1

VÂLCEA: Șase elevi au fost prinși copiind la BAC!

Examenul maturității a fost tratat superficial de 6 elevi vâlceni, care au crezut că pot păcăli vigilența profesorilor, dar și a camerelor de luat vederi. Ei au fost prinși copiind cum ajutorul telefoanelor mobile șI eliminați de la examenul de bacalaureat. Cei șase care au încercat să fraudeze examenul de Bacalaureat sunt de la Liceul Teoretic Măciuca (2 elevi), Liceul Berbești (1 elev), Colegiul Național Mircea cel Bătrân (1 elev), Liceul Ferdinand (1 elev) și Liceul de Arte Victor Giuleanu (1 elev).
În Vâlcea, la prima probă scrisă la Limba și literatura română, s-au prezentat 2876 elevi în toate cele 21 de centre de bacalureat, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.
Mihaela Andreianu, inspector șef al IȘJ Vâlcea, susține că elevii prinși au fost eliminați și că alte probleme nu au fost înregistrate.