Cei doi medici de la Drăgăşani vor rămâne în arest. Asta a decis luni, 18 mai 2015, instanţa de judecată a Tribunalului Vâlcea. Dacă medicul psihiatru Cristina Florina Orădan este arestat la domiciliu, ea urmând să stea sub această măsură restrictivă până în data de 20 iunie 2015, în schimb medicul de expertiză Violeta Bică rămâne în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, până în data de 28 iunie 2015. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea . Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22 mai 2015, până la 20 iunie 2015, a inculpatei:ORĂDAN CRISTINA FLORINA, şi prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30 mai 2015, până la 28 iunie 2015, a inculpatei:BICĂ VIOLETA, Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 18 mai 2015, ora 14.30″ – se arată în minuta instanţei.
Cei doi medici sunt acuzaţi de procurorii DNA şi lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Lasă un comentariu