Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.
Școlile s-au închis de mai bine de trei săptămâni și, deocamdată, niciun oficial nu ne-a anunțat când clopoțelul va suna, din nou, pentru sutele de mii de elevi din toată țara. Coronavirusul a luat prin surprindere sistemul educațional din România, virusat la rândul lui, în mare parte, de lipsa dotărilor. Deși cursurile s-au mutat acum în mediul online, mulți profesori și părinți sunt copleșiți și nu știu să se descurce în fața unui calculator și a platformelor de învățare destinate elevilor. Cei mai afectați sunt, însă, elevii claselor terminale, care în acest an au examene, clasa a VIII-a și a XII-a.
Idee reîntoarcerii tuturor elevilor la școală începând cu 1 iunie îmi repugnă total. Mă gândesc cu groază cum vor putea directorii sau cadrele didactice să organizeze clasele astfel încât să se păstreze distanța fizică (nu doar cea socială) de 1,5 între elevi. Fizic, este aproape imposibil. Să luăm exemplu unui liceu oarecare din Vâlcea, unde învață, în trei cicluri, peste 1.000 de elevi. Ia să vedem, cine poate rezolva această situație? Cât de dibaci sa fii să reușești să înghesuiești în clase și așa mici, peste 30 de elevi, păstrându-se distanța de siguranță între elevi de 1,5 m? Iată o problemă, care și pe Einstein l-ar pune în dificultate. Oricât de bun manager ai fii, soluții în acest caz, nu există.
Măsurile care trebuie luate pentru a ne afla copiii în minimă siguranță la școală trebuie să aibă la bază un plan bine gândit de către oficialii de la ministerul Educației. Oricât aș fi de optimistă, nu cred că sunt în stare să elaoreze un asemenea plan care să nu ne transforme copii în surse ambulante de răspândit viruși. Și atunci ce e de făcut? Este exclus, în opinia mea, să aduci acum în școli, elevii din clasele primare, mai ales cei mici, cărora măștile nu le stau pe față. Ca să nu mai vorbim despre mănușile pe care ar trebui să le poarte cel puțin 4 ore pe mâini pentru a împiedica răspândirea virusului. Mă lovește groaza numai când mă gândesc la un asemenea scenariu.
Decizia înțeleaptă în ceea ce privește acest an școlar ar fi pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, mai puțin cei care au acum examene, încheierea mediilor pe baza notelor de până acum și pe baza evaluarilor on-line, făcute de cadrele didactice.
Apoi, până în toamnă, este timp suficient să regândești întreg sistemul de învățământ în toate școlile din țară cu mai puțini elevi în clase, un orar mai flexibil, o programă școlară aerisită etc. Ca să nu mai vorbim despre măsurile administrative și organizatorice cum ar fi asigurarea cu măști de protecție pentru toate cadrele didactice și toți elevii, dezinfecție periodică în școli, dar mai ales un sistem de testare periodică a cadrelor didactice.