Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: telegraph.co.uk

Francez arestat pe un aeroport din Londra

Foto: telegraph.co.ukUn cetăţean francez, originar din Vendome, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat de autorităţile britanice pe aeroportul din Gatwick, pentru că ar fi deţinut un obiect suspect. Bărbatul a fost arestat în această seară după ce ar fi aruncat un „obiect explozibil” într-un coş de gunoi din terminalul nordic al aeroportului Gatwick, din sudul Londrei, transmite BBC News.

Aeroportul a fost evacuat de dimineaţă în jurul orei 09.30 (11.30 – ora României), ca măsură de precauţie, după o alertă de securitate. Atunci, autorităţile britanice nu au comentat incidentul, cauzat cel mai probabil de găsirea unui bagaj pierdut.

„În acest moment, investigăm circumstanţele incidentului şi este prea devreme să spunem ce este exact acest obiect, Cu toate acestea, date fiind evenimentele din Paris, există un grad ridicat de precauţie faţă de astfel de incidente şi e cel mai bine să le tratăm cu toată seriozitatea”, a declarat Nick May din cadrul poliţiei londoneze.

Aeroportul Gatwick este al doilea din Marea Britanie, ca număr de călători, și se află la circa 50 de kilometri sud de Londra.