Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: www.cancan.ro

SCANDAL MONSTRU: Reacții dure după remarcile rasiste ale lui Buzdugan și Morar

foto: www.cancan.roȘi Kamara a reacționat în urma glumelor făcute de cei doi prezentatori la radio. Remarcile în care bagă congolezii și maimuțele în aceeași oală le-au adus multe critici din partea colegilor de la alte posturi de radio dar și din partea vedetelor. ”Noi îl avem pe Father Chicken, ei îl au pe Father Monkey”, ”Cei din Congo au venit cu 8.000 de maimuțe, au fost susținuți de 8.000 de maimuțe”, ”Care e diferența dintre antrenorul nostru și cel din Congo: Tata Puiu crede în Dumnezeu, antrenorul lui Congo crede în Cimpanzeu”, acestea au fost câteva dintre spusele celor doi prezentatori. Kamara s-a simțit foarte afectat de aceste glume și a reacționat dur printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

”Sunt uluit și mă simt jignit, după ce am auzit comentările celor doi prezentatori de la Radio Zu. S-a mers prea departe și pot fi repercusiuni atât la nivel național cât și internațional. Nu văd nicio o urmă de glumă în vorbele lor. Sunt Român, de o altă culoare decât cea care le place celor doi prezentatori de la Radio Zu, care nu fac cinste breslei lor. Ce învață un copil în 2016, ascultând acești doi prezentatori? Că un om negru e o maimuță? Oare se gândesc că aceste comentarii deplasate se pot revărsa și asupra Naționalei noastre la proximul Campionat European? Chiar în meciul cu Franța. Pentru că cei doi au atacat indirect și Naționala Franței.

Lipsa de bun simț și de rațiune sunt „calitățile” celor doi prezentatori de la Radio Zu, care par să nu mai înțeleagă pe ce lume trăim. De ieri până acum am plâns de 3 ori. De aici din Moscova, de la Campionatul Mondial „Art Football”, vă spun că toți cei de lângă mine, indiferent de nație sau de culoare sunt șocați de cele auzite. Morar și Buzdugan au depășit o linie sensibilă și nu mai au cum să dea înapoi. Această ieșire ar trebui să însemne și ieșirea lor din lumea Radioului și a Televiziunii, definitiv.

Dacă aceștia mai rămân în audiovizual, îi rog frumos să nu îmi mai difuzeze nicio piesă în viața lor, pentru că m-aș simți tare prost să știu că ei îmi ascultă sau difuzează muzica din obligație, din moment ce pentru ei sunt doar o „maimuță”. Nu au scuze pentru așa ceva. Atât UE cât și FIFA se luptă din răsputeri împotriva rasismului și uite în ce situație ne pun ce doi în fața lumii. Ei nu își dau seama că spusele lor pot influența negativ lumea care îi ascultă și pot trezi un tăvălug fără precedent asupra noastră?

Dincolo de CNA, sper ca Trustul Intact cu care am lucrat cu mare plăcere în nenumărate rânduri, să se sesizeze, pentru că știu că asta nu e părere lor, altfel nu mă contactau pentru a lucra la toate proiectele la care am lucrat de a lungul anilor”, a scris Kamara.

Conform Libertatea, Mihai Morar a declarat că glumele făcute erau menite să evidențieze jocul slab al naționalei României și nu şi-a dorit a fi unele rasiste. Acesta i-a cerut scuze lui Kamara, despre care a afirmat că îi este prieten de 12 ani.