Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: În Şuşani, chimia şi fizica sunt predate de profesoara de română

Situaţia în care unii profesori ajung să predea la mai multe materii este tot mai des întâlnită în mediul rural. Judeţul Vâlcea nu face excepţie, astfel că un profesor a ajuns la performanţa de a predea la trei materii. Nu au cum să nu te mire performanţele unui dascăl care reuşeşte să îmbine materiile de la profilul real cu cele de la uman. Sau situaţia să fie de fapt alta, şi aici să fie vorba doar de ore de „umplutură” şi nicidecum de performanţă? Viitorul ne va lămuri în această privinţă…

Necesitatea acoperirii normei de 18 ore pe săptămână a făcut ca profesoara de română din localitatea Şuşani să mai predea şi fizica şi chimia. Şi alte discipline rămân adesea predate de un singur profesor „bun la toate” dar, care de cele mai multe ori, nu are calificare la nici una dintre ele. Potrivit conducerii ISJ Vâlcea acest fapt s-a produs din cauza salariilor mici şi a cheltuielilor pe navetă, majoritatea profesorilor refuzând ofertele.

„Persoana respectivă doreşte să lucreze şi în calitate de profesor necalificat numai de dragul de a lucra pentru că situaţia la limba şi literatura Română de la nivelul judeţului Vâlcea este mai delicată. De exemplu, anul acesta au participat în jur de 60 de candidaţi la examenul de titularizare, unde nu a fost nici un post de specialitate. În consecinţă, foarte mulţi candidaţi au obţinut medii foarte mari, peste 8, şi nu au reuşit să găsească post de specialitate. Au preferat să obţină, în şedinţă publică, aşa cum precizează metodologia în vigoare, ore ca şi profesori necalificaţi.” a declarat Isabella Ioniţă, purtător de cuvânt ISJ Vâlcea.

Autorităţile locale din Șușani nu sunt de acord cu această măsură şi fac apel la reprezentanţii ministerului pentru a găsi o variantă. „Acest lucru mie îmi displace în totalitate pentru că nu pot să concep cum un copil poate să asimileze cunoştinţe de la un profesor care predă materii diametral opuse. Nu poţi să compari fizică şi chimia cu limba Română. Ori dacă ar fi fost istoria, geografie, o materie apropiată a profilului uman, mai ziceam că este posibil.” a declarat Gheorghe Staiu, primarul localităţii Şuşani.