Miercuri, CCR a decis că propunerea cetățenească de revizuire a Constituției, în ceea ce privește redefinirea familiei care se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.
Pentru modificarea Constituției, inițiatorii de la Coaliția pentru Familie, au strâns în cinci luni 3 milioane de semnături, deși aveau nevoie doar de 500.000 de semnături din cel puțin 20 de județe.
Semnăturile au fost aduse în mai cu un camion, la Parlamentul României.
După ce 60 de zile CCR a verificat și avizat legalitatea semnăturilor, va trimite un proiect către Biroul Permanent al Senatului. Inițiativa cetățenească va intra apoi în dezbatere publică. Forma finală va ajunge în plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților, iar dacă va fi votată de două treimi dintre parlamentari, următorul pas este să se organizeze un referendum. Inițiatorii speră ca referendumul să aibă loc odată cu alegerile parlamentare din toamnă.
Lasă un comentariu