Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: jurnalul.ro

Senatorii au schimbat Legea Antifumat. A fost redefinit spaţiul public închis

Foto: jurnalul.roMarţi, senatorii au modificat legea antifumat în sensul redefinirii spaţiului public închis.

Comisia juridică a propus un amendament:”Prin spaţiul public închis se înţelege orice spaţiu accesibil public sau destinat utilizării colective, indiferent de formă de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă”. Amendamentul a fost adoptat în plen cu 76 de voturi „pentru”.

Noile modificări presupun şi permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.

Amendamentul propus de Comisia de sănătate este:”Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop”.

Forul decizional pentru acest proiect de lege este Camera Deputaţilor.