Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: Ziarul National

Situaţiile excepţionale pot determina primarii vâlceni să închidă şcolile

FOTO: Ziarul NationalPrefectul Radu Renga aduce la cunoștință că, în urma ședinței Comandamentului de iarnă desfășurată luni, 9.01.2017, la Instituția Prefectului- județul Vâlcea, s-a luat decizia, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, ca în zilele următoare procesul de învățământ să se desfășoare în condiții normale în toate unitățile școlare din județul Vâlcea.

Totuși, având în vedere că județul Vâlcea se va afla marți, 10.01.2017, sub incidența codului portocaliu de ger, s-a hotărât ca în situații excepționale, temeinic motivate (defecțiuni ale sistemului de încălzire, înregistrarea locală a unor temperaturi foarte scăzute), primarii localităților, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, pot lua decizia punctual de suspendare a cursurilor într-o unitate de învățământ, cu condiția înștiințării Inspectoratului Școlar județean Vâlcea și numai după obținerea acordului conducerii instituției menționate.

Pe de altă parte, reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că toți primarii au obligația de a identifica persoanele aflate în dificultate (fără adăpost, singure) și de a interveni în sprijinul acestora în cel mai scurt timp.