirate. – Cinci, spune el. – Cinci ce? întreabă farmacista. – Cinci Viagra, că în seara asta vine o rusoaică la mine şi vreau să fiu în formă. Ziua următoare, apare tânărul în uşă, ceva mai mohorât, şi ridică ambele mâini în sus. La care farmacista: – Zece Viagra? – Nu, o cremă de mâini, că nu a venit rusoaica…

• Unul dintre principalele motive pentru care femeile înşală este lipsa activităţii sexuale. Cei care nu au înşelat au declarat că fac sex cu partenerul de aproximativ 10 ori pe lună, în timp ce infidelele au spus că întreţineau relaţii sexuale de 5 ori pe lună. Femeile au invocat ca motiv şi lipsa de comunicare. În plus, în prezent femeile înşală mai mult ca niciodată. Potrivit unui sondaj, femeile sunt tentate să înşele cu 40% mai mult astăzi decât în urmă cu 20 de ani, iar această tendinţă este pusă pe seama prezenţei mai mari a femeilor în câmpul muncii. Cu cât o femeie are mai mult succes în carieră, cu atât creşte riscul ca ea să-şi înşele partenerul.