Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adrian Severin învinge DNA la Înalta Curte

Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin a repurtat o victori împortantă împotriva DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Adrian Severin avea sechestrul pus pe bunurile şi conturile sale, până la suma de 436.663 de euro, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la spălare de bani.

Judecătorii au redus sechestrul, după ce Adrian Severin s-a plâns că nu îşi poate încasa salariul de profesor. Adrian Severin este judecat pentru că, pe vremea când reprezenta România la Bruxelles, a încheiat contracte fictive de consultanță în valoare de 100.000 de euro cu mai multe firme.

Iată ce au decis judecătorii:

”Admite contestaţia formulată de contestatorul Adrian Severin împotriva ordonanței privind luarea măsurii asigurătorii din data de 08 iulie 2015 emisă în dosarul nr.140/P/2013 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie– Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie privind luarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal.

Desfiinţează, în parte, ordonanţa contestată şi dispune:

– înlăturarea dispoziţiei privind luarea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare;

– modificarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal până la concurenţa sumei de 436.663 euro/echivalent 1.630.751,46 Ron, în sensul respectării dispoziţiilor art.729 alin.1 lit.b C.pr.civ. şi art.629 C.pr.civ.

Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei contestate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”