Jocul politic a intrat de ceva vreme într-o turnantă periculoasă din care cu greu se poate ieşi nejumulit. Trebuie să recunoaştem că destrămarea USL este un eveniment major cu multiple repercusiuni. Mă simt obligat să declar cinstit că nu am reuşit să găsesc un răspuns satisfăcător tuturor întrebărilor declanşate de această ruptură. Dintr-un motiv prea puţin justificabil, PNL a părăsit brusc barca Uniunii socialist-liberale cu toate că şi până acum ar fi avut destule motive s-o facă. Culmea este că multă lume, începând chiar cu Preşedintele, deplânge această scindare deşi până mai ieri ne dădeam de ceasul morţii speriaţi de o asemenea alianţă zdrobitoare considerată contra naturii. Blocul socialisto-progresisto-maghiaro-conservator nou-născut, decis să guverneze de aici înainte România, are o majoritate extrem de subţire care-i va da mari bătăi de cap. Va avea probleme cu prezenţa în Parlament de 100% a deputaţilor săi (experienţa îmi spune că-i imposibil), va trebui să se obişnuiască cu procedurile devenite deja clasice ale UDMR-iştilor care solicită avantaje suplimentare pentru orice vot favorabil, va fi obligată – neavând majoritate calificată – să negocieze cu opoziţia(!) toate legile organice fiindcă doar cu legi ordinare treburile ţării vor stagna definitiv, iar de la marile reforme promise îşi poate lua încă de pe acum definitiv adio. În atare situaţie ce le mai poate spune PSD nucleului dur şi consistent de suporteri pe care-i are? Vor accepta aceştia la infinit orice dezamăgire rămânând agăţaţi pe vecie de un partid conceput de Ion Iliescu? De cealaltă parte Crin Antonescu, cu o prezenţă publică relaxat-degajată, garantează că PNL iese întărit din această decedată aventură politică denumită USL dar eu nu cred că-i chiar aşa. În primul rând fiindcă suporterii liberalilor, mai inteligenţi decât cred unii sau alţii, nu vor înghiţi pe nemestecate trecerea în opoziţie şi deci renunţarea la mult promisele reforme ale sistemului sanitar, ale regionalizării de fond nu de formă a României, ale necesităţii modificării Constituţiei etc., doar datorită faptului că V. Ponta vrea să-şi numească din camarila sa un al treilea viceprim-ministru. În al doilea rând plecarea lui C.P. Tăriceanu însoţit de un alai mai mic sau mai mare este oricum o fracţionare a PNL, iar o fracţie e totdeauna inferioară întregului. Şi, colac peste pupăză, mai sunt vreo 2000 de liberali, probabil cu ştate vechi de serviciu în partid, puşi în funcţiile cheie ale guvernării USL care nu se bucură deloc de această ieşire intempestivă de la guvernare. Iar dacă, aşa cum se declara până mai ieri, competenţa acestora şi nu activismul politic a fost criteriul numirii lor pe posturi, trebuiau lăsaţi să-şi facă treaba în continuare fiindcă România are o nevoie disperată de specialişti. În altă ordine de idei, vă mai amintiţi cum C.P. Tăriceanu înfiera cu mânie proletară plecarea din PNL a grupului Stolojan-Stoica în 2006 acuzându-l pe Traian Băsescu de manevre mârşave menite să diminueze formidabila unitate liberală? Nu se repetă cumva cu copy-paste o istorie recentă? În celălalt colţ, partidele mai mult sau mai puţin mici de centru-dreapta se bucură de spargerea fostului colos cu picioare de lut dar nu ştiu în ce mod se va materializa acest avantaj. Le va da cineva de sus gândul cel bun şi de succes al coalizării tuturora pentru câştigarea Preşedinţiei cu perspectiva unei guvernări de dreapta începând cu 2015? Greu de crezut fiindcă orgoliile şi interesele sunt câteodată nişte obstacole de nesurmontat. Dar în judeţul nostru de sub munte ce efecte va avea scindarea de la centru pentru cetăţeanul de rând? Din păcate nu am găsit răspunsuri rezonabile la toate aceste întrebări şi dacă se-ncumeta cineva s-o facă i-aş rămâne teribil de îndatorat!
Nedumeritul…
