Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu: „E deranjantă degradarea ideii de doctorat”

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, în contextul recentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin care a fost modificată Legea educaţiei, că este „deranjantă degradarea ideii de doctorat”.

„Ordonanța acumulează 97 de modificări. Nu trebuie spus că toată legea a fost distrusă. Am văzut chiar ieri măsuri care au fost luate – 4 universități care își închid funcționarea, 134 specializări care nu mai sunt permise, alte 4 universități, sub supreveghere. Deci a rămas un miez al educației valoros. E deranjantă degradarea ideii de doctorat. Mi-am dat seama ce înseamnă, aș fi putut să îl iau la fel de ușor ca Ponta”, a declarat șeful statului la Adevărul Live.

„Primul lucru care îți sare în ochi e adaptarea legii la lipsa de moralitate a lui Ponta. Se poate face doctorat și la Fără Frecvență. Doctoratul e o chestiune de cercetare adâncă. Nu putem să îl facem prin corespondență sau la FF. Asta arată disprețul lui Ponta pentru acest tip. De asta l-a luat plagiind”, a arătat Băsescu.

„E visul mai vechi al lui Andronescu (Ecaterina Andronescu – n. r.) de a vedea studenți în universități, fără a lua Bacalaureatul. Această prevedere este rezultatul succesului mafiei din educație. Nu universitățile de stat sunt cele care s-au bătut pentru așa ceva. Trebuie să lucrăm la cauză, pregătirea tinerilor care dau Bacalaureatul”, a explicat președintele.

„Universitățile care vor face așa ceva vor fi universități a căror diplomă nu va conta. Asta înseamnă să păcălim aceste generații de tineri”, a mai spus Traian Băsescu.