Vineri, 4 septembrie 2015, judecătorii Tribunalului Vâlcea au luat decizia de a-i prelungi mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile criminalului de la Casa Românească, din Călimăneşti – judeţul Vâlcea, Robert Mădălin Crăciun, cel care este principalul suspect în uciderea bodyguardului vâlcean Constantin Ionică.
Mandatul de arestare preventivă era pe punctul de a expira, riscând ca inculpatul să fie lăsat în libertate. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea: Dispune prelungirea duratei arestării preventive pe o durată de 30 de zile începând cu data de 09.09.2015 şi până la data de 08.10.2015 inclusiv” – se arată în decizia instanţei.
După cum bine se ştie, crima de la Casa Românească a avut loc în data de 9 iulie 2015, bodyguardul Constantin Ionică pierzându-şi viaţa după ce a încercat să aplaneze conflictele generate de gruparea de sportivi din Craiova, din care făcea parte din criminalul Robert Mădălin Crăciun.
Din ancheta poliţiştilor şi procurorilor a rezultat că două grupuri de sportivi, din Craiova şi Sibiu, s-au cazat la Complexul turistic Casa Românească, din staţiunea Călimăneşti/ Căciulata şi s-au pus pe chefuit. Conflictul între cele două grupuri ar fi izbucnit în jurul orelor 03.50, iar ghinionul a făcut ca vâlceanul Constantin Ionică să se afle la recepţia complexului turistic. Rugat de recepţioneră să intervină, acesta a încercat să aplaneze scandalul, însă din încăierare s-a ales cu lovituri grave, care l-au costat viaţa.
Bărbatul a fost găsit mort într-un şanţ abia a doua zi dimineaţa, în faţa restaurantului Casa Românească din localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea.
Lasă un comentariu