1

OFICIAL: Câți absolvenţi de gimnaziu se află în izolare din cauza COVID-19 în VÂLCEA!

Patru absolvenţi de gimnaziu din judeţul Vâlcea se află în izolare din cauza COVID- 19, ei urmând să dea Evaluarea Naţională în a doua etapă a examenului, care va începe în 29 iunie, cu proba la limba română, iar în data de 1 iulie vor susţine proba la matematică.
Luni, absolvenţii de gimnaziu vor da examenul la limba română, pe 17 iunie, pe cel la matematică, iar rezultatele vor fi comunicate în data de 22 iunie.
Ministrul Anisie a anunțat că elevii care participă la examenul de Evaluare Națională 2020 vor putea avea acces în sală până la ora 08.30. De asemenea, trebuie menţionat că purtarea măştii este obligatorie.
Oficialii Ministerului Educaţiei au declarat că în cazul în care un copil are temperatura mai ridicată de 37,3, va mai fi testat de încă trei ori, la un interval de 2-5 minute. Dacă temepratura nu va scădea, elevul nu poate intra in sala de examen şi vor fi anunţaţi părinţii şi medicul de familie.
„Pentru acei copii care au temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale sa repete sucesiv de trei ori acel procedeu de luare a temperaturii. Dacă există un elev care are peste 37, 3, acel elev va fi îndrumat de către cadrul medical către medicul de familie. Va fi lăsat să plece după ce familia e anunțată”, a afirmat, în aceeași conferință de presă, și ministrul Educației, Monica Anisie.