Acasă Monden Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis după ce actorul ar fi părăsit-o

Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis după ce actorul ar fi părăsit-o

Fosta iubită a actorului american Jim Carrey, Cathriona White, în vârstă de 28 de ani, a murit, aceasta sinucigându-se cu o supradoză de droguri.

Potrivit tmz.com, tânăra, de origine irlandeză, s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărţit de Jim Carrey. Trupul neînsufleţit al femeii, de profesie make-up artist, a fost descoperit luni noaptea, în casa sa din Los Angeles, California, de poliţişti, care au primit un telefon de la doi dintre prietenii acesteia, care s-au deplasat la reşedinţa sa, pentru a vedea dacă tânăra se simte bine.

Înainte de a se sinucide, tânăra i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey referitor la despărțirea lor recentă, de la 24 septembrie: „Ieșind de pe Twitter, sper că am fost o lumină celui mai apropiat și celui mai drag”, a scris tânăra.

Jim Carrey și Cathriona White s-au cunoscut în anul 2012. Cei doi au avut o relație de numai câteva luni, după care s-au despărțit. Anul acesta, în luna mai, aceștia și-au reluat relația și, după cum se pare, la 24 septembrie ar fi avut o nouă ceartă.

Jim Carrey, profund afectat de cele întâmplate, a transmis printr-un comunicat: „Era o floare irlandeză delicată şi cu adevărat plăcută, prea sensibilă pentru această lume. Inima mea este alături de familie şi prieteni şi toţi cei care au iubit-o. Am fost toţi loviţi de un fulger”.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.