Fostul boxer Mike Tyson a afirmat că a fost victima unui abuz sexual când avea şapte ani, incident dezvăluit în cadrul unui interviu radiofonic acordat săptămâna aceasta la „Opie Radio”, program transmis de postul SiriusXM.
Postul de radio a difuzat o înregistrare video cu declaraţiile fostului pugilist, care a început să circule în presa americană şi în care Tyson este întrebat despre cele întâmplate. Tyson a povestit că atunci când avea doar 7 ani, a fost abuzat sexual de un străin, în timpul cât a locuit în Brooklyn. „M-a furat de pe stradă. Eram doar un copilaş, el era un bătrân pentru mine. M-a batjocorit, a abuzat de mine sexual şi lucruri de genul ăsta. Nu l-am mai văzut niciodată”, spune boxerul. Din fericire, el a reuşit să scape din mâinile agresorului şi afirmă că acesta a fost un incident unic. Tyson, care e tată a 8 copii, a mai mărturisit că nu a povestit nimănui, nici poliţiei, despre abuzul său sexual.
Tyson nu îşi mai aminteşte clar faptele, dar a subliniat că nu se simte ruşinat: „Nu ştiu dacă m-a schimbat sau nu. Nu îmi amintesc mereu, poate uneori. Nu mi-e ruşine şi nici nu sunt jenat de asta”.
Lasă un comentariu