Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Soldatul frontului invizibil

Afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia printre candidaţii la Preşedinţie ar fi un ofiţer acoperit nu-mi creează linişte. Răspunsul la această „cimilitură” nu a fost dat, încă, şi nici nu cred că se va da vreodată. Ţin minte că preşedintele ţării a mai dezbătut odată subiectul ăsta când l-a numit pe Ponta prim-ministru. Din câte am înţeles atunci, a fi ofiţer acoperit nu ar fi un impediment decât pentru funcţia de preşedinte. Chiar şi acum preşedintele a menţionat că nu e un impediment ca respectiva persoană sa fie aleasă, trebuie doar să menţioneze public calitatea de ofiţer acoperit şi astfel dispare dubla comandă. Dacă e aşa şi aceasta nu este e doar o afirmaţie manipulatoare, desigur că nu va conta nimic pentru electoratul român care a votat atâţia penali în funcţii importante, începând cu cele de parlamentar şi aleşii locali. Aşa cum arata sondajele, acum este o utopie să se gândească cineva că majoritatea parlamentară va fi schimbată cumva. La reforma din 2005 Monica Macovei a instituit obligaţia legală ca toţi magistraţii să declare – mi se pare că în fiecare an – dacă au fost ori sunt ofiţeri acoperiţi. Bineînţeles că de atunci şi până azi nu a fost deconspirat niciun ofiţer acoperit activ. Explicaţia este foarte simplă. Magistraţii ofiţeri activi – aflaţi sub acoperire – pot da liniştiţi declaraţii false, întrucât prin natura respectivei calităţi sunt chiar obligaţi să-şi tăinuiască insigna. „Dacă există un ofiţer acoperit între candidaţi acesta este un lucru foarte grav şi el este un atentat la siguranţa naţională a României şi la democraţie” – Macovei. Doar o minte îngustă poate emite o aşa inepţie. Dacă avem încredere în instituţiile noastre democratice, mai ales în serviciile secrete, atunci ar trebui să fie un avantaj moral şi profesional pentru candidaţii „adânc acoperiţi”. SRI, SIE şi alte servicii servesc, prin Constituţie, interesul naţional în cel mai înalt grad, deci apartenenţa acoperită la acestea este un fapt pozitiv, elogiabil. Sau aşa ar trebui să fie într-un stat civilizat, evoluat, în care semnificaţia şi rolul serviciilor secrete sunt clar înţelese de public. Dar, din păcate, suntem în România, prea plină de nemernici. Legat de caz, candidatul Viorel Ponta a spus: „…daca aş şti vreodată de oricare, de orice persoana că lucrează pentru un serviciu de informaţii român, în primul rând n-aş vorbi despre asta pentru că este ilegal, în al doilea rând ar fi un semnal foarte prost pe care l-as da instituţiilor”. Deci: „în primul rând n-aş vorbi”. Bravo! După care: „în al doilea rând ar fi un semnal foarte prost pe care l-aş da instituţiilor”. Păi, daca „nu vorbeşte”, care ar fi „semnalul prost”? Nu poate fi decât faptul că „ştie” (are cineva o altă explicaţie?). Acum eu nu văd decât una bucată alternativă: ori Ponta tocmai de-asta „nu ştie nimica niciodată”, ca nu cumva să dea vreun semnal prost „instituţiilor”, ori când Ponta „ştie ceva” automat „instituţiile” primesc un semnal prost fiindcă Ponta îşi varsă ştiinţa pe la… ssst! Da’ ce vă miraţi, în 2009 în primul tur n-a recunoscut el c-a votat cu Crin Antonescu? Ca, adicătelea, l-a trădat pe Geoană, al cărui purtător de cuvânt era, şi a trădat şi PSD-ul, care-l făcuse ministru de 2 ori, preşedinte TSD, parlamentar, vicepreşedinte PSD şi mai ştiu eu ce?!