Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hackerii au pus mâna pe fotografiile INDECENTE ale fiicei lui Florin SALAM

Betty, fiica celebrului manelist Florin Salam, spune că a ajuns la capătul puterilor. Se pare că acesteia i-a fost spart contul de cloud de pe telefon, şi astfel, hackerii i-au sustras pozele în care era suprinsă în nişte ipostaze nu tocmai decente.

”În urmă cu ceva vreme, mi-a fost spart un cont mai vechi de-al meu de facebook. Iar de acolo, nu știu cum, mi-au spart contul de cloud de pe telefon. Și, din păcate, au pus mâna pe niște fotografii cu mine, în ipostaze mai intime. Postează câteva minute o fotografie pe contul meu cel vechi, îmi arată, iar apoi o șterg. Mă șantajează, sunt deja la capătul puterilor cu ceea ce fac ei. Nu mi se pare normal, o să apelez la poliție, poate așa mă vor lăsa în pace pentru că m-am săturat să fiu amenințată că vor fi publicate fotografiile acelea, ceva mai intime, care, de altfel, sunt vechi de doi sau de trei ani”, a declarat Betty Salam pentru spynews.ro.