Acasă Opinii Zece ani ca popa… Sârbu

Zece ani ca popa… Sârbu

Cel puţin din două motive, Ponta este o marfă politică expirată. Pe plan intern, este o piatră legată de gâtul ţării, în eforturile de modernizare şi integrare europeană aprofundată iar pe plan extern, este total lipsit de credibilitate şi reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru NATO şi EU, într-o zonă din vecinătatea conflictului ruso-ucrainean. Pe scurt, plagiatorul trebuie debarcat. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea, pentru că, în sfârşit, muntelui ăsta de impertinenţă numit Victor Viorel Ponta îi ridică poalele DNA-ul. Ăsta e doar începutul, pentru că, netrebnicul care va ajunge în istorie ca primul plagiator al ţării, n-are pic de demnitate, pe lângă faptul că n-are nici un fel de competenţe.

O să înfunde puşcăria. Să-i dea Dumnezeu după faptele lui, la cât de mult rău a făcut țării. PSD a pierdut de trei ori succesiv alegerile prezidenţiale din România, deşi a avut mereu prima şansă, toate maşinăriile şi finanţările posibile la picioare. De fiecare dată când în PSD le stă tuturor ceasul, nu înţeleg de ce li se întâmplă tocmai lor asta. Păi, uite de ce, printre altele. Victor Ponta, premier în exerciţiu şi şef de partid de guvernământ şi-a pus ostaşii din partid să dezincrimineze conflictul de interese. Ştia cu exactitate ce face. Că va intra pe mâna DNA.

Înaintea lansării candidaturii la Preşedinţie, tot el şi-a tras o hotărâre de Guvern prin care şi-a acoperit “acoperirea” ilegală pe care, ca om al legii, a avut-o în tinereţe ca procuror la SIE. Acum, voia să dezincrimineze, prin legiferare şi implicit prin modificarea Codului Penal, o bună bucată din dosarul său de la DNA care se regăseşte în cererea trimisă Parlamentului pentru începerea urmăririi sale penale. Mai precis trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim ministru al României, care se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Se vrea şmecher. Dar nu-i mai merge. Îi prosteşte numai pe “mercenarii” lui din partid şi pe tinerii neînţărcaţi din politic. De acord că cel mai bine pentru liberali ar fi ca Ponta să nu demisioneze. Să se agaţe de putere până tensiunea va ajunge la cote maxime, eventual până la alegerile de la anul când, în sfârşit, cu Ponta încă prim ministru PSD-ul se va prăbuşi la un 20% pe care-l aşteptăm de 25 de ani. Pe de altă parte, cu Ponta la putere şi cu Trădiceanu şi Zgonea în fruntea parlamentului, ăştia modifică şi mama codurilor, astfel încât Ponta, Şova şi toţi penalii vor scăpa. Iar cum românul uită repede şi nu-l prea duce capul mai deloc, nu-i exclus ca PSD-ul să câştige alegerile din 2016.

Cea mai bună variantă ar fi ca Ponta să se predea şi să intre la puşcărie. Oricum, mai devreme sau mai târziu, va intra. Nu face decât să evite inevitabilul. Rompetrol-ul a cerut insolvenţa. Banii făcuţi cadou de Ponta contra, bănuiesc, unui parandarat gras, s-au dus pe apa sâmbetei. Prejudiciu? 400 milioane euro = 10 ani, ca popa… Sârbu.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.