Vâlceanul Ionuţ Andrei Olănescu a reuşit îi îndeamnă nu doar pe cei de vârsta lui, ci şi pe adulţi să acorde o mai mare importanţă fiecarei zile trăite şi fiecarei decizii luate pentru a nu le afecta destinul într-un mod neplăcut. Sfaturile sunt date prin intermediul unui film de scurt metraj cu care a reuşit să câştige premiul I la Festivalul Naţional de Teatru pentru elevi „George Constantin”. Andrei nu este ca marea majoritate a colegilor săi, vorbeşte cu poftă despre proiectul reuşit şi cu puţină teamă despre viitorul în cinematografie, asta pentru că îşi dă seama că un film bun presupune o întreagă echipă care să lucreze la el şi un buget pe măsură.
Ideea
Andrei explică de unde i-a venit ideea filmului „Renaşterea”, care are 28 de minute şi care a încântat juriul. „Am gândit, alături de câteva colege, un scurt metraj după o idee pe care am luat-o de pe youtube. A fost mult prea simplu şi nu mi-a plăcut. Se numirea „Dragostea adevărată porneşte de la o prietenie”. Am decis să iau un nou proiect, un experiment de-al meu, numit „Renaşterea” şi să-l dezvolt. Tema fundamentală este timpul, despre un bătrân care îşi regretă tinereţile. Am tot încercat să leg cuvintele, cap la cap, să le dau forța și eleganța de care au nevoie… Se pare că în final am ales soluția unei proiecții în aer liber. Am sperat, sau, mai bine spus, m-am străduit să le ofer spectatorilor, pentru o scurtă perioadă, acea stare, acel dor nemărginit din ,,amintirea pierdută” a Lucrurilor. Am încercat să captez atenția și sufletul în povestea bătrânului. Cu un ochi au râs, cu altul au plâns, i-au ascultat oful și tragedia, speranțele și dorul, visele și amintirile, prietenii și prieteniile… Desigur, magia lucrurilor, farmecul și dinamismul lor se ascund tocmai în mister și ambiguitate… Așa că m-am gândit, ca pentru o scurtă perioadă, să-i fac să uite… să uite de tot… să uite de grijile cotidiene, să uite de problemele de acasă, să se decupleze de la platforma online numită Facebook…. Și pur și simplu să asculte, să se reconecteze la natură, să simtă măcar pentru o seara răsuflarea și emoțiile, eleganța și grația, fiindcă acestea ne definesc umanitatea. Indiferența, nepăsarea, frica, minciuna ne dezumanizează, ne dezbină, ne distrug… Așa că am încercat… Am încercat ca în acele câteva minute să le reamintesc Lumea, nu cum este, ci cum a fost… Istoria se află în trecut, trebuie să recunoaștem, dar prin prezent clădim viitorul… Lumea e frumoasă odată ce-i ințelegi sensul, așa îmi place să spun câteodată. Și ca atare am vrut să le reamintesc acest lucru. Mi-am dorit ca după seara aceea, înainte să adoarmă în patul lor cald de acasă, să se gândească… Cinci minute, nu mai mult… Să se gândească… Eu m-aș gândi… m-aș gândi ce-am realizat în viața asta…”
Muncă de două luni
Tânărul regizor spune că timp de două luni a muncit pentru realizarea scurt metrajului: „Scenariul în sine l-am realizat într-o lună. Filmul a fost o muncă de două luni. Am fost dificultăţi cu tehnica, a trebuit să am mereu timp bun, să nu plouă, să nu fie vânt. În plus colegii voiau mereu pauze. Până la urmă a ieşit şi am reuşit să câştigăm acest premiu. Nu am crezut că voi lua premiul I, speram totuşi la podium. Eu l-am privit ca pe un experiment pe care să-l prezint oamenilor. Să văd dacă am un pic de talent, dacă mă pot canaliza pe această activitate. Sincer, am avut mai multe emoţii în momentele în care am făcut acest scurt metraj. Apoi nu au fost emoţii mari, ştiam exact ce se poate întâmpla. Am avut lacrimi, aplauze, oamenii erau cu adevărat bucuroşi. A fost o temă greu de atins, eu doar am încercat să îi fac pe oameni să conşţtientizeze că timpul trece. Ţin să le mulţumesc celor care m-au ajutat mult, echipei mele din care au făcut parte Luiza Georgescu, Radu Udrea și Anamaria Diaconu și Palatului Copiilor Rm.Vâlcea”. Am primit ca premiu o cameră foto şi sincer mă ajută mult în vacanţele mele. „
„Sunt un simplu licean”
Andrei vrea să îşi continue proiectele după ce va trece cu bine peste examenul maturităţii, Bacalaureatul: „Voi continua activitatea şi după terminarea liceului. Am un plan. Oricum, acest film pot spune că mi-a secat sufletul, m-a măcinat în fiecare zi în care am lucrat la el. În fiecare zi am trăit stări de melancolie, am fost visător, s-a întâmplat să fie trist până la extreme. Momentan pentru kine urmează BAC-ul. Apoi vreau să dau la arhitectură şi apoi la regie de film. Am şi alte proiecte în minte. deocamdată sunt doar idei, greu de pus în practică. Şi acest experiment pe care-l consider reuşit vreau să-l dezvolt. Vreau să trimit acest scurt metraj şi la alte festivaluri, poate reuşesc să trec de prima barieră. Oricum, filmul în sine este costisitor, ai nevoie de tehnică, de oameni. Eu acum sunt un simplu licean care a făcut un film alături de prieteni. Pe viitor e nevoie de buget, de tehnică profesionistă. Cred că e un pas dificil să trec la nivelul următor, poate dacă voi ajunge student la regie şi film voi putea să fac şi alte lucruri frumoase.”