Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Facebook

DEFINITIV! Sabin Cojocaru, de la „Românii au talent”, trimis la reeducare după ce a batjocorit o minoră din Vâlcea!

foto: FacebookLa începutul acestei săptămâni, mai exact luni, 21 martie 2016, magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti au confirmat sentinţa Tribunalului Vâlcea în dosarul în care vedeta show-ului de televiziune „Românii au talent” de la ProTv, Sabin Cojocaru, şi tatăl său au fost acuzaţi de pornografie infantilă.

Sentinţa pe fond a fost dată în data de 18 noiembrie 2016, iar atunci Sabin Daniel Cojocaru a primit o măsură educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni, iar tatăl acestuia a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Aşa cum spuneam, Curtea de Apel Piteşti a confirmat hotărârea judecătorilor vâlceni, respingând apelurile inculpaţilor: „Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii COJOCARU SABIN – DANIEL şi COJOCARU IOAN – DANIEL, împotriva sentinţei penale nr.134 din data de 18 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2762/90/2015. Obligă pe fiecare apelantul – inculpat la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”.

Sabin Cojocaru este un băiatul de 15 ani care a pozat la televizor, la show-ul „Românii au talent”, într-un băiat sărac, cuminte şi extrem de talentat ca dansator, a batjocorit o minoră din Vâlcea. Numai că, anul trecut, în dosarul instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, el a fost acuzat, alături de tatăl său, de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.

Sabin Daniel Cojocaru şi Ioan – Daniel Cojocaru au postat, pe reţeaua de socializare Facebook, poze explicit pornografice cu o minoră de 14 ani din judeţul Vâlcea, M.M.S. Fotografiile au fost postate într-un grup restrâns de prieteni pe reţeaua de socializare, însă a fost de ajuns ca cei doi să fie acuzaţi de pornografie infantilă.