Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cel puţin 20 de dosare penale pe numele lui Traian Băsescu la Parchetul General

Incredibil, dar adevărat. Numai la Parchetul General, fostul preşedinte Traian Băsescu are înregistrate pe numele lui cel puţin 20 de dosare penale.
Din câte se pare, plângerile sunt făcute de bucureşteni nemulţumiţi activitatea lui Traian Băsescu în perioada în care acesta era primarul general al Capitalei, adică în perioada iunie 2000 – decembrie 2004. Tocmai de aceea, fostul preşedinte al României va fi chemat în faţa procurorilor, pentru a da explicaţii asupra fiecărei plângeri penale.
Cât priveşte dosarele penale ale lui Traian Băsescu de la DNA, dar şi de la Direcţia de combatere a Criminalităţii, încă nu se ştie numărul lor exact, însă nu mai departe de zilele trecute procurorul general al României a mărturisit că a dat dispoziţie de a se efectua o situaţie a dosarelor penale ce-l vizează pe fostul preşedinte al României.