Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Şcoala de Joacă”, un proiect pentru elevii din 10 localităţi vâlcene, a ajuns la final

Timp de zece săptămâni, zece localităţi vâlcene au fost parte a proiectului asociativ „Şcoala de Joacă”. Proiectul s-a încheiat cu succes, iar la finalul săptămânii trecute, cei implicaţi în acţiune au ajuns la concluzia că în urma colaborării excelente, evenimentul poate fi reluat.

Proiectul s-a derulat în perioada 27 iunie – 9 septembrie. Vineri 16 septembrie 2016 a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor.

Proiectul şi-a propus să realizeze în mediul rural al judeţului Vâlcea, în cele zece localităţi, o serie de ateliere dedicate copiilor din clasele I-VIII, care să aibă diferite teme: educaţie civică şi morală, educaţie sanitară, alimentară, sportivă, de leadership, culturală, protecţia mediului, fără a se suprapune pe planurile de învăţământ ale educaţiei formale.

La Şcoala de Joacă au participat peste 400 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Copiii au avut parte de adrenalină din plin, atunci când au învăţat rugby-tag, dar au primit informaţii şi despre cum să mănânce sănătos. Lecţia de sănătate s-a îmbinat cu demersul medicilor stomatologi care le-au vorbit despre igiena orală. „Astfel, cu multă căldură, domnul dr. Bogdan Pavelescu ne-a sprijinit în demers şi i-a învăţat pe copii periajul corect, după care toată lumea a efectuat, la umbra nucului din curtea frumoasei biserici din lemn de la Lungeşti, un control stomatologic. Copiii au fost curajoşi şi s-au aşezat pe scaun, asta pentru că cine nu făcea control nu trăgea cu arcul dacilor. Şi pentru că au fost curajoşi şi au înţeles că mersul la dentist nu e lucru care doare, au fost premiaţi cu periuţe şi paste de dinţi.” a declarat Lorena Popescu, preşedintele Asociaţiei Prietenii Spitalului Vâlcea.

Proiectul „Şcoala de Joacă” a fost demarat la iniţiativa unui număr de 9 asociaţii, respectiv Asociaţia Sănătatea se învaţă, Asociaţia Sportiv-culturală Sarmi-Getica, Asociaţia Fii OM – pentru Om şi Mediu, Asociaţia pentru Studii Juridice, Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tita”, Societatea Civică Română Carpathia, Asociaţia Prietenii Spitalului Vâlcean, Asociaţia de Tineret Club Sportiv de Tineret LYKAIOS şi Asociaţia Marele Dac – Renaşterea Tradiţiilor.