De câte ori sunt întrebat despre orașul nostru încep prin a răspunde cu o posibilă dar scuzabilă subiectivitate că sunt un „împătimit” al Râmnicului. De și am avut ocazia să vizitez câteva zone mirifice de pe mapamond, mai grozav decât acasă nu m-am simțit niciunde. Nu șitiu în ce măsură sunt crezut (de și nimic din tot ce am făcut până acum nu mă dezice) sau dacă termenul de „împătimit” este considerat nepotrivit dar mie mi se pare că el corespunde destul de exact simțămintelor pe care le port Râmnicului. Un important moderator al uneia din televiziunile locale, născut și el tot în orașul nostru, se arată nedumerit de faptul că mă declar un „împătimit” al acestui loc, suspectându-mă că exagerez. Am să încerc să demonstrez că nu-i deloc așa.
Sunt convins că oamenii de șitiință au mare dreptate când afirmă că pentru a menține „mens sana in corpore sano” și pentru a trăi în deplinătate viața este necesar să revenim cât mai des la obișnuințele alimentare și condițiile climatologice ale perioadei copilăriei. Asta dovedește că legenda anticului Anteu, care- și recăpăta puterile ori de câte ori atingea Pământul a cărei zeiță era mama sa, are un logic și temeinic suport. Și atunci de ce să pară exagerat faptul că eu am o neobișnuită stare de bine atunci când calc pământul pe care m-am născut, educat, muncit, înmulțit și trăit întreaga viață? În altă ordine de idei, unde mai găsim laolaltă munți, râuri, lacuri, ape tămăduitoare dar și apă vie, păduri nesfârșite, locuri încărcate de istorie seculară, minunate parcuri naturale protejate, oameni cumsecade și multe altele. Nu cred că am epuizat toate darurile locului și atunci cum să nu faci o pasiune pentru Râmnic? De fapt sunt convins că bat la porți deschise și că există extrem de mulți râmniceni care au acela și crez cu mine. Drept cireașa pe tort am să vă deconspir o snoavă cât se poate de reală petrecută în familia mea. Acum o groază de ani, după ce m-am căsătorit și după ce, bineînțeles, mi-am adus nevasta în Râmnicu Vâlcea (de și eu ca inginer constructor aș fi găsit de lucru oriunde, inclusiv în Constanța), aceasta, dobrogeancă sadea, începuse să se plângă de niște stări ciudate de oboseală, dureri de cap, dând vina pe deosebirile climatice dintre locurile natale și aerul tare oltenesc de sub munte (pe atunci efectul tovără șiei platformei chimice nu era simțit). Ei, asta m-a cam înfuriat și i-am răspuns: „Uite ce-i fată dragă, n-ai nicio șiansă, obișnuiește-te cu clima formidabilă a Râmnicului fiindcă eu de aici nu plec niciunde”. Sunt teribil de bucuros că m-a înțeles și că am putut să-mi respect promisiunea. Astăzi sunt puțini oameni de-ai locului îndrăgostiți de Râmnic mai tare decât soția mea. Prin cele de mai sus nu vreau să spun că aș fi vreun individ special nici că am o ciudată afecțiune pentru Râmnic. Nu! Slăbiciunea pentru Râmnic și dorința de a face ceva pentru acest oraș e specifică multor râmniceni sadea pe care-i cunosc cum ar fi Rila și Gigel Eftimie, Lolo Micu, Nell Ciorăscu, Bebe Anuța, Paul Brenoia, Gigi Cernea, Paul Balanca, să nu mai vorbim de Sorin Oane, Doru Moțoc, Cristian Dinulescu, Mihai Ștefănescu, Jeny Micleczi, Ștefan Roman, Romeo Popescu, Petre Tănăsoaica, chiar și George Smeoreanu (e nevoie și de dilematici), „Nenea” Barbu, Florin Epure, Gigi Dican, Titi Gherghina, Nicu Văcaru, Mihai Moldoveanu și încă mulți, mulți alții pe care dacă i-aș în șira nu mi-ar ajunge întreg ziarul.
Asemenea oameni ar trebui să se strângă laolaltă și să înceapă să lanseze idei pentru Râmnicul de azi și de mâine. Prin anul 1996 am reu șit să coagulez un asemenea grup, destul de numeros, intitulat „sfatul înțelepților” de la care am preluat atunci multe idei. Din păcate s-a destrămat… Deunăzi, am fost invitat la Primărie de către Edilul șief Emilian Frâncu care ne-a îndemnat să continuăm acest proiect mai vechi. Nou constituitul grup de „împătimiți ai Râmnicului” sau dacă vreți să-i denumiți altfel puteți s-o faceți, ghidându-se după regulile destul de exacte ale unei tehnici de creativitate de tip Brainstorming, poate furniza un pachet brut de idei și sugestii pe care Administrația municipală, după ce le rotunjește și șilefuiește, are ocazia să le folosească în interesul acestui minunat loc în care trăim cu toții.
În concluzie, fac un apel către toți cei care iubesc Râmnicul, care cred că au ceva de spus sau de sugerat pentru mai binele lui și doresc să facă parte dintr-un grup organizat foarte riguros pentru ca eficiența să fie evidentă, invitându-i totodată să ia legătura cu mine folosindu-se de contactele redacției acestei gazete. A venit timpul să facem și noi ceva pentru oraș nu doar să pretindem să facă el sau cei care-l conduc ceva pentru noi.
Sper să nu dau naștere unor răstălmăciri nelalocul lor, fiindcă apelul meu nu are niciun substrat politic, recunosc de la bun început că este imperfect și nu limitează în vreun fel participarea râmnicenilor bine intenționați. El este doar un strigăt, o chemare către toți cei care iubesc Râmnicul și rugămintea de a se organiza. E posibil! Am mai încercat! Dumnezeu să ne ajute!
N.B.: Îmi cer scuze dacă am devenit patetic! Oameni suntem!
• Sorin Zamfirescu