Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Primarul din Sălătrucel, eliberat din funcţie

În data de 27 aprilie 2015, prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu a emis ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al dnului DRĂGHICI DUMITRU,primar al comunei Sălătrucel din judeţul Vâlcea. Ordinul cu nr. 200 emis de Instituţia Prefectului are la bază raportul de evaluare nr.32491/G/II/18.07.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, rămas definitiv prin Decizia nr.1267 din 19.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie şi adresa nr.15718/G/II/ 20.04.2015 transmisă de către Inspecţia de Integritate din cadrul ANI.

Astfel că, la articolul 1 al ordinului prefectul de Vâlcea a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al domnului DRĂGHICI DUMITRU, primar al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, începând cu data de 19.03.2015, ca urmare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese constatat potrivit raportului de evaluare nr.32491/G/II/2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, rămas definitiv prin Decizia nr.1267/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu

Amintim că în anul 2013 primarul localităţii Sălătrucel, Dumitru Drăghici (PNL), a fost acuzat de conflict de interese în materie administrativă şi penală, dar şi abuz în serviciu de către inspectorii ANI. Conform unui comunicat de presă remis joi, 18 iulie 2013, de ANI, primarul liberal a semnat un contract de arendare, încheiat între Primăria Sălătrucel şi Asociaţia locală a crescătorilor de bovine, ovine, porcine şi albine din comună. Problema este că edilul era în acel moment şi preşedintele asociaţie, el beneficiind de acel contract în baza căruia Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea a acordat asociaţiei, în perioada 2010 – 2012, subvenţii în valoare totală de 1.314.467,93 Lei.

„Astfel, DRĂGHICI DUMITRU a încălcat atât dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I», cât şi dispoziţiile art. 2531 din Codul Penal al României. De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a mai constatat şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 din Codul Penal al României). Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către DRĂGHICI DUMITRU a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de Codul Penal al României, precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută şi pedepsită de art.132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 din Codul Penal al României” – se arată într-un comunicat ANI.