Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Agentul zero-zero-zoro

Luni seară, în cadrul emisiunii „Jocuri de putere” realizată de Rareş Bogdan, Traian Băsescu a spus în sfârşit cine era candidatul la care s-a referit atunci când afirma că există un fost ofiţer acoperit în cursa pentru Cotroceni. Cu un document oficial, Traian Băsescu a încercat să convingă opinia publică că Victor Ponta este într-adevăr persoana de care vorbeşte de atâta timp. Documentul este o Hotărâre de Guvern, iniţiată de fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu şi semnată de premier, care extindea protecţia acordată ofiţerilor şi la cei care şi-au încetat raporturile cu Serviciul. De aici şi din modul în care a evoluat cariera de procuror a lui Victor Ponta, Traian Băsescu a concluzionat că între 1997 şi 2001 actualul premier al României a fost ofiţer acoperit al SIE.

Numai că bomba nu a fost deconspirarea ofiţerului acoperit Viorel Ponta ci este vorba de faptul că prezidenţiabilul Teodor Meleşcanu – fost director SIE – a refuzat să răspundă onest cererii legitime a preşedintelui ţării în legătură cu un (fost?) ofiţer acoperit aflat într-o funcţie de vârf în politica românească. Scandalul este imens şi nu va putea fi muşamalizat. Din acest moment, putem vorbi despre candidatul PSD-SIE, „agentul 00Z”. Al SIE din perioada 1997-2001, deci de dinaintea intrării în NATO. Marţi, după conferinţa de presă, Meleşcanu s-a plimbat pe la toate canalele de ştiri, precum sfintele moaşte, ca să spună ce? Că Băsescu-i vinovat că l-a devoalat pe Ponta şi nimic, dar absolut nimic despre Ponta, despre spionul Ponta, despre cameleonul Ponta.

S-a simţit şi Meleşcanu din nou băgat în seamă pentru câteva ore şi-a făcut şi el un ban de buzunar. Faptul c-a îndrăznit să-l acuze pe preşedintele Băsescu dovedeşte că şi el, Meleşcanu e pătat până şi-n cerul gurii. Nu-l credeam atât de josnic. A ieşit din carieră pe uşa din dos, cu o plasă plină de schelete. Ce treabă o fi avut el să ascundă informaţii de preşedintele ţării, pentru a le folosi mai apoi împotriva preşedintelui? Ce funcţie speră să mai obţină de la PSD? Meleşcanu e un linge-blide. Aveam o părere bună despre el, dar caracterul său e o imensă dezamăgire. Şi inteligenţa aşijderea. Subiectul este de o gravitate excepţională şi poate aduce atingere imaginii României în afară. Un magistrat care nu avea dreptul să fie agent acoperit este acuzat că a încălcat astfel Constituţia, deşi ar fi trebuit să o apere, la fel ca pe restul legilor statului.

Se aruncă anatema şi asupra SIE, care ar fi încălcat la rândul său Constituţia în momentul recrutării. Preşedintele Băsescu nu mai avea alte mecanisme prin care să oprească marea păcăleală ce ni se pregăteşte. El a vrut să tragă un semnal de alarmă cetăţenilor acestei ţări, să-i prevină de consecinţele care urmează dacă gloata închistată în propaganda antenei 3 votează fără discernământ. Dacă românii nu înţeleg importanţa momentului excepţional prin care trece ţara, atunci fiecare din noi trage consecinţele. Şi vor urma momente foarte grele.

Adevărul nu va fi aflat niciodată! Adică adevărul probat prin documente (pentru că sunt secrete de stat). Dezvăluirea preşedintelui are legătură cu războiul din Ucraina, cu ofensiva DNA împotriva corupţiei, este o piesă în încercarea SUA de a avea în România un partener corect şi democratic, nu unul care nu are valori, care măcinat de corupţie poate fi extras din NATO şi dus spre Răsărit. Băsescu a dat dovezi indirecte care pot fi uşor combătute. Dar au dat alţii dovezi şi detalii directe chiar în parlament şi tot s-a lăsat tăcere. Viitorul sună „bine”. Indiferent cine va fi premier în 2015 nu va curge lapte şi miere, ci o avalanşă de taxe şi impozite se vor abate peste România. Beţia şi dezmăţul din 2014 îşi primesc nota de plată curând. Staţi pe aproape!